Citiți varianta în limba franceză AICI

Lup tânăr, cu chip de înger

Fără a reprezenta o surpriză, care era de altfel extrem de improbabilă, Emmanuel Macron va fi consacrat la data de 7 mai 2017 cel de-al optulea şef de stat în cea de-a cincea Republică Franceză. La 39 de ani, fără a fi fost ales vreodată în vreo funcție publică, fără a fi deținut vreodată un carnet de membru al vreunui partid politic și după ce, în urmă cu doar un an, a creat mișcarea intitulată „En Marche!”.

Macron, „un lup tânăr de tip balzacian”, un Rastignac al timpurilor moderne. Emmanuel, „fiul lui Dumnezeu” în ebraică…

Acest lup tânăr, cu chip de înger, a cunoscut o ascendență meteorică așa cum nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria Franței. Novicele are fler, el a avut îndrăzneala de a se prezenta drept un candidat antisistem, făcând uitat faptul că a fost ministru al Economiei în guvernul lui François Hollande. A anticipat retragerea președintelui și s-a distanțat de rezultatele primare ale stângii. Ştie să seducă, să convingă și chiar să captiveze auditorul.

Povestea de dragoste nonconformistă dintre cel mai tânăr posibil președinte francez, Emmanuel Macron, şi soţia lui de 64 de ani

El însuși se descrie  drept „un lup tânăr de tip balzacian”, un Rastignac al timpurilor moderne. Emmanuel, „fiul lui Dumnezeu” în ebraică… În urmă cu zece ani, Jacques Attali a spus despre el: „Nu întâlnești un astfel de om nici măcar o dată la zece ani”…

Un scrutin istoric

Macron ilustrează înfrângerea majoră și prăbușirea partidelor care au guvernat Franța în ultimii treizeci de ani, în care a existat o alternanță între stânga socialistă și dreapta conservatoare. Pentru prima dată în întreaga sa istorie, dreapta tradițională nu se va afla în al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Aceasta a pierdut un scrutin care era de nepierdut: în ultimii cinci ani, dreapta a câștigat de fapt toate scrutinele care s-au desfășurat;  ideile și valorile sale nu au fost niciodată așa de răspândite în țară… După mandatul de cinci ani întrutotul catastrofal al lui François Hollande, alternanța părea legitimă. Și totuși…

François Hollande

Vive la France?

Și totuși, a fost fără îndoială subestimată descalificarea elitelor politice decredibilizate de promisiunile lor amăgitoare și de minciunile lor, incapacitatea lor, disimulările lor, micile lor aranjamente și prioritatea dată propriilor lor interese. Nu au mai existat niciodată alegeri prezidențiale care să atingă un astfel de nivel de agresivitate și de ură.

Democrația franceză, bolnavă, este prada unor antagonisme îngrijorătoare care despart țara în două. Nathalie Kosciusko-Morizet vorbește de adversarii săi politici (socialiștii) și de „inamic” atunci când se referă la Frontul Național…

În aceste condiții, cum poate oare țara să fie reconciliată?

Macron nu reprezintă soluțiile la problemele existente, ci doar un elan, o speranță, o voință. Cu el avem parte de un fel de salt în necunoscut.

Macron spune exact ceea ce electoratul voia să audă: trădându-l pe François Hollande cu metodă și fără scrupule, el vrea să se rupă de sistem, să scrie o nouă pagină în istoria Franței,  vrea chipuri noi, talente noi. Programul lui rămâne însă neclar, ambiguu în ceea ce privește intențiile. Vrea o Europă protectoare și care se manifestă hotărât în mod liberal. Dar care nu se declară „nici de stânga, nici de dreapta”. La baza succesului lui stau manevrele și praful în ochi. I-a fost de ajuns să încarneze reînnoirea și să facă apel la reconfigurarea peisajului politic. Macron nu reprezintă soluțiile la problemele existente, ci doar un elan, o speranță, o voință. Trebuie să admitem că împreună cu el avem parte de un fel de salt în necunoscut.

A fi propulsat în prim-planul politicii într-un singur an nu constituie o garanție a succesului și, cu atât mai puțin, a eternității.

De vreme ce a câștigat partida, întrebarea este următoarea: Cum va guverna și cu ce tip de majoritate parlamentară?

În seara primului tur de scrutin, dreapta nu a avut de ales și a trebuit să-și însușească refrenul cântat de întregul hemiciclu parlamentar: de acum nu mai există decât un obiectiv, acela de a pune piedică Frontului Național condus de Marine Le Pen, ca în 2002, atunci când tatăl acesteia a candidat împotriva lui Jacques Chirac. Sloganul este simplu: „Toți împotriva Frontului Național”, deoarece programul economic al doamnei Marine Le Pen este atât de absurd încât îi poate descuraja pe oricare dintre cei care ar fi tentați să îi acorde votul din alte motive.

Marine Le Pen

Un Președinte nu poate guverna fără o majoritate parlamentară, vedem foarte bine asta în Statele Unite și primele dificultăți ale lui Donald Trump cu Congresul american. Dat fiind faptul că Macron nu este în fruntea unui partid, ci a unei mișcări, va trebui fără îndoială să conteze pe o coaliție parlamentară alcătuită din aleși din toate partidele, schimbătoare în toanele și orientările sale.

Un război de gherilă împotriva Președintelui

De aici importanța următoarelor alegeri legislative în care dreapta va încerca să spele umilința suferită în alegerile prezidențiale: dacă este să câștige legislativele, dreapta nu va ezita să ducă un veritabil război de gherilă împotriva Președintelui. Fie îi va impune acestuia o coabitare, fie va crea un raport de forțe care să-l constrângă. Macron a înțeles fără îndoială că stânga franceză ar trebui să se repoziționeze în noul secol, însă că a fost împiedicată să facă asta de însuși modul în care a exercitat puterea în ultimii cinci ani și de prezența Președintelui Hollande la Palatul Elysée. Ar trebui, așadar, ca Macron să își ia măsuri de siguranță… Noua lui mișcare ”En Marche!”, transformată în partid cu ocazia legislativelor, nu ar avea șanse să obțină o majoritate în Adunarea Națională. Că va reuși sau nu să facă aceasta nu schimbă cu nimic întrebarea care se va pune atunci: Ce se poate face ca această construcție heteroclită, alcătuită din adepții veniți din toate zonele eșichierului politic (din stânga, din centru și din dreapta) să reziste tuturor provocărilor neprevăzute ale mandatului de cinci ani? Coeziunea mișcării sale va fi pusă la încercare curând.

Sunt însă motive serioase să pariem că alternanța visată nu se va produce. Promisiunea lui de a recurge la chipuri noi va fi puternic diluată de prezența numeroșilor foști ”holland-ezi”.

”En Marche!”

Franța, retrogradată pe poziția a 28-a în lume

Noul Președinte se pregătește, fără îndoială, pentru zile dificile și nu posedă cheile pentru a reforma Franța în următorii cinci ani. Situația este critică. Declasarea țării s-a impus ca o realitate: a fost retrogradată pe poziția a 28-a în lume în materie de PIB!!! În plus, începând din 2005, două treimi din populația franceză a constatat cum veniturile sale stagnează sau scad. Muncitorul francez muncește mai puțin decât majoritatea colegilor lui europeni, dar costă cel mai mult. Clivajul fundamental nu mai este cel dintre stânga și dreapta, ci între populiști și reformatori: deschidere contra repliere, patriotism contra internaționalism, Europa contra națiunii, liberalism contra protecționism, identitate contra diversitate, realism contra idealism.

… O Franță declasată, dezindustrializată, dezorientată și în care inegalitățile duc la excluderea unei părți din ce în ce mai mari a societății.

Populația și teritoriile sunt divizate într-o Franță modernă și mondializată, și o Franță declasată, dezindustrializată, dezorientată și în care inegalitățile duc la excluderea unei părți din ce în ce mai mari a societății. Adaptarea la o economie bazată pe cunoaștere și pe revoluția informatică este sinonimă cu mutațiile formidabile care vor face ca o normă întreagă să fie din ce în ce mai iluzorie și vor contribui la creșterea șomajului. Președintele va trebui să se arate capabil de a conduce Franța în direcția reinventării pieței muncii în jurul sistemului de învățământ și a formării profesionale permanente.

Cu o datorie publică de 2150 miliarde de euro, reprezentând aproape 100% din PIB-ul anual, cum să reușești oare să relansezi economia franceză, fără a interveni mai întâi asupra cheltuielilor publice și a angaja Franța pe termen lung în întârzierea efectuării plăților, ce nu va mai depinde decât de ratele mărite ale dobânzilor care îi vor fi impuse de creanțierii săi.