Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe. Începutul normalității

Dr. Ionuț Mavrichi, consilier patriarhal, a povestit în exclusivitate pentru Q Magazine ce a reprezentat întâlnirea bisericilor ortodoxe după mai bine de un mileniu.

Sfântul și Marele Sinod a avut loc în Creta între 16-26 iunie 2016. Acest eveniment a stârnit deopotrivă bucurii și îngrijorări, reacții admirative și negative, umbre și lumini. Unii analiști au ajuns chiar să încadreze întreaga poveste în termeni geopolitici.

Ce s-a întâmplat de fapt și de ce acest sinod a fost atât de important pentru ortodocși?

Întâi, trebuie menționat faptul că un astfel de eveniment, care să antreneze Ortodoxia globală, nu a mai avut loc de mai bine de 1.200 de ani. Apoi trebuie subliniată importanța sinodalității în viața Bisericii Ortodoxe. Sinodul este instituția care în mod tradițional dă expresie vocii Ortodoxiei, ca întreg, în materie de credință, etică, disciplină canonică si liturgică și în orice fel de alte probleme care confruntă Biserica. Așa au procedat Sfinții Apostoli acum două mii de ani, tot așa se procedează și astăzi. Sinodal.

Contribuția Bisericii Ortodoxe Române? Fundamentală.

Sinodalitatea a funcționat până acum la nivel local, național, însă o sumedenie de factori sociali, politici, culturali (cuceririle islamice, fragmentarea și căderea Imperiului Bizantin, configurarea în termeni antagonici a unei identități teologice distincte în Occident, marea dramă a creștinismului – Schisma de la 1054 dintre Biserica Răsăriteană și cea Apuseană, intrarea lumii ortodoxe, în diferite forme, sub diverse tipuri de jug: otoman, reformator – în sensul lui Petru cel Mare, iluminist, secularist etc.), au avut ca efect cumulat imposibilitatea reunirii Sinodului la nivel universal.

În ciuda grozăviilor istorice ale începutului de secol XX, se conturează acum ideea reunirii ecumenice a Sinodului, iar începând cu anii '60 au loc întâlniri pre-sinodale pregătitoare care au avut rolul de a decide agenda de lucru, respectiv conținutul problematicilor pe care acest mare Sinod al Ortodoxiei urma să le abordeze.

De unde controversa?

Bucuria reușitei acestui eveniment a fost întrucâtva umbrită de decizia de ultim moment de a nu participa a patru din cele paisprezece biserici autocefale. Motivele alegerii lor au fost distincte: Antiohia, pentru că nu s-a rezolvat anterior Sinodului o problemă cu Ierusalimul; Georgia, pentru obiecții de conținut asupra textelor pre-conciliare, deși ideea însăși a convocării Sinodului era tocmai dialogul asupra obiecțiilor ca atare; Bulgaria, pentru mai multe motive invocate – două dintre ele în legătură cu poziția așezării scaunelor în sala sinodală (sic!); iar Rusia, care a anunțat ultima decizia, pentru că nu se respectă doleanța celorlalți de a amâna evenimentul.

Desigur, întrebarea asupra motivelor pentru a nu participa rămâne deschisă.

În același timp, în spatele deciziilor oficiale de a nu participa și foarte mult în paralel cu acestea, au existat presiuni generate de interpretări tendențioase ale unor cercurilor pretins conservatoare cu privire la Sinod.

În aceste condiții, Sinodul rămâne Sinod?

Jurnaliștii ruși care au transmis evenimentele din Creta de la fața locului au accentuat în conferințele de presă faptul că peste 100 de milioane de ortodocși nu sunt reprezentați la Sinod, de aici decurgând în opinia lor delegitimarea valorii universale a Sinodului. Întrebarea poate fi pusă și altfel: de ce nu au fost reprezentați toți acești credincioși la Sinod? Hotărârea de a-l reuni a fost comună, locația s-a schimbat respectând dorința Bisericii Ruse. Ce s-a putut oare întâmpla?

Mai mult, întrebarea trădează o interpretare eronată a sinodalității în termeni cantitativi. Valoarea universală a deciziilor unui sinod nu este dată de participarea cantitativă, ci reprezentativă, astfel încât vocea tuturor să poată fi auzită. Mai mult, au existat Sinoade ecumenice la care n-au participat unele Biserici (nici măcar prin reprezentanți), acest aspect neștirbind în vreun fel autoritatea și valoarea universală a sinodului.

Acest Sfânt și Mare Sinod începe demontarea mitului unei Biserici Ortodoxe vetuste, cu spatele întors viitorului, și arată spre o Biserică aducând lumii moderne în plină disoluție morală mărturia sa profetică – „faptul că avem cetățenia în Cer nu neagă în nici un fel, ci mai degrabă întărește mărturia noastră în lume” (Enciclica sinodală).

Faptul că Părinții sinodali au amendat textele ținând seama de toate amendamentele propuse de Bisericile care nu au participat, ca și cum ar fi fost prezente, a fost o expresie fără echivoc a unității dorite și exprimate de Sinod.

În condițiile în care acest Sinod nu a adus modificări legate de dogme, canoane sau practică liturgică, care este importanța deciziilor? Documentele oficiale sunt mărturii ale Ortodoxiei asupra unor aspecte importante de actualitate. Temele abordate, deși nu epuizează subiectele care necesită explicații sau luări de poziție ortodoxe, sunt comprimate în șase documente oficiale, la care se adaugă scrisoarea sinodală enciclică.

Un prim aspect al importanței este faptul că Sinodul poziționează Biserica și credincioșii săi în modul specific de înțelegere al Ortodoxiei asupra problemelor modernității. Dacă până acum această poziționare se putea realiza prin evaluarea de contrast a problemei de analizat pe fundalul interpretativ biblico-patristic, acum se poate invoca depășirea pozițiilor subiective ale unei astfel de hermeneutici ortodoxe a modernității prin exprimarea sinodală, cu autoritate universală, a poziției oficiale a Bisericii.

Postulând afirmarea dintotdeauna în creștinism a demnității inerente a persoanei umane, bazată pe faptul că este creată după chipul lui Dumnezeu, concluziile etice care rezultă oferă o prismă de interpretare a celor mai diverse probleme: de la criza ecologică la biotehnologii; de la necesitatea eticii economice până la criza migranților.

Contribuția Bisericii Ortodoxe Române?

Fundamentală. Atât presa internațională, cât și pozițiile exprimate în Sinod au subliniat rolul central al delegației române, poziția de echilibru, calitatea și claritatea teologică a intervențiilor ierarhilor români. Nu întâmplător presa americană a subliniat faptul că, în absența rușilor, se profilează noi lideri ai Bisericii Ortodoxe.

Acest Sfânt și Mare Sinod începe demontarea mitului unei Biserici Ortodoxe vetuste, cu spatele întors viitorului, și arată spre o Biserică aducând lumii moderne în plină disoluție morală mărturia sa profetică – „faptul că avem cetățenia în Cer nu neagă în nici un fel, ci mai degrabă întărește mărturia noastră în lume” (Enciclica sinodală).

Marele câștig al evenimentului îl reprezintă reunirea sinodalității la nivel ecumenic, mărturie Unică a Bisericii celei Una – începutul normalității.