Cultura, în timp de pandemie. Bogdan Gheorghiu recidivează (Video)

Soluția românească: dacă e adevărată, dragostea dintre Romeo și Julieta va rezista și de la distanța socială dintre personaje.

Testăm rezistența artiștilor la boala ignoranței culturale: care sunt statele care au ales arta ca reconstrucție a normalității societăților europene? 

În urmă cu numai cinci zile, o serie de artiști din Franța, printre care Deneuve, Dujardin și Sy, au semnat o scrisoare înaintată Președintelui Macron prin care au cerut sancționarea ministrului Culturii, Franck Riester, pentru eșecul său în gestionarea financiară a sectorului cultural în timpul pandemiei. Deși în Franța, în data de 18 martie, ministrul Culturii a deblocat 22 milioane de euro! (o sumă pe care Ministerul de resort din România nu o va primi nici în cele mai pitorești utopii ale imaginației noastre) pentru a compensa colapsul financiar în urma închiderii instituțiilor culturale (muzee, teatre, opera, săli de concert etc.), artiștii consideră că pachetul de salvare e insuficient în contextul în care actul cultural este restricționat publicului până în septembrie. Scrisoarea deschisă a artiștilor se încheie cu un diagnostic pe care Macron nu îl poate ignora dacă aspiră la o societate „sănătoasă”: „Cultura nu va fi la inima Franței, ci la genunchii ei, pentru o lungă perioadă de timp”. 

Între timp, în țara în care Papa s-a rugat singur în noaptea de Paște în Piața San Pietro, revenirea la normalitate se petrece printr-o sărbătoare culturală: primele spații publice redeschise, începând cu data de 18 mai, vor fi librăriile, muzeele și siturile culturale. Ministrul Culturii a anunțat că achiziția biletelor se va face exclusiv online, iar turiștii vor fi obligați să păstreze normele de distanțare socială. Locul prin care boala a intrat în Europa reia piața de carte ca fiind singura cale de a reconstrui o societate solidară. 

În Estonia, ministrul Lukas a anunțat că muzeele și galeriile își vor relua activitatea în același timp cu centrele comerciale, la propunerea lui; altminteri, planul de redeschidere al spațiilor publice ale Estoniei s-ar fi oprit la suita de magazine. Rețineți această observație care ne va fi de un real sprijin în analiza situației din România! Angajații personalului muzeal vor purta costume de protecție, iar vizitatorii măști și mănuși. Tot Lukas a insistat pentru suspendarea uzului ecranelor virtuale din muzee pentru a evita transmiterea coronavirusului. Grupuri de maxim 10 persoane, ai căror membri vor circula la distanță de 2 metri, se vor putea bucura de experința culturală ca program alternativ consumerismului. 

În Germania, ministrul Culturii, Monika Grütters, a propus dezvoltarea unui plan pentru sprijinirea artiștilor, constând în plata artiștilor până la 60% din costurile evenimentelor anulate din pricina pandemiei, suma maximă de plată fiind 2500 euro. În ciuda acestor măsuri, și ministrul Culturii din Germania a primit o scrisoare deschisă din partea artiștilor, printre cei mai sonori semnatari regăsindu-se René Pape și Matthias Goerne. Scrisoarea lor e un adevărat manifest al artiștilor pentru reconstrucția societății europene în sensul unei pancomunități care va găsi un spațiu comun al normalității și rațiunii publice în actul cultural: „Suntem populari numai când timpurile sunt roz? Nimeni nu se simte responsabil să susțină realizările noastre culturale? Noi, artiști cunoscuți și necunoscuți, ne amintim cât de des ni s-a cerut de-a lungul anilor, de exemplu după criza financiară, să acceptăm taxe mai mici, să contribuim la diversitatea peisajului cultural și, în cele mai multe cazuri, am făcut acest lucru. În schimb, acum, vă așteptăm să lucrați pentru taxe de anulare adecvate pentru acțiunile culturale derulate prin intermediul instituțiilor subvenționate de stat, teatre, săli de operă, orchestre, săli de concerte și radiodifuzoare publice și să obțineți un rezultat acceptabil. Pentru toți acei organizatori care lucrează în afara activităților culturale subvenționate, este imperativ să reușiti asta pentru ca ei să poată continua să își aducă veritabila contribuție la dezvoltarea culturii.”

Iată doar câteva exemple care ne arată că în diferite state europene, deși măsurile alocate sprijinirii artiștilor independenți dar și operatorilor culturali din instituțiile de stat au fost generoase, artiștii sunt cei care dau tonul întoarcerii la normalitate.

Domnului Președinte Iohannis nu i-a scris niciun artist. Președintelui Macron, da.

Înțelegem lesne motivele pentru care inițiezi întotdeauna un dialog, atunci când știi că ești ascultat, nu numai auzit. În plus, la noi, discuțiile culturale se rezumă la replici în limba maghiară despre autonomia Ținutului Secuiesc; facem cum facem și reducem cultura la politică, după un obicei tot mai bolnav.

A mulțumit cineva, în acest timp, artiștilor care au făcut adevărate performance-uri de pe scenele închise ale teatrelor din România, care au dezvoltat spectacole online, uneori chiar din propriile case, pentru ca imunizarea să nu devină insensibilitate, ignoranță, alienare? Nu.

Mai trist este că dacă în Germania se simte că artiștii sunt populari numai în timpuri de viață bună, în România, popularitatea e ultimul criteriu luat în calcul în dialogurile publice despre receptarea actului cultural: subfinanțarea produce marginalitate, iar cultura rămâne unul dintre cele mai subfinanțate sectoare din bugetul de stat. 

România, țara lui Brâncuși: sărăcie și prostie în timp de pandemie

Între timp, în România, Ministerul Muncii în parteneriat cu Ministerul Culturii a dezvoltat un pachet prin care 75% din venitul mediu a fost asigurat pentru artiști în timpul pandemiei, iar proiectele culturale ale artiștilor independenți au putut fi depuse pentru obținerea unei finanțări de maximum 50.000 lei.

Astăzi, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat că „avem un fond de un milion de lei, ceea ce înseamnă cam 50 de proiecte”. Puteți face socotelile singuri. Magistrală a fost observația lui Marius Tucă, în dialogul cu ministrul Culturii: „Aș fi vrut de la dumneavoastră să fiți mai prezent!”, urmată de o replică halucinantă a domnului Gheorghiu: „Eu am încercat să promovez tot ce a fost prezent în spațiul cultural!”. Și cum dânsul nu a fost prezent, înțelegem, nu a putut promova nicio intervenție făcută în nume propriu în această perioadă.

În plan secundar, aflăm din interviul pe care dl Tucă l-a luat ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, că diferența dintre o librărie și un supermarket atârnă de metri pătrați ai spațiului. „Dacă spațiile din librării sunt comparabile cu cele din supermarket, atunci librăriile s-ar putea deschide”, a declarat ministrul Culturii. De aceea vă rugasem să țineți minte declarația omologului eston al domnului Gheorghiu: dacă se redeschid centrele comerciale, să se redeschidă muzeele, galeriile și celelalte spații culturale. Nu numără nimeni metri pătrați ai magazinelor și librăriilor în Estonia. Știți de ce? Pentru că principiul de la baza industriei de carte și a activităților din spațiile comerciale  – consumerismul – este același. Ceea ce contează, în analiza acestei spețe, este contrastul luărilor de poziție ale celor doi miniștri. 

Poate că un plan avizat de Ministerul Sănătății prin care muzeele, teatrele, operele și librăriile s-ar putea redeschide, asigurându-se un număr maxim de participanți în spațiile aferente acestor instituții, ar fi o idee mult mai convenabilă pentru toți operatorii culturali, dar și pentru consumatori. Altminteri, cu 800 de mii de lei pentru proiectele editoriale competitive de la APCN și cu 50 de proiecte culturale finanțate dintr-un milion de lei nu poți salva mai pe nimeni. Neclară, de altfel, este și raportarea arbitrară a ministrului la diferite sectoare ale domeniului cultural: faptul că domnia sa a recunoscut că „mai degrabă s-ar îndrepta către carte și artă plastică”, fără nicio explicație suplimentară, mă face să mă întreb ce o fi fost în mintea artiștilor din sectorul muzical, teatral sau cinematografic, care nu înțeleg, probabil, de ce zona lor de activitate nu presupune aceleași priorități pentru finanțare?

Nu alocăm suficiente fonduri operatorilor culturali, dar nici nu le dăm posibilitatea de a-și relua integral activitățile. Cumva, România rămâne țara lui Brâncuși, din acest punct de vedere, tocmai în sensul recunoscut de marele artist: „Când am plecat de aici, v-am lăsat săraci şi proşti… Când am revenit, v-am regăsit şi mai săraci şi mai proşti.”  Brâncuși a plecat din lumea aceasta. Noi am rămas la fel. 

În teatrele românești, Romeo să stea la distanță de Julieta, așa cum casa lui Tache era la distanță de cea a lui Ianke și Cadâr

Ultima declarație importantă a domnului Gheorghiu privește impunerea distanței sociale și între artiști, după aceleași standarde aplicate spectatorilor. 

„Ține de alegerea repertoriului. Una e distanța socială din Romeo și Julieta, alta e distanța social din Take, Ianke și Cadâr. Bănuiesc că nu există o apropiere atât de mare între Take, Ianke și Cadâr cum este între Romeo și Julieta.”

Bănuiala domnului ministru Gheorghiu e corectă. Distanța socială dintre doi îndrăgostiți nu e aceeași cu distanța socială dintre trei negustori. Putem opera mici schimbări transgresive în piese. Unele dintre ele permit deja adaptarea la pandemie, căci masca e un element esențial. Domnul ministru să nu uite că Romeo reușește să îi vorbească Julietei la balul organizat de familia Capulet doar pentru că poartă o mască și astfel nu îl recunoaște nimeni. E adevărat, masca lui Romeo ajută și încurcă în același timp, căci domnul ministru Gheorghiu a declarat, tot în cursul zilei de astăzi: „În momentul în care poartă toți actorii mască, e mai degrabă teatru radiofonic, pentru că dispare expresivitatea și atunci actul artistic are de suferit din punctul meu de vedere”. Deci Romeo și Julieta ar putea „să se sinucidă” telefonic liniștiți, știind că au inițiat teatrul radiofonic chiar de la balul mascat. 

Sigur, e foarte greu să mai joci scena 2 a actului 1, căci Romeo apare însoțit de Mercutio și Benvolio și asta face deja un grup de 3, care încalcă toate normele stării de urgență. În final, nici împăcarea dintre familiile celor doi protagoniști nu e posibilă: cripta familiei e un spațiu prea mic așa încât toți să stea la doi metri distanță unul față de celălalt.

Poate că piesa lui Victor Ion Popa e mai binevenită pe scena teatrelor românești în timp de pandemie. Replica lui Cadâr ne poate aduce aminte de adevăratele boli ale culturii noastre: „Asta obosit boală la suflet estem”. Obosiți suntem și noi, ca oamenii să amestece administrarea și crearea culturii. O singură problemă ne rămâne de discutat în mod serios. Dacă dragostea dintre Romeo și Julieta poate rezista și de la distanță pe scena teatrelor românești, un lucru e cert: artiștii nici măcar nu subzistă la distanță de bugetul Ministerului Culturii.