Datoria a crescut mai mult decât economia

Redresarea promisă este furtuna perfectă pentru o viitoare criză.

• Președintele PNL Vaslui, Mihai Barbu, a fost pus sub control judiciar. El a intermediat o întâlnire între afaceristul Fănel Bogos și Ilie Bolojan, rămasă fără urmări
• Înalta Curte de Casație și Justiție menține sechestrul pe acțiunile companiei Gabriel Resources în Dosarul „Roșia Montană”
• Percheziții la grupul Tinmar Energy. Compania transmite: Această revenire asupra unor acuzații infirmate este echivalentă cu o încercare deliberată de a „reîncălzi” subiecte vechi, cu scopul de a genera artificial suspiciune și neîncredere
• 315.000 de persoane au trecut prin Altarul Catedralei Mântuirii Neamului
• Electroputere VFU Pașcani marchează a treia victorie consecutivă în disputa cu STB pentru tramvaiele Bucureștiului

De această dată cu efecte devastatoare. Anul 2020 a fost un an complicat, un an cu o criză economică conjuncturală generată de restricțiile impuse de criza sanitară, o criză economică pe care mulți s-au grăbit să o declare istorică. Nu am achiesat la această opinie, eu cred că nu am avut încă acea criză istorică anunțată de toți.

Spre deosebire de alte crize care au fost structurale, criza din 2020 a fost doar un puseu generat de restricții care a dezvăluit probleme recurente ale economiilor (slaba capitalizare, interdependența, lipsa fluxurilor de aprovizionare și producție, conservatorismul, lipsa de resurse etc.). A fost un moment propice pentru ca toți să observe problemele structurale și să încerce o restructurare economică raportată la provocările viitoare. Nu a fost așa din păcate, iar momentul a fost ratat. Dorința de redresare rapidă și cu orice preț s-a făcut pe seama sacrificării problemelor structurale și acceptării soluțiilor de continuare cu prețul supraîndatorării.

Foarte multe voci spun că vom asista la o redresare rapidă, instituțiile financiare internaționale debordând de optimism cu privire la creșteri economice istorice în anul 2021. Până la urmă este normal să avem un rebound aparent spectaculos pentru că venim după o scădere abruptă și pentru că nu s-a acționat structural, ci la suprafață.

Dar eu pun întrebarea: cu ce preț avem această redresare ? Este oare un moment de veselie sau este furtuna perfectă a unei viitoare crize devastatoare ? Am în față un exemplu: ai o casă luată pe credit, vine o inundație care afectează structura de rezistență și care îți și arată punctele slabe (puncte slabe care ar trebui să îți dea de gândit că această casa este construită prost), dar tu iei decizia să o repari rapid. Iar reparațiile te costă și pentru asta mai iei un credit. Vei rămâne cu aceeași casă, dar cu o datorie aproape dublă.

Cam așa arată și economia globală, regională, națională sau locală. Redresarea se face pe împrumut, pe credit, însă fără restructurare.

Evident că sunt nuanțe care pot fi invocate, evident că nu peste tot este la fel, dar poza de ansamblu ne arată că cel puțin în problema datoriilor suverane și a îndatorării companiilor lucrurile au luat-o razna, aș putea spune chiar dincolo de orice limită de bun simt al prudenței economice.

Toate au un cost, iar noua ofertă construită pe credit va trebui să fie decontată pe seama cererii cu o presiune inflaționistă majoră. Totul este o chestiune de timp până când inflația la nivel mondial să devină o chestiune cu adevărat problematică. Costurile de redresare se vor recupera, într-un fel sau altul. Problema este dacă cererea are capacitatea de a susține noul cost al ofertei sau trebuie stimulată. Și dacă da, cu ce alt cost ? Tot pe datorie ? Este un vertige în care se intră, un mecanism suveică care se va transforma într-o bulă (deja are accentele unei bule).

Nu putem însă să facem abstracție de bule deja create cu ocazia crizei 2020 care, oricând se vor sparge, vor provoca un efect de domino fără precedent în istorie. Sunt două bule imense legate între ele de firul roșu al „banilor din elicopter”: bula bursieră și bula datoriilor suverane.

Ambele au explodat în 2020.

Posibila implozie a bulei bursiere la nivel mondial va genera efecte în cascadă. Afaceri din multe alte domenii vor fi trase într-o spirală a falimentului și economiile lumii vor trebui să se reinventeze. Asta pentru că toate economiile au refuzat să se restructureze în timpul crizei generate de pandemie și au preferat să susțină ceea ce exista, deși structural, ceea ce exista era costisitor și făcut pe datorii imense (pe capital împrumutat).

Bula bursieră și ruptura dintre bursă și economie are maximul de vulnerabilitate în Statele Unite ale Americii acolo unde este așteptată posibila implozie. Pentru că majoritatea banilor tipăriți de FED s-au dus în acțiuni ieftine și nu în investiții. Nivelul actual al indicilor bursieri este amețitor, dar s-a produs prin confiscarea bunăstării economice ulterioare și pe o ruptură evidentă între economie și capital, ca să nu mai amintesc de bula bursieră a companiilor digitale.

Administrația Biden încearcă să contracareze această bulă speculativă, dar este foarte complicat, iar răspunsul piețelor, incert. Redistribuirea veniturilor nu funcționează la viteza necesară. Orice criză de lichiditate care va fi generată de implozia bulei bursiere va conduce la criza datoriilor suverane.

Poate mulți nu știu, dar datoriile suverane au explodat în anul 2020. Statele au împrumutat bani pentru a-și susține economiile, iar băncile centrale au ales canalul financiar-bancar pentru a plasa sprijinul către companii și nu instrumente de sprijin direct.

În anul 2020, datoria la nivelul Uniunii Europene a crescut cu 13,2 puncte procentuale depășind 90% din PIB UE, ajungând la peste 12.078 miliarde euro, în timp ce datoria la nivelul zonei euro a crescut cu 14,1 puncte procentuale ajungând la 98,1%, respectiv 11.084 miliarde euro. Ușor de observat faptul că zona euro are o pondere de 91,7% din total datorie publică la nivel de Uniune Europeană (câteodată mă întreb dacă acesta nu este un efect toxic într-o zonă de comerț unional în care toate bunurile si serviciile valorificate incumbă datorie, transmit datorie și sunt achitate cu datorie).

Nu pot să nu fac o paralelă cu momentul 2010. Cuvintele folosite sunt altele, titlul și tipul instrumentelor de redresare diferă (atunci a apărut pactul fiscal și împrumuturile de restructurare, refuzându-se mutualizarea unei părți de datorie, acum apare mecanismul de redresare si reziliență bazat pe o mutualizare parțială a datoriei, dar și pe contribuție mai ridicată la bugetul european), dar efectele rămân și sunt mai ample.

Mecanismul de Redresare va aduce un plus de datorie la nivel UE de 5,6 puncte procentuale în contextul în care va influența creșterea PIB cu doar 1,4 puncte procentuale (deci un raport economic debit-credit negativ). Pentru România, de exemplu, datoria publică va crește cu 6,7 puncte procentuale, în timp ce banii împrumutați prin PNRR vor avea un aport suplimentar la creșterea PIB de doar 1,4-1,8 puncte procentuale. Ca să continui comparația cu 2010, aceste instrumente sunt folosite/adăugate la o datorie cu 20 de puncte procentuale mai mare a UE sau cu 25 de puncte procentuale mai mare în cazul României.

Și nu știu cum să explic mai bine dar prezint niște cifre în evoluție. Între 2010 și 2020 PIB-ul UE a crescut cu 2.320 miliarde euro (de la 10.977 miliarde la 13.307 miliarde) în timp ce datoria publică a crescut cu 3.241 miliarde euro (de la 8.837 miliarde la 12.078 miliarde euro).

Cu alte cuvinte datoria a crescut mai mult decât economia.

Iar trendul devine îngrijorător pentru că anul acesta datoria suverană a UE va depăși 95% din PIB UE (iar datoria din zona euro va fi de peste 102% din PIB) iar odată cu aplicarea Mecanismului de Redresare și Reziliență ponderile vor fi de peste 100% din PIB la nivel de UE.Dincolo de asta, datoriile apasă diferit pe economiile statelor membre. Belgia, Franța, Italia, Spania, Grecia, Cipru sau Portugalia ating zone greu de restructurat ulterior, cu datorii suverane situate în intervalul 120%-220%. Ca să vă faceți o idee, Grecia care a fost aproape de faliment la 170% datorie publică în PIB este acum la 200% datorie publică în PIB.

Oricât am dori să nu vedem riscul crizei datoriilor suverane, acesta este iminent, iar efectul va fi devastator pentru că nu va putea fi gestionat prin mecanismele de restructurare existente la acest moment în Uniunea Europeană și cu siguranță nici cu instrumentele oferite de Pactul Fiscal European. Iar îngrijorător este că nimeni nu pare preocupat în a acționa preventiv prin crearea altor instrumente de restructurare viitoare.

Previzibila criză economică va veni însoțită de rate ridicate ale șomajului, inflație și de scăderi ale veniturilor gospodăriilor așa că ar fi ideal ca fiecare să se pregătească de zile negre.

Tocmai de aceea nu este permis să iei angajamente pe termen mediu care să limiteze marjele de acțiune viitoare, pentru că orice stat are nevoie de marjă de mișcare în cazul unor situații impredictibile și de o volatilitate ridicată.