Comentatorii Q Magazine

Să se revizuiască?

Zilele trecute, Coaliția pentru familie a depus la Parlament o inițiativă de modificare a unui articol din Constituția României. Propunerea legislativă a fost însoțită de circa trei milioane de semnături de susținere. Evident, e vorba un eveniment social major prin amploarea lui. Dacă vrem să îl înțelegem cred că trebuie pornit de la starea de fapt. Care e aceasta?

Lipsesc argumentele religioase

Constituția României prevede la art. 48 al 1 că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”. Textul e reluat în Noul Cod Civil (art. 258 al. 1). Dar în această lege apar imediat următoarele prevederi: „Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii” (art. 259 al. 1); mai mult, „este interzisă căsătoria între persoane de acelaşi sex” (art. 277 al. 1), iar în România căsătorii de acest fel încheiate în străinătate nu sunt recunoscute. Este neîndoielnic că în Codul Civil textul Constituției este interpretat în sensul că „soți” se referă doar la cazul în care e vorba de un bărbat și de o femeie. (Și e de asemenea presupus că soți sunt nu mai mult de un bărbat și nu mai mult de o femeie!)

Atunci apare întrebarea: câtă vreme legea cea mai importantă care reglementează relațiile civile dintre oameni înțelege familia ca o uniune între un bărbat și a femeie, de ce trei milioane de oameni au sprijinit ideea că e încă necesar să se înlocuiască art. 48 al 1 din Constituție cu textul următor: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”?

Din păcate, nu știm decât care sunt motivațiile inițiatorilor. De aceea, mă voi referi la ele. E de subliniat că, deși e cunoscut că mai multe culte religioase au sprijinit puternic această propunere a Coaliției pentru familie, în documentul acesteia în care se aduc argumente pentru modificarea Constituției argumentele religioase lipsesc. E drept, primul argument care apare (și care are evidente rădăcini religioase) este acela că familia alcătuită dintr-un bărbat și o femeie e dată de la natură, iar scopul ei de a procrea copii nu poate fi îndeplinit decât astfel. Dar e evidentă slăbiciunea acestui argument: el nu este consistent cu fenomenul care nu poate fi evitat în nicio societate contemporană al familiilor monoparentale, ori al celor în care din diferite motive (sterilitate, boli, vârstă, chiar opțiuni personale) soții nu au copii.

https://www.qmagazine.ro/wp-content/uploads/2016/06/coalitia.png


Familia favorizează comportamente care susțin o durată mai lungă și o calitate mai ridicată a relațiilor (de pildă, de dragoste) dintre oameni; ea asigură protecția copiilor și bunăstarea lor; permite dezvoltarea relațiilor sociale.


De aceea, în motivare se accentuează pe alte argumente. Apelându-se chiar la articole din reviste academice (e drept, destul de vechi și de aceea puțin edificatoare pentru un cititor mai pretențios) se argumentează că familia (alcătuită dintr-un bărbat și o femeie) este o instituție socială care are efecte benefice asupra membrilor societății și chiar asupra societății ca întreg. Cum spunea unul din autorii citați (David Blankenhorn), familia favorizează comportamente care susțin o durată mai lungă și o calitate mai ridicată a relațiilor (de pildă, de dragoste) dintre oameni; ea asigură protecția copiilor și bunăstarea lor; permite dezvoltarea relațiilor sociale (ceea ce în științele sociale se numește capitalul social); îi sprijină pe membrii ei să se dezvolte profesional și să își dezvolte trăsături de caracter apreciate în societate, precum respectarea legii, capacitatea de a fi un bun vecin și un bun cetățean, de a fi o persoană de încredere etc. (În paranteză fie zis, textul inițiatorilor dă sentimentul unei prelucrări rudimentare, al unor traduceri proaste și chiar al unor neînțelegeri; în plus, se amestecă astfel de argumente cu susțineri privind „valorile și tradițiile românești” ori cu „continuitatea poporului român” care par mai degrabă lipite și nu sunt deloc argumentate.)

Un grup de oameni încearcă să impună celorlalți preferințele lor

Sigur, ne putem îndoi de valabilitatea acestor argumente. Dar eu nu voi merge pe această cale: voi presupune, de dragul discuției, că ele sunt întru totul corecte. Atunci ce decurge din ele? Decurge doar că e de dorit ca statul să dezvolte politici prin care să sprijine familia în care soții sunt un bărbat și o femeie, fiindcă această instituție are efecte benefice pentru membrii societății. Dar în niciun caz nu decurge că acest tip de familie trebuie impus ca unic. Pur și simplu este incorect să tragem această concluzie. Iar dacă cineva o susține, nu face decât să își exprime convingeri ideologice, morale ori religioase  care sunt însă incompatibile cu ideea unei societăți democratice, în care, așa cum scrie și în Constituția României (art. 26 al 2),  „persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”. Acesta e un principiu fundamental al societăților moderne, care stabilește că există un spațiu privat în care intervenția de dinafară este ilegitimă.

Cu aceasta, să revenim la întrebarea privind scopul demersului de revizuire a Constituției. Cred că inițiatorii au sesizat corect că între textul Constituției (art. 48 al. 1) și legi precum Codul Civil există o contradicție. În mod normal, într-o societate democratică, e nevoie ca legile să fie puse în acord cu Constituția și deci ar trebui ca din Cod să se elimine prevederile care există azi. Și, mai devreme sau mai târziu, această problemă se va pune. Or, singura soluție pentru a nu se ajunge acolo este modificarea Constituției.

Dar este discutabil dacă acest demers este în principiu fezabil. Cel puțin din două motive. Primul e acela că el privește un domeniu în care revizuirea Constituției e într-un sens blocată: căci, potrivit art. 152 al. 2, „nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora”. Or, tocmai așa ceva se propune: un grup de oameni (posibil chiar bine intenționați) încearcă să impună tuturor celorlalți preferințele lor. Pe de altă parte, revizuirea ar antrena un conflict cu alte prevederi constituționale, cum ar fi cel pe care deja l-am menționat, al libertății la viața privată.

Concluzia mea este că, în contradicție cu intențiile inițiatorilor propunerii de modificare a art. 48 al. 1, evenimentele ar putea să evolueze într-o direcție opusă: căci propunerea Coaliției pentru familie a ridicat și ridică pe agenda dezbaterilor publice nu atât problema modificării unui articol din Constituție, ci pe cea a incompatibilității dintre prevederile constituționale și legile în vigoare, precum și pe cea a nevoii de a le schimba pe acestea din urmă! Cum spunea odată Hegel, uneori rațiunea este vicleană: își face loc în istorie chiar împotriva dorințelor oamenilor.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top