De la Galați la Rolls-Royce. Profesor universitar, doctor, inginer, cu CV de 30 de pagini: Spune-mi Dragoș, te rog!

„Timp de 25 de ani, în Marea Britanie, am fost numit simplu Dragoș. Să fiu numit profesorul Axinte mă face să reflectez la drumul parcurs, un drum stimulat, în principal, de curiozitate.” Ireal de simplu și modest, dar în același timp atât de valoros.

• Bolojan: Pensia specială nu va mai putea fi cumulată cu salariul în sectorul public. CSM arată că proiectul adoptat de Guvern e neconstituțional
• Topul libertății presei: România, locul 49 mondial. Ce state africane o depășesc
• Q Magazine face-to-face with Alexandru Balan. Pawn. Spy. Traitor.
• Din fabrica Philip Morris România de la Otopeni spre 54 de țări, pe 5 continente
• Putin și Trump, convorbire telefonică „prietenoasă, sinceră și practică”

Așa începea mesajul de mulțumire al lui Dragoș Axinte – profesor universitar, doctor, inginer – la primirea prestigiosului premiu Henri Coandă, acordat de Marea Lojă Națională, în parteneriat cu Academia Română, Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Culturii. Cuvintele nu păreau să vină de la cineva care trăiește zilnic printre inovații tehnologice de vârf, alături de un gigant precum Rolls-Royce, ci mai degrabă de la un om care nu a uitat niciodată de unde a plecat.

Puțin cunoscut în România, dar cu o carieră ce se întinde pe 30 de pagini – atât cuprinde biografia lui Dragoș. Trei decenii de cercetare, inginerie, lucrări publicate, specialiști formați, inovații, invenții, viziune, pasiune, și totuși, niciun strop de aroganță. 

L-am sunat într-o după-amiază să-l rog pentru un interviu dedicat cititorilor Q Magazine. Eram pregătită să-i spun „domnule profesor” sau „domnule director”, dar m-a oprit cu o căldură dezarmantă: „Spune-mi Dragoș, te rog!”

Poate că aici se află esența întregii povești. Când un om care a ajuns să coordoneze cercetarea, să asigure livrarea proiectelor, să dezvolte direcțiile de cercetare și strategia pe termen lung în cadrul Rolls-Royce UTC on Manufacturing and On-Wing Technology – un centru de excelență aflat într-o universitate de prestigiu din Marea Britanie – îți spune să i te adresezi simplu, pe nume, deși editează și o revistă de specialitate la nivel internațional și semnează lucrări științifice citate în întreaga lume, realizezi că adevărata măreție nu se măsoară în titluri, ci în autenticitatea cu care se exprimă.

Acesta nu este doar un interviu. Este o incursiune în mintea și sufletul unui român care a reușit să transforme știința în artă și excelența în mod de viață.

AMINTIRI DIN COPILĂRIE

Te-ai născut și ai crescut în România. Spune-mi despre mediul care ți-a stârnit pentru prima oară interesul pentru lucrurile tehnice.

Am crescut în Galați, la marginea orașului, unde aveai „privilegiul” unei priveliști neobstrucționate către combinatul siderurgic SIDEX. De acolo, zgomotul și praful pătrundeau în viața noastră de zi cu zi neinvitate și fără pașaport. Dar, ciudat, niciun strop de inspirație pentru inginerie nu a venit din acea „îngrămădeală industrială”.

Tata era funcționar, așa că acasă mama a preluat rolul de „meșterul casei”, deși nu aveam aproape deloc scule. Singura „unealtă” din casă era un ciocan de bătut carne, care, din fericire, avea o parte plată. Cu el bătea cuie ori de câte ori decidea să rearanjeze tablourile pe pereții noștri din beton solid. Așadar, interesul pentru inginerie nu a venit nici din mediul familial…

Interesul pentru lucruri tehnice a apărut în gimnaziu, când l-am cunoscut pe profesorul de fizică de la Școala Generală Nr. 11, actualmente „Mihail Sadoveanu”. Deja auzisem despre el de la fratele meu, cu șase ani mai mare. Porecla lui era „Tarzan” din cauza stilului său direct și fără menajamente față de elevi. Pur și simplu nu-mi amintesc numele său real, deși mi-aș dori să i-l pot rosti pentru a-i mulțumi pentru cei doi ani de inițiere în „mama ingineriei”, adică fizica. Purta mereu un halat albastru, mai potrivit unui maistru de atelier decât unui profesor. Era extrem de practic, iar o notă la materia lui implica atât aspecte teoretice, cât și experimente; o abordare complet diferită de cea a altor dascăli. Tocmai de aceea mulți elevi nu-l plăceau. Dar eu am apreciat metoda lui. Era un contrast clar față de ce trăiam acasă, și m-a făcut să mă îndrăgostesc de materie.

De atunci, întreaga mea perioadă educațională formală, și mai târziu orele particulare oferite contra cost, s-au concentrat în jurul fizicii (de bază), adică „mama ingineriei”.

O carieră de inginer a cărei fundație a inceput cu admirația pentru tactica pedagogică inediată a lui “Tarzan”… A mai existat si alt moment care să-ți fi inspirat interesul pentru știință?

Ca orice elev din acea vreme, trebuia să citesc cărțile lui Jules Verne, precum „Douăzeci de mii de leghe sub mări” și altele. Dar mintea mea nu s-a legat de tehnologia din acele cărți. Deși le-am citit pentru că erau obligatorii, nu au reușit să-mi trezească interesul real pentru domeniul tehnic. Așa cum am spus, nici experiența de acasă nu a contribuit…

Totuși, îmi petreceam verile în orașul natal al mamei, Râmnicu Sărat.

Acolo, unchiul meu era cizmar de meserie. Stăteam lângă el, absorbind fiecare etapă a procesului de confecționare și reparare a pantofilor. Dar ce îmi plăcea cel mai mult era să-i duc prânzul cald la locul de muncă, o mică fabrică de încălțăminte.

Atunci observam cu curiozitate și inspectam mașinile de cusut, fascinat de camele și mișcările lor. Mecanisme peste tot. Mâini, piele și mecanisme lucrând în armonie. Acolo am luat pentru prima oară contact cu „tehnologia” și, aș spune, nu m-am simțit deloc un străin în acel mediu.

România are o tradiție puternică în inginerie. Cum te-au influențat anii de facultate la Galați?

Fundamentul gândirii inginerești îl datorez profesorului de fizică de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”. Apoi, primii trei ani de facultate au fost, pentru mine, mai degrabă un exercițiu de învățare lipsit de entuziasm; urmăream să obțin note decente, să-mi păstrez bursa și să am vacanțe întregi, astfel încât să pot petrece cât mai mult timp în munți, pentru drumeții și cățărare.

Aș rezuma întreaga mea experiență universitară drept „Doi Ani și Două Etaje – Formarea unei gândiri ingi-ne-rești”, referindu-mă la ultimii doi ani de studiu. Pentru mine, acei doi ani, în care cursurile se desfășurau la cele două etaje ale clădirii TCM nou construite la acea vreme, au reprezentat o sursă de maturizare și respect. Aici, profesorii ne tratau ca pe niște ingineri în devenire, ceea ce mi-a insuflat respect față de mine, ca viitor inginer, și față de profesie.

Curiozitatea de a face lucrurile altfel a fost stârnită de proiectul de diplomă: îmi doream să exploatez efectul piezoelectric pentru compensarea erorilor de poziționare a sculelor de așchiere; o temă pe care profesorul meu preferat a considerat-o, pe bună dreptate, prea complexă (și, la acea vreme, poate neexplorată?) pentru acel stagiu timpuriu al carierei mele.

Astfel, am ales un proiect de diplomă legat de proiectarea unui robot cu patru grade de libertate; provocator, la vremea aceea, dar nu captivant. Nu mi-am închipui atunci că voi reveni vreodată la acel subiect după mulți ani cu… motivație și curiozitate autentică.

SPRE EXCELENȚĂ

Ce te-a determinat să faci trecerea de la industrie la cercetare internațională cu bursele NATO? De ce NATO?

În industrie, am lucrat timp de doi ani la o fabrică de scule din Pașcani. Acolo mi-am dezvoltat un apetit puternic pentru inovație, alimentat de curiozitate și experimentare. Cred că am depus două sau trei brevete sau inovații pe teme diverse, de la dispozitive la metalurgia pulberilor. A fost o abordare oarecum haotică, dar eram bucuros că aveam libertatea de a inova.

După aceea, au urmat câțiva ani într-un institut de cercetare, numit pe atunci ICPPAM, aflat pe platforma combinatului SIDEX. Am avut norocul să fiu coordonat de cercetători cu experiență practică solidă și să lucrez la proiecte în medii (semi-)industriale. Acestea ofereau provocări practice interesante, dar sincer vorbind, erau stresante și frustrante pentru cineva care își dorea să respire „aer proaspăt”, deoarece nu aveai prea multă libertate în alegerea unor teme de cercetare cu adevărat „libere”.

După ce am finalizat doctoratul pe o temă legată de SIDEX, aveam nevoie de o schimbare radicală.

Oportunitățile de a obține experiență de cercetare în străinătate erau foarte limitate pentru cineva ca mine – cercetător industrial, în afara mediului academic. Din întâmplare, am aflat despre bursele de cercetare NATO disponibile pentru cercetători din țări aspirante la aderarea la NATO. Prin coordonatorul meu de doctorat de la Universitatea din Galați, am contactat câțiva profesori din țări membre NATO pentru a explora posibilitatea de a fi găzduit în cadrul programului.

Bursa NATO era singura cale realistă pe care o știam, la vremea aceea, ca fiind aplicabilă pentru cineva ca mine, cercetător industrial. Nu implicau obligații legate de dezvoltarea materialelor didactice, schimburi de studenți sau parteneriate universitare. Era pur și simplu o oportunitate de a obține finanțare și de a face ceea ce îmi plăcea cu adevărat: cercetare.

Pentru mine, bursa NATO a oferit o ruptură clară de temele dictate de industrie, permițând o tranziție lină către investigații mai academice… dar nu complet, deoarece calendarul și locația unor astfel de burse pot face o diferență semnificativă.

Rolls-Royce UTC (University Technology Centre) on Manufacturing and On-Wing Technology este un centru de cercetare din cadrul Universității din Nottingham, dedicat exclusiv aplicațiilor aerospațiale. Deși Rolls-Royce este cunoscută pentru automobilele sale de lux, acest centru se concentrează pe tehnologii de producție și intervenție directă pe aeronave, fără legătură cu industria auto. Face parte dintr-o rețea globală de centre UTC, create pentru a facilita accesul Rolls-Royce la cercetarea academică avansată, adaptată cerințelor specifice de fabricație și inginerie. Centrul din Nottingham studiază domenii precum fixarea componentelor, mecatronica și inspecția/reparația pe aripă cu ajutorul sistemelor robotice. Foto Universitatea Nottingham

Ai obținut două burse NATO, o distincție impresionantă. Cum a fost procesul de aplicare și cât de competitive erau aceste oportunități la acea vreme?

Într-adevăr, poate suna impresionant, dar chiar și acum cred că nu este la fel de merituos sau de cunoscut ca alte burse. Ceea ce am apreciat cu adevărat, însă, a fost procedura de aplicare foarte clară, rezumată într-un simplu pliant: aveai nevoie de o propunere de cercetare, un coordonator dispus să te găzduiască, și nimic mai mult.

Prima dată am aplicat pentru patru burse în Italia alături de un profesor cunoscut și… am fost respins. Anul următor, am aplicat din nou cu același profesor, dar de această dată pentru doar trei burse. Încă îmi amintesc cum cineva de la CNR, Consiliul Italian pentru Cercetare, m-a contactat să‑mi spună că uitasem să semnez documentele și că nu-mi puteau lua în considerare dosarul dacă nu trimiteam urgent formularele semnate. Atunci am descoperit DHL… Mai târziu am aflat că am fost clasat pe locul doi din cele trei burse disponibile.

Totuși, din câte îmi amintesc, regula burselor NATO era finanțare unică într-o singură țară, fără prelungiri. Așa că, după ce am gustat libertatea academică, a trebuit să merg mai departe.

Am aplicat în Danemarca și Marea Britanie, din nou cu profesori reputați care, am aflat ulterior, verificaseră performanța mea din Italia înainte de a-mi susține candidatura. Atunci am conștientizat cât de mică este lumea academică și cum dedicația față de proiectul alocat îți poate construi credibilitatea și îți poate asigura angajabilitate internațională.

Italia a fost o etapă scurtă și un început timid, dar m-am agățat de acea oportunitate ca un om care se îneacă de o scândură plutitoare. Așa că poziția de cercetare de un an în Danemarca a fost, pentru mine, ca și cum aș fi pășit pe o platformă plutitoare mai stabilă; una pe care puteam, în sfârșit, să încep să vâslesc… încet, dar sigur.

Ce te-a surprins când te-ai mutat în Italia și Danemarca ‒ cultural și academic?

Biciclete peste tot, circulând disciplinat pe piste dedicate… Oameni zâmbitori și corecți. Engleză bună peste tot. Ordine și curățenie generalizată.

De fapt, nu am văzut prea mult în afara universității; lucram neîntrerupt, de la 8 dimineața până la 10–11 seara, în fiecare zi, inclusiv în weekenduri. 

Eram condus de o foame neobosită de a mă dezvolta ca cercetător cu un profil, ceva mai, credibil.

La universitate, o atmosferă super-relaxată, care încuraja gândirea inovatoare; cadre universitare bine pregătite și bine conectate internațional; multă răbdare pentru un cercetător (nu prea tânăr) cu experiență internațională limitată, ca mine; facilități solide.

Cel mai surprinzător fapt: absența oricărei ierarhii între profesori, cercetători, tehnicieni sau personal administrativ. Toți se adresau pe numele mic. Dar asta să nu fie confundată cu informalitatea în discuțiile tehnice: conversațiile erau precise, concentrate și directe.

Foto Universitatea Nottingham

Despre ce erau proiectele la care ai lucrat, care au fost obiectivele lor și ce roluri ai avut?

În Italia: Ce poți realiza cu adevărat în patru luni de cercetare? Acum aș spune: nu prea mult. Dar atunci, consideram acel proiect având ceva valoare. M-am concentrat pe analiza sistemelor de monitorizare a proceselor de prelucrare prin așchiere: selecția și evaluarea senzorilor pentru detectarea diferitelor rezultate ale procesului. Tot acolo am redactat și primul meu raport de cercetare în limba engleză, la finalul bursei.

În Danemarca, tema era oarecum repetitivă: am testat o serie de lichide de așchiere ecologice în operații de strunjire. Totuși, a trebuit să îmi configurez propriile experimente, să calibrez echipamentele, să efectuez testele și să întocmesc rapoarte periodice. Pe scurt: disciplină de cercetare scandinavă. A fost instructiv și benefic. Odată ce am învățat metodele, structura programului mi-a oferit suficient timp liber pentru a scrie articole pentru reviste academice serioase, a contribui la propuneri de cercetare și a căuta următoarea poziție în cercetare.

DUPĂ NATO

Te-ai mutat în Marea Britanie acum mai bine de 20 de ani. De ce? Ce te-a atras la Universitatea din Birmingham și apoi la Nottingham? 

Citind lucrări academice și explorând paginile web ale grupurilor de cercetare de top în domeniul meu, am realizat că Marea Britanie oferă un mediu de cercetare extrem de dinamic: deschis internațional, cu o abordare transparentă în recrutarea cercetătorilor și gazdă pentru unele dintre cele mai reputate grupuri din domeniu.

Grupul de prelucrare prin așchiere de la Universitatea din Birmingham mi-a oferit prima poziție reală de cercetare; adică nu o bursă finanțată printr-un program guvernamental. Era un contract de un an, o singură oportunitate pe care, din nou, am prins-o cu disperare și speranță. S-a dovedit a fi un mediu excelent pentru învățare: coordonatori exigenți, întâlniri săptămânale cu conducatorul proiectului și interacțiune directă cu un partener industrial, căruia trebuia să-i prezint un raport oficial la fiecare trei luni.

A urmat oportunitatea de la Universitatea din Nottingham, odată cu lansarea noului Rolls-Royce University Technology Centre (UTC) în Manufacturing Technology, care căuta cercetători în prelucrări mecanice. Era o poziție pe trei ani, implicând diverse proiecte industriale, iar eu am devenit cercetător principal într-un nou proiect european FP6. Aceasta a deschis ușa către o mulțime de oportunități: acces la rețele academice și industriale internaționale, vizite frecvente în industrie și prezentări tehnice, coordonarea studenților, participarea la întâlniri internaționale de cercetare și industrie și libertatea de a explora idei noi dincolo de scopul principal al proiectului. Esențial, am avut sprijin complet pentru publicarea lucrărilor academice – o parte fundamentală a oricărei cariere academice.

Vreau să subliniez ceva despre sistemul (nostru) academic britanic, așa cum l-am experimentat. 

Oferă libertate reală de a-ți defini propria direcție de cercetare, indiferent de rangul academic. 

Poți alege să lucrezi singur, să te alături sau chiar să îți construiești propriul grup de cercetare. Nu există un „șef” în sensul cercetării: dacă ai idei, inițiativă și dorința de a munci din greu, practic nu există limite pentru ce poți realiza. Mi-a plăcut atunci și îl apreciez și mai mult acum, după ce am văzut alte sisteme academice. Pentru mine a funcționat: ceea ce a început acum mai bine de 20 de ani ca un efort individual s-a transformat într-un grup de peste 40 de persoane astăzi, cu facilități de cercetare considerabile obținute prin numeroase proiecte naționale și internaționale. Așa că le spun mereu colegilor mei mai tineri din mediul academic/cercetare: preluați inițiativa și propuneți teme noi, pentru că peisajul cercetării se schimbă foarte rapid.

Cum arată o zi obișnuită pentru tine la Universitatea din Nottingham? 

Foto Universitatea Nottingham

Pentru că Centrul Sportiv face parte din Universitate, ziua începe acolo la 6:15 dimineața, așteptând deschiderea porților la 6:30.

Petrec 75 de minute la sala de fitness, urmate de 30 de minute de cățărare indoor. Încep ziua propriu-zisă de lucru în jurul orei 9.00.

Deoarece accentul principal este pe cercetare, păstrez întâlnirile de management la un minim strict. Asta este posibil deoarece recrutez personal de cercetare cu mare grijă, în urma mai multor etape de interviu. Astfel, membrii grupului meu sunt foarte autonomi și capabili să-și gestioneze eficient propriile proiecte. Asta îmi permite să-mi dedic timpul activităților care chiar îmi plac și în care pot contribui cel mai mult: cercetare.

Trei zile pe săptămână sunt dedicate implicării active în activitatea studenților și a cercetătorilor mei. Prin „activ”, nu mă refer la ședințe de raportare de rutină. Este vorba de discuții tehnice concentrate, axate pe rezultate și idei recente. Aloc cel puțin o oră fiecărui cercetător la fiecare una sau două săptămâni, în funcție de proiect.

Celelalte două zile sunt rezervate pentru gândirea proprie: dezvoltarea de idei de cercetare, scrierea de propuneri și redactarea de articole.

Partea cea mai captivantă a săptămânii, însă, se întâmplă de cel puțin trei ori, când scriu articole împreună cu cercetătorii mei stând (am birou fără scaun, adică în picioare) umăr la umăr. Cercetătorul prezintă argumentul de bază și schița inițială, apoi, prin discuții intense, întrebări și critici, rescriem articolul, deseori rând cu rând, majoritatea redactării fiind făcută de mine. Este o metodă neobișnuită, dar funcționează. Lectura atentă a fiecărui cuvânt, critica ipotezelor și rezultatelor în persoană și angajarea în dezbateri critice generează adesea idei noi, nu doar pentru producția academică, ci și pentru soluții inginerești practice și idei de proiect. Aceste sesiuni ocupă ușor peste 8 ore pe săptămână, și savurez fiecare minut. Este plin de adrenalină!

De fapt, satisfacția în muncă de acum depinde de aceste sesiuni intelectuale intense. Și, surprinzător, sau poate nu, cercetătorii par la fel de entuziasmați și nerăbdători. Este intens, productiv și interactiv!

Foto Universitatea Nottingham

Ce este Rolls-Royce UTC on Manufacturing and On-Wing Technology? 

Este necesară o clarificare aici: Rolls – Royce UTC nu este o instituție de sine stătătoare, ci un centru de cercetare, parte integrală a Universității din Nottingham. Este un parteneriat de lungă durată între Universitatea din Nottingham și Rolls-Royce.

Rolls-Royce UTC on Manufacturing and On-Wing Technology are patru direcții principale de cercetare, fiecare condusă de un coleg academic: tehnologii de fabricație, scule și senzori, mecatronică și robotică specializată. După cum se poate deduce din acestea, temele abordate sunt destul de variate, oferind flexibilitate în tratarea diverselor aspecte legate de dezvoltarea de metode noi pentru fabricarea, inspecția și repararea motoarelor cu reacție.

Care este rolul tău acolo?

În calitate de Director al Rolls-Royce UTC on Manufacturing and On-Wing Technology la Universitatea din Nottingham, sunt responsabil de coordonarea cercetării și livrarea proiectelor, dezvoltarea direcțiilor de cercetare și a strategiei pe termen lung, precum și de interacțiunea și comunicarea cu reprezentanții tehnici seniori ai companiei.

Cum îți împarți timpul între responsabilitățile academice și rolul de Director al Rolls-Royce UTC?

Aici trebuie să spun că sunt foarte recunoscător Universității din Nottingham, deoarece mi-a recunoscut, de-a lungul anilor, contribuția la parteneriatul cu Rolls-Royce și, într-o mare măsură, m-a scutit de multe dintre sarcinile administrative legate de activitățile academice. Drept urmare, îmi dedic timpul în principal cercetării, alături de o cotă rezonabilă de predare pentru studenții de master și de supervizarea proiectelor finale (de diploma). Interacționez în principal cu doctoranzi, cercetători postdoctoranzi și cadre universitare.

Ce cursuri iți place să predai? Există proiecte care îți oferă energie și entuziasm?

Deși sunt un cadru universitar axat pe cercetare, cred cu tărie că există o datorie – dublată, în cazul meu, de o plăcere autentică: de a împărtăși cunoștințe prin predare.

Predau un curs de tehnologia fabricației pentru studenții de master, în semestrul de toamnă. Este, de fapt, o perioadă palpitantă pentru mine, deoarece mă scoate din rutina obișnuită orientată spre cercetare și oferă ocazia de a inspira noua generație de ingineri și de a identifica potențiali doctoranzi pentru grupul nostru. Singurul inconvenient este că trebuie să merg cu bicicleta până la celălalt campus, iar toamna și iarna, ploaia este la ordinea zilei în Marea Britanie…

De asemenea, contribui la un curs de tehnologie de fabricație aerospațială, predând tehnologii de prelucrare prin așchiere pentru motoarele cu reacție. Este o experiență interesantă, deoarece îi duc pe studenți în laboratoare pentru demonstrații și discuții deschise în timpul seminarului. Ca să nu mai vorbim de entuziasmul lor când văd un motorul cu reacție Trent 1000 al Rolls-Royce complet instalat în laboratorul nostru!

Privind în urmă la decizia de a te stabili în Marea Britanie, cum a influențat acea schimbare cursul vieții tale, atât profesional cât și personal?

Marea Britanie, cu sistemul său academic meritocratic, m-a făcut să realizez că orice este posibil dacă muncești intensiv și ai inițiativă. 

Comparativ cu mulți alți profesori, eu mi-am început cariera academică destul de târziu, dar cred că acei ani mulți ca cercetător au construit o fundație solidă care a accelerat etapele ulterioare ale carierei mele.

Le spun mereu colegilor mei academici mai tineri: nu contează când obții promovarea universitară; ceea ce contează cu adevărat este dacă reușești să obții recunoaștere internațională și dacă ești perceput ca o persoană care merită acel rol.

Din acest punct de vedere, aș spune că mutarea în Marea Britanie a accelerat considerabil tranziția mea de la cercetător la cadru didactic academic, deoarece aici există o credință puternică în meritocrația academică.

Cât despre familie: suntem părinți mândri ai unei absolvente de medicină cu calificativ maxim de la Universitatea din Cambridge și bunici fericiți ai unui băiețel minunat. Ce ne-am fi putut dori mai mult?

Te-ai gândit vreodată cum ar fi arătat cariera ta dacă ai fi rămas în România?

Mi-am pus această întrebare de multe ori. Sincer, nu am o viziune clară asupra acelui scenariu. Cu greu îmi pot imagina că aș fi lucrat la o universitate; și nici nu cred că aș fi pornit o companie.

Totuși, timp de mulți ani după căutarea disperată și stresantă de poziții de cercetare din anii 2000, am avut un vis recurent: că dacă m-aș fi întors în România, nimeni nu ar fi vrut să mă angajeze…

Nu sunt sigur că lucrul acesta nu este încă valabil și acum!

DESPRE TEHNOLOGIE 

Ce tehnologii noi crezi că vor conta cel mai mult în industria aerospațială legată de tehnologii de așchiere/fabricație în următorii ani?

Având în vedere nevoia tot mai mare pentru materiale rezistente la temperaturi extreme, precum superaliajele avansate pe bază de nichel și compozitele cu matrice ceramică, o provocare majoră este cum să menții rate ridicate de așchiere (adică productivitate), asigurând în același timp integritatea (micro)structurală necesară a suprafeței piesei prelucrate. Acest lucru deschide un set de oportunități de cercetare foarte interesante privind fenomenele care guvernează modificările proprietăților materialelor la nivel micron și sub-micron sub suprafața prelucrată.

Privind spre viitor, anticipez că dezvoltarea materialelor aerospațiale avansate va necesita o utilizare sporită a tehnologiilor de rectificare, în detrimentul metodelor convenționale de așchiere. Mă refer în special la operații de rectificare care utilizează discuri abrazive cu structuri/texturi specifice și metode avansate de răcire. Desigur, această tranziție către tehnologii de rectificare inteligente trebuie susținută de o certificare riguroasă a integrității suprafeței piesei.

Cum colaborezi cu partenerii din industrie? Cum te asiguri că inovațiile tale sunt integrate eficient în procesele de fabricație existente și ce provocări ai întâmpinat în acest proces?

Traseul este destul de bine stabilit: metodele și procedurile noi, indiferent dacă sunt brevetate sau nu, trebuie să progreseze prin nivelele de maturitate tehnologică (Technology Readiness Levels — TRL). Fiind un centru de cercetare, grupul nostru se concentrează pe generarea de concepte (TRL 1) și le dezvoltă, cel mai adesea până la TRL 4 (demonstrație în laborator) și uneori până la TRL 6 (demonstrație în medii semi-industriale). Pentru o progresare ulterioară până la implementarea completă (TRL 9), industria urmează trasee de certificare interne și/sau externe specifice.

Cu toate acestea, este o realizare semnificativă pentru noi să colaborăm cu partenerii industriali și să vedem cum ideile progresează de la TRL 1 la TRL 4 sau 6; asta sugerează că există ceva valoros în aceste idei care determină industria să investească în acest proces de cerificare.

Cum vezi evoluția roboticii în contextul reparațiilor și mentenanței la fața locului (in-situ), în special în medii periculoase sau extreme?

Dezvoltările în tehnologiile de fabricație ar putea fi incrementale în următorii ani, însă domeniul inspecției și reparațiilor in-situ deschide oportunități de abordare cu adevărat neconvențională.

Probabil vom vedea roboți mai mici, mai subțiri, mai flexibili, mai agili, funcționând la un nivel superlativ, capabili să pătrundă în spații extrem de înguste prin operare la distanță.

Este o veste bună pentru cercetătorii curioși care își doresc să evadeze din universul, aș spune, destul de anost al roboților convenționali care sunt acum prezenți chiar și în sălile de clasă.

Și nu se oprește aici. Problemele oferite de reparațiile și inspecțiile robotice in-situ pentru active cu valoare ridicată (de la sisteme energetice, platforme maritime și minerit la explorarea spațială) stimulează dezvoltarea altor tehnologii complementare captivante: sisteme de acționare miniaturizate care pot executa procese de fabricație în medii restrictive sau extreme; modele digitale („digital twins”) pentru a facilita operarea la distanță; navigație autonomă și cooperare între roboți multipli. Ne așteaptă vremuri fascinante pentru oricine este suficient de curios să exploreze!

Ce rol crezi că vor juca inteligența artificială și învățarea automată în îmbunătățirea proceselor de fabricație și cum pot fi aceste tehnologii integrate în procesele existente?

Unele procese de fabricație pot fi atât de complexe încât este dificil să fie dezvoltate modele analitice. Dar ce-ar fi să folosim inteligența artificială pentru a ajuta la derivarea modelelor bazate pe principii fizice? Cercetarea pe acest subiect este în plină expansiune și apar publicații academice pionier în acest domeniu.

Dintr-o perspectivă mai practică, observăm acum sisteme de control inteligent bazate pe inteligență artificială și, anticipez, nu va trece mult timp până când aceste tehnologii vor fi implementate în procesele de fabricație uzuale.

Foto Universitatea Nottingham

Poți împărtăși câteva exemple de colaborări industriale de succes în care ai fost implicat și ce le-a făcut eficiente?

În ceea ce privește tehnologiile de fabricație, suntem foarte mândri că am avut un rol important în dezvoltarea metodelor de prelucrare prin așchiere pentru superaliajul pe bază de nichel RR1000, utilizat în prezent în componentele zonei fierbinți ale motoarelor aero Rolls-Royce. Ce a făcut ca această colaborare să fie un succes? Un brief extrem de clar din partea coordonatorului industrial al programului de cercetare, o sinergie constructivă între specialiștii în știința materialelor și experții în prelucrări mecanice, și un angajament pasionat al echipei comune de a depăși provocările tehnice dificile.

Dar adevărata fascinație vine din domeniul tehnologiilor „on-wing”. Împreună cu Rolls-Royce, am dezvoltat unul dintre cei mai subțiri roboți-șarpe din lume, COBRA (5 metri lungime și doar 8.5 mm diametru), creat pentru livrarea și manipularea de la distanță a diferitelor accesorii funcționale (ex. Camera miniaturale pentru inspecție și scule pentru efectuarea operațiilor de reparație) în spații extrem de restrânse, cum ar fi motoarele cu reacție. Acest proiect a câștigat premiul The Engineer în 2023 și a fost prezentat în mass-media, inclusiv la BBC.

În legătură cu acest domeniu, privind în urmă, cred că adevărata reușită a fost decizia luată cu peste zece ani în urmă de a risca pe o direcție de cercetare complet nouă, concentrată pe roboți continui, șarpe. A fost o alegere îndrăzneață, alimentată de curiozitate, și care a dat roade în multe privințe, de la impact industrial la contribuții academice.

Acum continuăm cu alte concepte promițătoare pentru roboți specializați și, cine știe, poate vom obține un impact industrial similar celui obținut cu roboții-șarpe.

Ce competențe și cunoștințe sunt esențiale pentru viitoarea generație de ingineri în domeniul fabricației și cum pot fi acestea dezvoltate?

Deși o bază solidă în inginerie mecanică rămâne esențială, viitorii ingineri în tehnologia fabricației vor trebui să se conecteze mai strâns cu alte ramuri ale ingineriei, precum ingineria electrică, știința materialelor, sisteme de control automat, mecatronică, automatizări și chiar informatică și factori umani. Puține tehnologii de fabricație care se bazează exclusiv pe ingineria mecanică vor supraviețui în viitor. Abordările interdisciplinare vor deveni normă.

Această schimbare va necesita, probabil, metode noi de educație, reconsiderarea curriculumului și formarea la diverse niveluri; și, anticipez, acestea vor va declanșa transformări importante în modul de organizare și desfășurare a educației universitare pentru viitoarele generații de ingineri.

Ce aplicații potențiale ale tehnologiilor avansate de fabricație din industria aerospațială vezi în alte domenii, cum ar fi industria auto sau cea medicală?

Văd o puternică similitudine între industriile aerospațială și medicală. Ambele se bazează pe materiale avansate, necesită inspecție/reparație „in-situ” (fie în sisteme industriale, fie în intervenții chirurgicale), cer utilizarea unor instrumente miniaturizate pentru accesul în zone greu de atins, depind de operatori extrem de calificați și împărtășesc un interes critic pentru evitarea eșecurilor care ar putea afecta utilizatorii finali.

Acum, grupul nostru beneficiază semnificativ de această suprapunere de scopuri în cercetare, fiind activ implicat în colaborări cu parteneri industriali de nivel mondial din ambele sectoare.

MAREA IUBIRE

Ce sfaturi ai pentru cercetătorii sau inginerii care își doresc să aibă un impact semnificativ în domeniul ingineriei?

Să iși mențină cunoștințele de bază, precum fizica, matematica și chimia, actualizate cât mai mult timp posibil. Să fie la curent cu evoluțiile din domeniu; nu doar prin explorarea informațiilor comerciale de pe internet, ci și prin consultarea publicațiilor tehnice și academice. Există o mulțime de resurse cu acces gratuit. Să pună sub semnul întrebării gândirea convențională și să evadeze din zona de confort, fie că este o companie sau o instituție academică/de cercetare, pentru a se expune la idei, practici și metode noi. 

Eșecul în încercarea de a realiza ceva nou nu este o rușine. Să caute modele inspiraționale în fiecare etapă a carierei, care să ghideze și să inspire dezvoltarea profesională. 

Să se apropie de aplicațiile reale și de nevoile industriei – acest lucru nu doar că te va ajuta să evoluezi ca inginer, ci va reprezenta o sursă inepuizabilă de idei științifice și oportunități de cercetare.

Să evite să intre prea devreme în zona de management. Să folosească primii ani din carieră pentru a acumula cunoștințe tehnice solide; este suficient timp mai târziu să urce pe „funia unsuroasă” spre roluri manageriale!

Ce dorești să lași în urmă ca om, profesor și cercetător?

Ca cercetător: o moștenire a curiozității și a ambiției de a explora. Fără curiozitate nativă sau cultivată, cineva nu poate fi cu adevărat cercetător.

Ca profesor: pasiunea pentru învă-țarea continuă, indiferent de vârstă sau de domeniu.

Ca om: grijă și susținere față de ceilalți în dezvoltarea lor personală și profesională.

Care este cea mai mare iubire a ta, fie profesională, fie personală?

În mod egal dar fără a concura: familia și drumeția pe munte/căță-rarea.

A existat un moment în viața ta în care ai simțit că nu mai poți continua, iar Dumnezeu a intervenit și a devenit puterea ta?

Da. Trecând printr-o operație de cancer la o vârstă mai înaintată și văzând tineri care înfruntă asemenea provocări cu o tărie liniștită, am simțit o rușine profundă în a mă plânge de propria mea experientă. 

Acea experiență m-a smerit profund și, în cele din urmă, m-a făcut mult mai puternic, atât personal, cât și profesional. 

PUTERE TEHNICĂ

Dragoș Axinte este editor-șef al revistelor International Journal of Machine Tools and Manufacture, publicație de referință în domeniul ingineriei fabricației, și Journal of Materials Processing Technology, revistă de top în domeniul procesării materialelor.

A publicat peste 200 de articole în reviste de specialitate și deține peste 30 de brevete internaționale, obținute în colaborare cu parteneri din industrie.

A activat ca profesor invitat la instituții academice de prestigiu din Asia și Europa, precum GuangDong University of Technology, Harbin Institute of Technology, Shanghai Jiao Tong University, Northwestern Polytechnical UniversitydinXi’an (China), și Royal Institute of Technology (KTH) din Stockholm (Suedia).

Dragoș Axinte a obținut numeroase premii care evidențiază contribuțiile sale inovatoare în domeniul ingineriei, printre care:

2023 – Premiul The Engineer: Manufacturing Technology, acordat de revista The Engineer pentru robotul COBRA

2021 – Premiul de Impact al rețelei EPSRC UK-RAS, pentru robotul COBRA

2021 – Locul al III-lea la premiile SPRINT Robotics pentru „Colaborare revoluționară în vederea acceptării roboților de inspecție și întreținere”

2018 – Premiul The Engineer: Collaborate to Innovate pentru robotul REINER

2018 – Premiul Knowledge Exchange and Impact Awards al Universității din Nottingham – categoria „Câștigători inspiraționali”, pentru robotul REINER

2017 – Premiul Rolls-Royce pentru „Cea mai semnificativă contribuție a unei universități la obiectivul de brevetare al companiei”

2012 – Premiul pentru „Cel mai bun brevet E&T”, acordat de Rolls-Royce pentru dezvoltarea unei sonde laser miniaturale destinate reparațiilor in-situ