„Sănătatea mintală în era digitală”- între hiperconectare și fragilitate socială

La Palatul Patriarhiei, într-o sală în care vocile științei s-au întâlnit cu cele ale politicilor publice, a fost privită, marți, prin mai multe lentile aceeași întrebare: cum ajungem să ne păstrăm mintea limpede și relațiile vii într-o lume în care ecranele ne sunt aproape tot timpul în față?

• România și ai ei guvernanți, umiliți de Viktor Orbán pe propriul pământ: „O căpiță de fân cam strâmbă”
• „Ce face mintea, în epoca ecranului”. Avertismentul neurologului Martin Jan Stransky, la Conferința „Sănătatea mintală în era digitală”
• Testimonies from the online inferno and a stark admission from Health Minister Alexandru Rogobete: Romania is currently unable to treat mental illnesses caused by digital addiction.
• Premiul Nobel pentru pace nu i-a revenit lui Trump. Laureata este Maria Corina Machado, om politic din Venezuela
• INS: Se menține sporul natural negativ al populației României

Nu despre a demoniza tehnologia a fost vorba, ci despre o încercare de a înțelege urmele pe care ea le lasă în mintea noastră, amprenta pe care o așază în spirit și țesăturile relaționale care se nasc pe fundalul digitalului ce ne însoțește, zi de zi, pașii.

Imaginea cu care prof. Vasile Dîncu a deschis conferința a creat un laitmotiv în periplul discursiv al fiecărui vorbitor: „Hiperconectivitatea este lichidul amniotic în care se scaldă viața copiilor noștri și, în general, viața societății”.

O metaforă cu dublu sens. Pe de o parte, un mediu cald, protector, care hrănește și susține, cel puțin în aparență. Pe de altă parte, un mediu care, atunci când rămânem prea mult în el, poate amorți simțurile, poate dilua atenția și, treptat, subțiază capacitatea de a ne mai întâlni cu realul.

Studiile arată cum timpul petrecut online comprimă atenția și modelează mintea prin mecanismele de recompensă rapidă. Totul se transformă într-un reflex de tip fast-food – „încă un scroll, încă o recompensă”, ce reconfigurează subtil așteptările noastre despre viață.

Această conectare constantă are loc într-un mediu digital care nu reproduce fidel semnalele lumii reale.

Ne obișnuim să trăim în virtual, iar atunci când suntem confruntați cu experiențe firești ale vieții de zi cu zi, ne găsim adesea pierduți, fără instrumente de gestionare.

Efectele se văd cel mai pregnant la copii și adolescenți, pentru că mintea lor e în plină dezvoltare. Rețelele sociale devin pentru ei oglinzi identitare, spații în care își caută validarea și în care orice reacție – un „like”, un comentariu, un gest de aprobare sau de respingere – capătă în universul lor intern proporții uriașe. Astfel, veselele digitale se transformă treptat în zone-purgatoriu, unde se nasc neliniști, temeri de ratare și o imagine de sine tot mai fragilă. Nu doar conținutul contează, ci și ritmul. Când totul vine într-un flux rapid, fără spațiu de reflecție, mintea e hrănită cu un fast-food informațional care nu lasă loc de digestie. Rezultatul e vizibil: oboseala care nu cedează, anxietatea difuză, scăderea toleranței la frustrare. Privirea în ochi devine stânjenitoare, dialogul față în față – obositor, tăcerea – insuportabilă.

De aici se naște ceea ce putem numi drept „paradoxul hiperconectivității”: cu cât ei cred că sunt sunt mai conectați, cu atât devin mai vulnerabili, întrucât, acolo unde ecranul mediază totul, ei nu mai știu să decodifice corect limbajul trupului, expresiile feței, vibrațiile prezenței celuilalt.

Așadar, un consum emoțional excesiv slăbește reziliența și îi face mai vulnerabili la depresie, anxietate, tulburări de somn sau dependențe.

Totodată, specialiștii au atras atenția asupra fenomenului de alienare în proximitate: copii și adolescenți care se adună fizic în același loc, dar fiecare rămâne scufundat în propriul ecran. Sunt împreună, dar nu se mai întâlnesc.

În numele informării și al conectării, se rătăcesc în coridoarele infinite ale platformelor, unde fiecare „adevăr” este concurat de alte zeci, până la confuzie. Drept urmare, se ițesc nuanțe din ce în ce mai complexe ale fenomenului anunțat de câteva decenii de studiile sociologice: singurătatea în mijlocul conectării, atomizarea individului.

În loc de siguranță, apare frica de a pierde ceva (FOMO) sau, dimpotrivă, obsesia de a căuta mereu știri negative (cyberfobia) care amplifică nesiguranța. În loc de încredere în instituții, apare eroziunea: pierderea credinței în școală, în sistemul medical, în vocea autorităților. Toate aceste date converg într-un mesaj simplu: dacă nu ne educăm conștient igiena digitală, mintea se adaptează excesului de stimulare și își pierde treptat din capacitatea de a privi critic informațiile.

Recuperarea aceasta a încrederii cere practici deliberate de încetinire, de reflecție și de reconectare cu realul. Iar acest fapt e posibil doar în comunitate. Familia, școala, medicii, liderii spirituali și civici – fiecare are partea lui de responsabilitate.

Nu este suficient ca părinții să vegheze, dacă școala nu oferă alfabetizare emoțională.

Nu este suficient ca profesorii să încurajeze, dacă mediul online rămâne complet nereglementat. Și nu este suficient ca medicii să trateze, dacă nu există politici publice care să prevină.

Toate acestea au fost confirmate de mărturia Roxanei Dima, mamă a unui copil diagnosticat cu anorexie nervoasă, care a povestit cum mintea fragilă a unui adolescent poate fi luată „pe sus” de vârtejul tehnologiei, cum filtrele și imaginile idealizate creează o presiune insuportabilă și cum, în lipsa unor plase reale de siguranță, prăbușirea poate fi dramatică.

Povestea ei a fost un avertisment: ceea ce astăzi pare „o simplă notificare” poate deveni mâine un teren fertil pentru apariția unor tulburări severe. Cu alte cuvinte, nu putem cere copiilor să se protejeze singuri într-un spațiu digital care nu a fost creat pentru fragilitatea lor, mai ales că se ivesc la orizont noi tipuri de dependențe care cresc odată cu universul digital: dependențe de spațiile virtuale, de jocuri, de shopping, de consum compulsiv, oglindite adesea și prin alegerile pe care le fac adulții.

Așadar, devine evident cum nu mai e vorba doar despre substanțe, ci despre algoritmi care ne capturează atenția și energia. De ce? Pentru că există o întreagă piață în spatele dependențelor.

Există un întreg „market” clădit pe fragilitățile umane: un marketing agresiv, prin campanii care speculează emoții și algoritmi care ne urmăresc până la cele mai mici gesturi.

Nimic nu e întâmplător în felul în care ajungem să petrecem ore întregi în fața ecranelor sau să fim atrași de cumpărături compulsive.

Există o economie a dependenței, iar profitul ei crește cu prețul sănătății noastre emoționale.

De aceea, aceste fenomene nu sunt doar niște alegeri individuale, ci au la bază structurile sociale, culturale și economice care împing înspre vulnerabilitate. Tocmai de aceea, asumarea nu poate fi doar a individului. Ea trebuie să fie instituțională și politică: prin reglementări, prin campanii, prin infrastructură de sprijin.

În acest sens, Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a insistat asupra vizibilității: sănătatea mintală trebuie adusă constant în fața opiniei publice, discutată deschis în mass-media și în școli, scoasă din zona de tabu sau rușine. „Responsabilitatea nu se pasează. Se asumă! Adevărul este că sistemul nostru de sănătate nu oferă astăzi servicii reale și accesibile de sănătate mintală, iar lipsa lor îi face pe cei mai vulnerabili să rămână singuri în fața adicțiilor.”, a spus ministrul.

În același registru, tema jocurilor de noroc a adus în prim-plan o realitate greu de ignorat: publicitatea – amplificată de vedete și influenceri – țopăie nestingherită în ochii minorilor. Campanii civice precum „Joacă afară, nu jocuri online” sau „Hai să ne jucăm corect – fără vedete” încearcă să contrabalanseze un spațiu în care legislația rămâne, încă, prea permisivă. Mai tulburător este fenomenul prin care, pentru o parte tot mai mare a tinerilor, influencerul a devenit „noul zeu”, peste jumătate dintre adolescenții din generația Z dorindu-și să devină influenceri. Rezultatul? Descurajator. Când modelele se mută toate în ecran, lumea concretă se goleşte de orientare, iar reperele reale se estompează.

Conferința „Sănătatea mintală în era digitală”, organizată de Q Magazine, a funcționat astfel ca un început de drum: un prilej de desțelenire a cărărilor, un apel la dialog între ministere, medici, educatori, părinți și societatea civilă, pentru a construi nu doar discursuri, ci și soluții reale.

În fața acestui tablou, soluțiile propuse au mers în aceeași direcție: încetinirea ritmului, redescoperirea relațiilor umane, directe, și a bucuriei de a fi împreună. Este vorba despre a ne oferi timp pentru ascultare și prezență, despre a înțelege că, pentru a ne putea conecta cu adevărat, avem nevoie mai întâi să ne deconectăm.

În familie, nu mai e de ajuns controlul unilateral, ci e nevoie de o navigare împreună: reguli asumate, locuri și momente fără ecrane – mesele, diminețile, serile – și conversații regulate despre ceea ce vedem online și cum ne simțim după. Astfel, spațiul digital încetează să fie un teren al conflictului și devine un spațiu de învățare reciprocă.

La fel de importante sunt însă alternativele vii: sporturi, jocuri de echipă, tabere, activități fizice ce redau corpului bucuria mișcării, timp petrecut afară, momente de joacă autentică, expuneri la riscuri sănătoase și experiențe reale care clădesc reziliența. Toate acestea sunt antidotul firesc și nu artificial la sedentarismul digital și la izolarea din spatele ecranului.

În completare, școala are un rol decisiv: consilieri școlari prezenți și implicați, profesori formați să gestioneze clasa într-un context saturat de stimuli digitali, parteneriate cu specialiști din sănătate și ONG-uri, campanii de educație media și emoțională. Nu doar pentru a transmite informații, ci pentru a construi o comunitate de sprijin în jurul copiilor.

Dincolo de soluțiile practice, conferința a adus în discuție și nevoia de a recupera relația cu divinitatea. Neurochirurgul Iustinian Ioachim Simion a numit-o un „reper imuabil”, o ancoră de care omul are nevoie chiar și atunci când nu își dă seama conștient.

Părintele Florin Petre, prezent în cadrul conferinței din partea Patriarhiei Române, a continuat această idee, susținând faptul că mintea nu ne este dată doar pentru a consuma informație, ci și „pentru a ne reaminti de unde se hrănește sensul”.

Dacă trăim doar pe orizontală, în fluxul evenimentelor și al notificărilor, roadele nu vor putea fi niciodată suficient de bogate încât să hrănească o viață interioară armonioasă.

Verticala este cea care dă direcție orizontalei. Ea adună fragmentele, reașază echilibrul și oferă un centru stabil din care omul poate trăi.

Conferința a fost densă și, pe alocuri, incomodă.

Sănătatea mintală nu ar trebui să fie un lux, ci să reprezinte infrastructura invizibilă a unei societăți care vrea să rămână în contact cu ceea ce o face vie.  

În acest sens, prof. dr. Jan Martin Stransky, invitat special în cadrul dezbaterii, a rostit poate cea mai simplă și totodată cea mai dificilă recomandare: „O soluție pentru a fi cu adevărat fericiți este să ieșim afară, să ne imersăm în contexte sociale, să creăm relații, să fim împreună!”

Fericirea nu ne-o vom măsura în orele petrecute online, ci în calitatea timpului petrecut cu noi înșine și unii cu alții. Vom „închide ecranele” ca să ne deschidem ochii spre ceea ce recuperează dimensiunea vitală a existenței: divinitate, prezență, conexiune, sens, relații.

În acel miez în care, așa cum spunea domnul profesor dr. Vlad Ciurea, dincolo de fluxul constant al notificărilor, respirația își redobândește ritmul firesc.