De ce se teme Moscova

Ţinând o prelegere despre “Paşii de urmat în dezarmarea nucleară”, demnitarul rus nu s-a oprit la dezvoltările îngrijorătoare actuale ale situaţiilor din Coreea de Nord sau din Siria şi Iran, ci a vizat Scutul Antirachetă American din Europa.

Dovedindu-se a fi, astfel, unul dintre principalele obiective ale diplomaţiei de la Moscova, abordarea subiectului de către Anatoly Antonov a fost făcută într-un stil retoric, care viza diseminarea opiniilor sale cât mai mult. Că poate Washingtonul, şi nu numai, ia aminte.

“Dacă ne imaginăm că SUA decid o lovitură asupra celor pe care-i consideră inamici, este imposibil să detectezi care rachetă este nucleară şi care nu, în 15 minute”, a spus apăsat ministrul adjunct al Apărării Federaţiei Ruse, cu referire directă la Scutul Antirachetă American din Europa, care are elemente şi în România. Demnitarul rus nu s-a declarat convins că acest scut nu vizează, de fapt, limitarea capabilităţilor strategice ale Federaţiei Ruse şi nu potenţiala ameninţare iraniană a ţărilor NATO din Europa. Ȋn favoarea tezei sale, Anatoly Antonov a precizat că, de exemplu, Moscova îşi are şi îşi păstrează armele nucleare pe teritoriul său, pe când Statele Unite ale Americii nu se rezumă exclusiv la spaţiul american în privinţa rachetelor sale, ci le deplasează în Europa.

Audienţa a fost formată din profesori universitari de la marile universităţi ale lumii, cercetători ai unor institute prestigioase din domeniul relaţiilor internaţionale, diplomaţi şi reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale, precum ONU, NATO etc. Ȋn mod evident, ministrul adjunct al Apărării al Federaţiei Ruse a dorit ca discursul său  să pară a îndemna, cât mai mult, la un dialog pe care Moscova îl vrea angajat cu Washingtonul, ca între titani, şi nu cu ţările care au elemente ale scutului american, aşa cum e şi România. Sigur că un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU are alte pârghii pentru discuţii cu un omolog, însă prilejul Forumului pentru Securitate Internaţională de la Geneva s-a vrut a potenţa demersurile jocului strategic al diplomaţiei Moscovei.

Anatoly Antonov a primit replica de la directorul Diviziei de Cercetări a Colegiului de Apărare al NATO, Karl-Heinz Kamp. Dacă demnitarul rus a minimalizat, voit, rolul NATO şi a marşat pe dimensiunea americană a scutului antirachetă, oficialul NATO a inclus demersurile americane în concepţiile largi ale Alianţei. Karl-Heinz Kamp a punctat că NATO rămâne o alianţă nucleară, în scopul apărării statelor membre şi că este preocupată de modernizare. De asemenea, cercetătorul Colegiului de Apărare al NATO a trecut în revistă diversitatea de concepţii ale statelor membre privind capabilităţile nucleare. De pildă, Franţa consideră aceste arme ca ţinând de suveranitatea şi identitatea naţională, ţările est-europene le privesc a fi necesare pentru a fi apărate de ruşi, iar pentru alte state au semnificaţie simbolică. Dar, în opinia lui Karl-Heinz Kamp, toate opiniile se rezumă  la faptul ca aceste arme să rămână în Europa. Directorul Diviziei de Cercetări a Colegiului de Apărare NATO a mai precizat, fără a respinge dialogul cu Moscova, că prima misiune a Alianţei este aceea de a contracara ameninţările, abia apoi venind cea de control al armamentelor.

Ȋntreaga discuţie s-a referit, aşadar, şi la România, pe teritoriul căreia se vor instala elemente ale Scutului Antirachetă American. Faptul că numele ţării nu a fost pronunţat, că la Geneva nu s-a auzit de Deveselu, iar preocupările internaţionale ne includ, cu ştiinţa sau fără ştiinţa noastră, merită a muta agenda de la Bucureşti şi spre subiecte atât de serioase. Ba chiar periculoase. Ministrul adjunct Anatoly Antonov ştie să descopere ignoranţa şi chiar breşele politico-diplomatice în momentul în care îşi construieşte argumentele de negociere. La Forumul de la Geneva, în faţa reprezentanţilor de top de pe tot globul, s-a arătat preocupat şi a jucat minute bune şi cartea îngrijorării într-un domeniu care nu poate să nu îți dea fiori, cel nuclear. Ȋn România, în schimb, nu vorbim despre faptul că forţele americane pot aduce sau nu, arme nucleare, pe teritoriul nostru şi că statul român poate fi pentru unii strategi militari parte într-un scenariu cu lovituri nucleare.

Pregătindu-se pentru lucrările Forumului, pe lângă altele, nu este exclus ca ministrul adjunct Anatoly Antonov şi colegii săi să fi citit şi să fi înţeles ce au vrut, cu consecinţele de rigoare, de exemplu articolul nr. 3 al unui Aranjament pe baza Acordului româno-american de profil: “Forţele SUA vor notifica cu cel puţin 60 de zile înainte, în cazul transportului de materiale radioactive în sau pe teritoriul României. Autorităţile SUA vor obţine aprobările necesare, în strânsă colaborare cu Ministerul Apărării, pentru orice fel şi orice cantitate de încărcătură radioactivă”. Ȋn ceea ce ne priveşte, noi ştim că scutul e scut şi nu arc cu săgeţi!

Citește și…

Bogdan Aurescu: Declaraţia ambasadorului rus referitoare la baza de la Deveselu, surprinzătoare

Deveselu, încă un an? Proiectul scutului american antirachetă a suferit trei ajustări majore de natură economică, politică şi geostrategică

Mircea Duşa: Scutul antirachetă de la Deveselu nu afectează relaţiile cu Rusia. Cooperarea bilaterală, ca în anii precedenţi

Restructurarea scutului antirachetă american: Rusia nu vede „nicio concesie”