Conform FAO, în luna septembrie, preţurile alimentelor, au crescut, la nivel mondial, cu 1,4%, fiind influenţate de scumpirea cărnii, lactatelor şi cerealelor.

Actual

FAO ridică un semnal de alarmă: Preţurile alimentelor au crescut cu 1.4%, în septembrie

Aceeaşi organizaţie informează că această creştere vine după două luni de stabilitate. Anul acesta au existat îngrijorări, la nivel mondial, privind posibilele scăderi ale rezervelor de alimente deoarece seceta a afectat culturile de cereale în zonele centrale şi de vest ale Statelor Unite dar şi în Europa şi Asia. FAO prevăzuse deja un declin al producţiei de cereale, la nivel mondial, pentru acest an.

În prezent, se estimează o producţie de 2.286 de miliarde de tone de cereale, în scădere faţă de cele 2.295 de miliarde de tone estimate cu o lună în urmă. Există, deci, o scădere de 2.6% a producţiei de cereale faţă de recordul înregistrat de recolta din 2011.

FAO menţionează că efectul se va vedea în reducerea semnificativă a rezervelor de cereale la nivel mondial până la finalul anului 2013, dar a explicat că există indicii încurajatoare pentru culturile de grâu din 2013.

Volatilitatea preţurilor

Abdolreza Abbassian, senior economist în cadrul FAO, susţine că preţurile la alimente ar putea să rămână la un nivel ridicat şi că volatilitatea ar putea de asemenea să crească.

“Preţurile se menţin. Este puţin probabil să vedem o normalizare a acestora în viitorul apropiat”, a declarat Abbassian pentru Reuters.

“Volatilitatea nu va dispărea, mai mult, ar putea să se intensifice în lunile ce urmează,” a mai adăugat el.

Indicele preţurilor alimentelor a crescut cu 3 puncte la 216 în septembrie, dar este cu mult sub nivelul record de 238 atins în februarie 2011.

Preţurile cerealelor au crescut doar cu 1%, în luna august, când câştigurile de pe pieţele grâului şi ale orezului au fost compensate de pierderile de pe piaţa porumbului.

Preţul la carne a înregistrat o creştere de 2,1% cu câştiguri semnificative în sectoarele mari consumatoare de cereale, precum crescătoriile de pui şi fermele de porci.

În ceea ce priveşte lactatele, preţurile au crescut cu 7%, cea mai acută creştere lunară de la nivelul din ianuarie 2011.
“Cererea, la nivel mondial, de produse lactate, a rămas constantă, ceea ce, coroborat cu preţurile de producţie, a stat la baza cotaţiilor preţurilor la nivel mondial” a mai precizat FAO.

Preţurile la zahăr au înregistrat o scădere cu 4.2% datorată unei îmbunătăţiri a recoltei de trestie de zahăr din Brazilia, cel mai mare exportator mondial de pe această piaţă, iar produsele petroliere s-au ieftinit cu 0.4%.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top