Actual

Neagu Djuvara. Ziua despărțirii

Neagu Djuvara este condus, astăzi, pe ultimul drum. Îl ascultam ieri pe Gabriel Liiceanu, la lansarea cărții „Continentele Insomniei”, care spunea că un om moare în două feluri: când nu mai respiră și când intră în oceanul uitării celorlalți. Filosoful Gabriel Liiceanu a completat: „Am sentimentul că Neagu Djuvara nu va intra în acest ocean.”

Istoricul Neagu Djuvara va fi înmormântat cu onoruri militare. Trupul scriitorului  a fost depus la Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare”. Slujba de înmormântare va fi oficiată, la cererea expresă a lui Neagu Djuvara, de către episcopul greco-catolic de Bucureşti.

„Sicriul va fi condus, apoi, la mormântul familiei Djuvara din cimitirul Bellu, unde episcopul va rosti dezlegarea.  Vor fi aduse onorurile militare cuvenite pentru un Cavaler al ordinului naţional Steaua României.”, se arată într-un comunicat al  Episcopiei Greco-Catolice de Bucureşti.  Istoric, filozof, jurnalist şi romancier, Neagu Djuvara a încetat din viaţă, joi, 25 ianuarie, la 101 ani.

Îi placea să i se spună moș Neagu. Alăturarea avea o muzicalitatea aparte pentru el. Acum, moș Neagu, „fratele” mai mare al României, nu mai e. Rămân, însă, amintirile, cărțile și o viață trăită în demnitate. Despre Neagu Djuvara a vorbit în exclusivitate pentru Q Magazine academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici.

constantin balaceanu stolnici

„Neagu Djuvara a fost o personalitate importantă, cu o viață dificilă, o viață pitorească, care, revenind în țară, la 70 de ani, a început o viață nouă, s-a integrat în societatea și problemele noastre românești. A fost și a lucrat sub umbrela unei edituri importante, a făcut eforturi mari, a scris, a publicat cărți de istorie și memorialistică și s-a dovedit a fi un intelectual de elită.”, ne relatează Constantin Bălăceanu-Stolnici.

Liberal înflăcărat, Neagu Djuvara a fost unul dintre cei mai expresivi urmaşi ai aristocraţiei româneşti și o voce care a vorbit mereu despre România la prezent, fără să uite de trecut. Chiar dacă, de multe ori, a deranjat.

„Era un om muncitor, studios, foarte vorbăreț, povestea o mulțime de lucruri, pe de o parte din viața lui, care era foarte interesantă, pe de altă parte din cultura lui. Făcea partea din elitele românești dinaninte de 1989, mama lui făcea parte din familia boierilor Grădișteni, el era de origine aromână, dintr-o familie de macedoni care a avut un rol interesant în diplomația română. A început ca diplomat, a avut o viață lungă în Africa, în Niger, iar ultimii a fost alături de noi toți. A stat 45 de ani în exil. La 23 august 1944 a plecat în țară pentru că a intuit ce se va întâmpla aici.

A scris foarte mult, dar a și deranjat foarte mult, pentru că avea idei originale, le prezenta într-un mod agresiv și din cauza asta a avut o anumită respingere din partea Academiei Române, dar ceea ce a făcut a făcut bine și a fost un model. N-a intrat în activități politice, a fost un om cinstit. Mesajul pe care ni-l lasă este că, până la vârste foarte înaintate poți să lucrezi, să fii activ și să fii folositor țării căreia îi aparții.”

Ce a învățat „sora mai mică”, România, de la Neagu Djuvara?

„A învățat un alt mod de a privi istoria, una demitizată, a mai eliminat unele elemente ale istoricismului lui Iorga. Istoria se judecă la distanță, dar va rămâne un personaj pitoresc care nu s-a implicat în activități politice. Nu a intrat în bulibășala generală de astăzi, nu s-a băgat în mahalagismele politicii, a stat mai departe și a încercat să readucă niste elemente mai greu de interpretat din istorie, cărorra le-a dat o interpretare originală, care a deranjat pe mulți.”, conchide academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici pentru Q Magazine.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top