Sebastian Burduja, decis să aducă problema în discuția consiliului de miniștri de la Bruxelles
Foto: PSD
Actual

Burduja vrea soluții în privința prețurilor la energie: Altfel, unii rămân cu beneficiile, alţii rămân cu povara costurilor!

Ministrul Energiei, Serbastian Burduja, a anunțat că România va solicita compensaţii consiliului de miniştri, la nivel european, în condiţiile în care preţurile la energie în regiunea noastră sunt semnificativ mai mari comparativ cu vestul Europei. Front comun cu România vor face și Grecia și Bulgaria, unde situația prețurilor la energie este similară celei de la noi.

„Ne preocupă foarte mult ce se întâmplă pe piaţa energiei. Sunt câteva luni de zile în care, din păcate, preţurile în regiunea noastră sunt semnificativ mai mari decât în vestul Europei. Asta ţine de mai mulţi factori. Sigur că discutăm de un an secetos, o producţie hidro mai mică, discutăm de probleme în zona de interconexiune, de mentenanţă pe anumite linii din Ungaria, discutăm de o capacitate redusă în Austria, de transfer/export a energiei electrice mai ieftine din vestul Europei către estul Europei.

De asemenea, discutăm de un sprijin pe care îl dăm cu mare plăcere, în termeni comerciali, desigur, şi Republicii Moldova, dar şi Ucrainei – şi care creează o presiune pe preţurile din România, lucru pe care îl notăm, dar nu-l putem accepta la nesfârşit.

Dacă tot suntem într-o piaţă energetică europeană unică, nu pot doar unii să plătească factura şi să tolerăm la nesfârşit preţuri de două, de trei ori mai mari decât în restul Europei, drept pentru care voi aduce acest subiect în atenţia consiliului de miniştri la nivel european şi, împreună cu Grecia, cu Bulgaria, cu toţi ceilalţi interesaţi, va trebui să definim nişte soluţii rapide prin care noi trebuie să fim compensaţi pentru aceste diferenţe de preţ. Aşa mi se pare corect şi normal”, a menţionat Sebastian Burduja, la evenimentul South East Europe Green EPC.

El a subliniat că susţine foarte mult extinderea pieţei unice.

„Cu cât avem mai multe ţări participante, inclusiv în zona Balcanilor, cu atât este mai bine. Susţin creşterea capacităţii de interconectare – şi România stă bine, Austria nu stă atât de bine, astfel încât să asigurăm într-adevăr o piaţă comună, dacă tot ne supunem aceloraşi reguli, să beneficiem şi de aceeaşi beneficii. Altfel, unii rămân cu beneficiile, alţii rămân cu povara costurilor”, a adăugat Sebastian Burduja. 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top