„Next Generation EU” sau „Jos nația, sus corporația!”

Update 21 iulie

Liderii UE au convenit asupra unui pachet cuprinzător în valoare de 1 824,3 miliarde EUR, care combină cadrul financiar multianual (CFM) și un efort extraordinar de redresare, instrumentul Next Generation EU. Pachetul va ajuta UE să se refacă după pandemia de COVID-19 și va sprijini investițiile în tranziția verde și cea digitală.

Obiectivele redresării noastre pot fi rezumate în trei cuvinte, primul fiind „convergență”, al doilea, „reziliență” și al treilea, „transformare”. Mai precis, aceasta înseamnă: repararea daunelor cauzate de COVID-19, reformarea economiilor noastre, remodelarea societăților noastre. – Charles Michel, președintele Consiliului European

• România și ai ei guvernanți, umiliți de Viktor Orbán pe propriul pământ: „O căpiță de fân cam strâmbă”
• „Ce face mintea, în epoca ecranului”. Avertismentul neurologului Martin Jan Stransky, la Conferința „Sănătatea mintală în era digitală”
• Testimonies from the online inferno and a stark admission from Health Minister Alexandru Rogobete: Romania is currently unable to treat mental illnesses caused by digital addiction.
• Premiul Nobel pentru pace nu i-a revenit lui Trump. Laureata este Maria Corina Machado, om politic din Venezuela
• INS: Se menține sporul natural negativ al populației României

CE ASCUNDE CONSOLIDAREA TEMPORARĂ A BUGETULUI PE TERMEN LUNG PENTRU 2021-2027?

Comisia Europeană a propus iniţial un fond major de recuperare, 750 de miliarde de euro, pentru a ajuta țările UE să abordeze „criza fără precedent”, cauzată de pandemia COVID-19.

În termenii Comisiei Europene, planul ar fi paradisul pe pământ. Liderii UE nu sunt de acord și în luna iulie se așteaptă o decizie, deși termenul pare încă hazardat. Comisia Europeană a spus că ideea este să direcționeze ajutorul, în special către domenii promițătoare, cum ar fi tehnologiile digitale și ecologice, și nu să sprijine industriile vechi aflate în dificultate. În mod tradițional, UE ajută statele membre prin împrumuturi care trebuie să fie rambursate, iar condițiile pot fi generoase. Spania și Italia au înregistrat cel mai mare număr de decese în UE în timpul crizei coronavirusului și, în așteptarea cifrelor crizei financiare, sunt dornice de subvenții, nu de împrumuturi adăugate la datoria lor publică. Între timp, Austria și statele nordice susțin versiunea împrumuturilor și se opun subvențiilor și creșterilor bugetare ale UE.

Pentru a mobiliza instrumentele necesare, Comisia propune, așadar, un răspuns dublu: instrumentul Next Generation EU, menit să stimuleze bugetul UE prin noi finanțări colectate de pe piețele financiare în perioada 2021-2024 şi consolidarea bugetului pe termen lung al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027. Datorită acestora, capacitatea financiară totală a bugetului UE va ajunge la 1,85 mii de miliarde EUR.

Împreună cu cele trei plase de siguranță importante pentru lucrători, întreprinderi și state, care au fost aprobate de Consiliul European la 23 aprilie 2020 și care constituie împreună un pachet în valoare de 540 de miliarde EUR, aceste măsuri excepționale luate la nivelul UE ar depăși suma de 1290 mii de miliarde EUR.

Primul pilon este destinat sprijinului acordat statelor membre pentru investiții și reforme. Este dominat de o nouă facilitate de recuperare și reziliență de 560 miliarde EUR, care va fi alocată statelor membre sub formă de împrumuturi și subvenții. Comisia își va folosi ratingul bun pe piața de capital, pentru a împrumuta banii în condiții favorabile, în special de la entități financiare private.

Sprijinul propus de UE ca răspuns la criza provocată de „pandemia” COVID-19 va fi repartizat din momentul actual până în 2027, fiind concentrat în primii ani de redresare, care sunt cruciali. Pentru a asigura un răspuns eficace, care să se adreseze tuturor cetățenilor din UE și partenerilor mondiali, Comisia mobilizează o întreagă gamă de instrumente.

Instrumentul „Next Generation EU” va fi pus în aplicare prin intermediul a trei piloni: sprijinirea statelor membre în vederea redresării; relansarea economiei și sprijinirea investițiilor private; cercetare, programe în domeniul sănătății, sprijinirea partenerilor globali.

Ca bucuria să fie generală, se preconizează și alinierea țintelor politice ale European Green Deal (de altminteri, proiectul actualei Comisii) cu programul de recuperare ecologică „Next Generation EU”. Iată că, dintr-un foc, recuperarea a devenit și ecologică.

România ar obține o alocare de 33 miliarde de euro, reprezentând 4,4% din valoarea totală a acestui fond, potrivit unui document oficial prezentat de CE. Țara noastră va trebui să și contribuie cu aproximativ 12 miliarde de euro.

CUM SE ÎMPACĂ REDRESAREA CU ECOLOGIA

Modelarea economiei energetice arată că înăsprirea obiectivelor de protecție climatică pentru 2030 trebuie să sară de la nivelul actual de numai 40% (baza: 1990) la 60% sau la 65%, pentru a se atinge neutralitatea climatică până în 2050.  Asta înseamnă trecerea la surse de energie regenerabilă și „oferă puncte de plecare pentru pachete de stimulare economică durabilă pentru consolidarea economiei europene”. Sursele de energie nucleară sau fosile nu sunt numai improprii, în opinia Comisiei von der Leyen, ci împiedică punerea în aplicare a obiectivelor de protecție a climei.

Trecerea la 100% energie regenerabilă, în special în sectorul energiei electrice, necesită o intensificare a integrării europene. Decarbonizarea este mult mai dificilă de realizat doar prin eforturile naționale, astfel încât Comisia susține mecanismele de coordonare transnațională și solidaritatea, care sunt „esențiale” pentru atingerea obiectivelor prevăzute în „European Green Deal”.

O componentă a primului pilon conține și o alocare de 15 miliarde de euro (extrem de puțin) Fondului agricol european pentru dezvoltare rurală. Scopul este de a „sprijini zonele rurale în realizarea modificărilor structurale necesare în concordanță cu „EU Green Deal” și în atingerea țintelor noilor strategii de biodiversitate” și a programului „Farm to Fork”.

Vicepreședintele CE Frans Timmermans a precizat că principiul este de „a nu dăuna” și a dat asigurări că fondul de recuperare va fi aliniat la obiectivele „verzi” ale strategiilor de redresare.

UE a propus „stoparea pierderilor de biodiversitate în Europa și la nivel mondial și transformarea sistemelor alimentare în standarde globale pentru sustenabilitate competitivă, protecția sănătății umane și planetare, precum și a mijloacelor de trai ale tuturor actorilor din lanțul valoric alimentar”.

Ce caută chestiunile globale sau planetare în discuție? Simplu! Cei care doresc să acceseze piața europeană și să aducă alimente în UE vor trebui să se conformeze normelor europene de producere a hranei. Aici e de presupus că doar marile corporații se vor putea încumeta la astfel de demersuri suicidare din punct de vedere economic. Cât despre companiile europene, rămâne de văzut în ce măsură vor face față atât digitalizării în agricultură, cât și aplicării prevederilor „verzi”.

Strategia europeană „Farm to Fork” stabilește într-adevăr ținte concrete: reducerea cu 50% a utilizării pesticidelor, reducerea cu cel puțin 20% a utilizării îngrășămintelor, reducerea cu 50% a substanțelor antimicrobiene utilizate la creșterea animalelor din ferme și acvacultură și alocarea a 25% din terenurile agricole strict pentru agricultura ecologică. Agricultura este responsabilă pentru 10% din emisiile de gaze cu efect de seră ale UE, din care aproape 70% provin din sectorul zootehnic. Astfel că, toată lumea așteaptă măsuri care vor îngreuna activitățile din fermele de animale, până la reducerea substanțială a industriei de prelucrare a cărnii la nivel european. Un bun instrument pentru a determina închiderea de ferme și a reduce astfel presupusele emisii de carbon ar fi tocmai măsurile birocratice privind asigurarea finanțărilor în domeniu.

Dacă se întreabă cineva la ce servesc astfel de măsuri, răspunsul este că actuala Comisie von der Leyen și-a propus să reducă temperatura planetei.

Economistul Nouriel Roubini vede Italia ca principală vulnerabilitate a planului european și scrie pe Project Syndicate că „mutualizarea datoriilor” nu este deocamdată oportună în UE. Mai mult, consideră că, odată cu Brexitul, putem discuta deja despre începutul dezintegrării europene.

Daniel Buda (PNL, PPE) scria pe Facebook, pe 17 iunie: „Next Generation EU este un contract între generații”. Așa este! Europarlamentarul căuta, probabil, o formulare alambicată, dar, dintr-o regretabilă eroare, pare să fi spus adevărul. Este un „contract” între generații, în sensul că ce „sparg” liberalii astăzi, vor plăti cu vârf și îndesat generațiile viitoare!

Markus Kerber, profesor de finanțe publice la Universitatea Tehnică din Berlin, susține că „Next Generation EU” reprezintă o încercare a birocraților de la Bruxelles de a corupe statele democratice din Europa: „Practic, propunerea sugerează că multe țări vor împrumuta mulți bani. Și pentru că acești bani urmează să fie restituiți în treizeci de ani și faza de rambursare nu va începe până în 2028, o numesc în mod conștient o încercare a birocrației de la Bruxelles de a corupe democrațiile naționale.”

„Sper ca președintele Klaus Iohannis să susțină în Consiliu criterii etice de distribuire a banilor, iar guvernul să pregătească proiecte de investiții pentru atragerea fondurilor puse la dispoziție”, a declarat  Maria Grapini. Deși, poate că, în prealabil, România ar trebui să-și facă anumite calcule și să decidă rațional dacă este sau nu pregătită pentru alte poveri fiscale peste sumele abracadabrante pe care le împrumută actualul guvern prin ministrul Florin Cîțu.

FĂRĂ SUVERANITATE NAȚIONALĂ

Odată cu „Next Generation EU”, politicile economice comune europene se schimbă și se îndreaptă decisiv spre o uniune fiscală. Primul aspect ce duce în această direcție este împrumutul comun efectuat de către Comisie prin bugetul european pentru întreaga sumă a fondurilor mobilizate.

Plafonul de resurse proprii ale bugetului UE va fi dublat aproximativ cu 2% din venitul național brut (VNB), iar marja creată astfel asupra creditelor bugetare pentru cheltuieli (mai puțin de 1% din VNB anual) va fi folosită pentru garantarea noilor împrumuturi. Garanția va fi asigurată din cota statelor membre (fiecare va garanta o cotă echivalentă cu cota sa în VNB al UE). Rambursarea împrumutului va începe „nu mai devreme de 2027” și va fi finalizată „până cel târziu în 2058”. Astfel, garanția și creșterea plafonului resurselor proprii vor depăși durata viitorului cadru financiar multianual, devenind o constantă a bugetului UE. Apoi, rambursarea se va încorpora în bugetul UE și – conform propunerii Comisiei – va presupune crearea de noi surse de venituri „proprii”, adică noi taxe directe pentru bugetul UE. Altfel spus, fiecare cetățean va plăti din buzunarul propriu și o taxă europeană! Supranațională!

Propunerea Comisiei menționează mai multe taxe: digitală, pe emisiile de carbon, de ajustare a carbonului la frontieră și pentru întreprinderile mari. Cu alte cuvinte, asistăm la o integrarea a politicilor fiscale. Diferența dintre împrumuturi și subvenții pentru statele membre va conta mai puțin decât este aparent percepută în dezbaterea publică, deoarece atât împrumuturile, cât și subvențiile vor fi rambursate în funcție de cheia VNB.

Pe urmă, banii vor fi cheltuiți conform procedurilor bugetului european – ceea ce implică necesitatea ca statele membre să fie de acord nu numai pentru ce vor fi folosiți banii, ci și pentru a accepta o supraveghere europeană privind politicile lor economice. Cu alte cuvinte, puterea de decizie a statelor naționale va fi, în cel mai fericit caz, diminuată.

Într-adevăr, Comisia spune clar că banii vor fi cheltuiți cu respectarea recomandărilor specifice fiecărei țări, aprobate de Consiliu. Mai exact de niște birocrați europeni. Faptul că recomandările politicii vor veni împreună cu fonduri substanțiale, care altfel nu pot fi disponibile, poate face statele membre mai dispuse să se conformeze. Dar, în același timp, decizia nu mai este a guvernelor naționale, care ajung să conducă statele în urma votului exprimat de cetățeni. Observăm, așadar o cotitură în integrarea politicilor economice. Rămâne doar de văzut cât vor supraviețui negocierilor în cadrul Consiliului European propunerile Comisiei, pentru că dezbaterile e de estimat că vor fi foarte dure.

DISPARIȚIA DE FACTO A POLITICII DE COEZIUNE A UE

Politica de coeziune a fost inclusă în tratatele UE pentru a compensa dezechilibrele economice dintre state, realizarea convergenței între aceste state și diferitele regiuni, în ideea eliminării diferențelor majore.

Dacă ne amintim situația „amicilor coeziunii”, vom observa că acolo bătălia se ducea pentru fiecare euro pe care statele „sărace” doreau să le atragă de la cele „bogate”, în baza noilor criterii europene de alocare a fondurilor.

Optica UE însă a suferit schimbări majore în ultima perioadă, în noua viziune Uniunea propunându-şi să susțină regiunile mai bogate, cu resurse mai mari, întrucât acolo se poate înregistra facil o creștere economică, și nu în zonele sărace. De aici și discuțiile despre competitivitate, reziliență, sustenabilitate.

UE vine și cu o serie de alte condiționări în acordarea banilor, dincolo de cele care vizează politicile economice, – de ordin politic – conformarea la politicile liberale, o așa-zisă bună guvernare, digitalizare, ecologizare, acceptare a migranților etc.

Ar mai fi un aspect! Dincolo de granturi, banii nu se duc în mod direct, țintit, către investiții, ci se duc spre instituții, care vor dirija banii, în funcție de garanții, pe baza cărora vor mobiliza bani privați.

„Next Generation EU” vine să adâncească astfel și mai mult falia dintre țări. Coeziunea, e adevărat, primește suplimentar 55 de miliarde EUR, dar la fel de adevărat este că garanțiile publice se vor cifra la alte 700 de miliarde EUR pentru competitivitate. În total, dintr-o sumă de aproximativ 1900 de miliarde EUR, abia dacă vreo 250 miliarde EUR vor merge spre coeziune.

FED-UL AMERICAN SE INSPIRĂ DIN PRACTICILE BCE

BCE, condusă de Christine Lagarde, a început să achiziționeze obligațiuni guvernamentale în 2015, în efortul de a susține creșterea economică în zona euro. Acest program de stimulare s-a încheiat în 2018, dar a fost reluat la sfârșitul anului 2019, deoarece indicatorii economici au rămas slabi.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Hotărârea recentă a Curții Constituționale a Germaniei a pus în centrul atenției două probleme ale Uniunii Europene: sistemul euro și sistemul juridic european”. Ea a adăugat că dreptul european are întâietate asupra dreptului național și că hotărârile Curții Europene de Justiție sunt obligatorii pentru toate instanțele naționale. Inclusiv instanțelor germane! Vorbim din nou, despre plângerea lui Markus Kerber.

FED (Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite) se orientează în aceeași direcție ca BCE.

BCE este mai îndrăzneață decât FED. De exemplu, banca centrală a Statelor Unite va cumpăra doar obligațiuni corporative cu scadență de până la 5 ani și va prelua doar 10% din datoriile restante ale oricărei companii – în timp ce BCE are mult mai multă flexibilitate în ceea ce poate cumpăra. Așa-numitul „Plan de investiții” despre care vorbește Comisia von der Leyen propune să încurajeze investițiile private, asigurând trecerea riscurilor de la persoanele private la bugetul UE, prin instrumente precum garanții de finanțare și finanțare combinată. Însă acest lucru nu reduce riscul, ci doar îl transferă pe umerii publicului european, asigurându-se, totodată, că investitorii privați se bucură de toate câștigurile. Așadar, angajamentul Comisiei față de capitalul privat înseamnă doar sporirea inegalităților. Ba mai mult, oferă șansa unor „privați interesați” să se interpună pe lanțul de finanțare.

ACCESUL LA BANI E PAVAT CU BUNE INTENȚII

În timp ce sute de mii vor rămâne fără locuri de muncă, planul de așa-zisă susţinere a companiilor nu este chiar la îndemână. Accesul la cea mai mare parte a finanțării Next Generation EU este supus unor acțiuni preliminare din partea statelor membre, care trebuie să proiecteze planuri naționale de recuperare personalizate, care, ulterior, să contureze o agendă de investiții și reforme proiectate pentru anii următori, precum și pachete de investiții și reforme care vor fi finanțate prin Instrumentul de recuperare. În cazul aprobării Regulamentului de instituire a Instrumentului de recuperare, fondurile „Next Generation EU” nu vor fi direct disponibile pentru întreprinderile europene.  O astfel de finanțare va depinde de rezultatul negocierilor bilaterale dintre statul membru și Comisia Europeană, care va evalua, mai întâi, raportul dintre planul național de recuperare și strategia pe termen lung a UE.

Prin urmare, statele membre trebuie să se familiarizeze rapid cu noua legislație, să reducă sarcinile administrative, să raționalizeze birocrația și să dezvolte canale eficiente pentru a trimite la Comisie planurile de recuperare în conformitate cu regulamentul.

Finanțarea, supusă monitorizării constante, ar fi acordată de către Comisie prin rate legate de diverse etape ale investițiilor și reformelor prevăzute în planul de recuperare național.

În aceste condiții, chiar înainte ca firmele europene să se fi „îngrijorat”, iată că exact universitățile și ONG-urile (în special cele axate pe chestiuni climaterice) deplâng deja prea puținii bani alocați de Comisie. Nu afacerilor, ci tocmai lor, entităților intermediare care doresc să se interpună pe lanțul financiar, pentru a-l parazita. Critici vehemente sosesc și din zona industriei energetice, în special din zona energiei nucleare – unde cei implicați au aflat cu surprindere că ar putea rămâne fără locuri de muncă, dar și din zona celor care lucrează în industria de petrol, gaze sau cărbune. Există apoi cei îngrijorați de noile taxe europene. Cele patru propuneri de noi taxe includ: (1) Extinderea sistemului de comercializare a emisiilor (10 miliarde EUR/an); (2) Mecanismul de ajustare a frontierelor de carbon (5-14 miliarde EUR/an); (3) Noi taxe pe „operațiunile companiilor care obțin beneficii uriașe de pe piața unică a UE” (10 miliarde de euro/an); (4) Taxa pentru servicii digitale (1,3 miliarde EUR/an).

Luate împreună, propunerile ar putea aduna nu mai puțin de 34 de miliarde EUR anual pentru bugetul propriu al UE (spre deosebire de veniturile pentru fiecare țară), cu o creștere de 23% față de nivelul veniturilor din 2018. Taxe, așadar!

Să discutăm doar taxa pentru companiile mari! Dincolo de formulările destul de vagi, această taxă poate reprezenta cea mai semnificativă modificare a structurii sistemelor fiscale din toată Europa.

Comisia se referă, probabil, la constituirea unei baze fiscale comune consolidate pentru impozitele pe profit, aplicate multinaționalelor care operează în UE și obțin venituri anuale de peste 750 de milioane de euro. Politica în sine ar modifica impozitarea multinaționalelor în întreaga Europă, iar bugetul UE „ar ciuguli” aproximativ 3 % din veniturile fiscale în cadrul politicii propuse. Calculele Curții de Conturi Europene publicate în 2018 sugerează că această abordare ar aduna anual 12 miliarde EUR pentru bugetul UE. O altă variantă luată în calcul ar fi ca 10 miliarde EUR să se strângă, folosind un impozit de 0,1% pe veniturile brute ale multinaționalelor cu venituri anuale de peste 750 de milioane de euro. În fine, ar fi un impozit pe cifra de afaceri, dar economiștii estimează încă de acum că ar avea efecte negative.

De observat totuși „fudulia” europeană, care îndeamnă Comisia pe de o parte să îngenuncheze în fața corporațiilor, iar pe de altă parte să se creadă suficient de deșteaptă ca să-și taie o felie din veniturile acestora. În timp ce Comisia von der Leyen își arată mușchii în oglindă, iar corporațiile salivează la gândul miilor de miliarde, au fost uitate statele naționale și cetățenii acestora, în numele cărora se fac toate acestea.