Succesul acestei ramuri a fost determinat, în mare parte, de reglementările impuse de Comisia Europeană, precum și de planurile fiecărei națiuni în parte de a reduce dependență de combustibilii clasici.
În acest an, producția de energie eoliană din țările membre ale Uniunii Europene a ajuns la 100 GW.
Această cantitate ar fi fost realizată de 39 de centrale sau de arderea a 72 milioane de tone de cărbune.
Energia eoliană reprezintă 7% din totalul de energie consumată în UE, potrivit datelor furnizate de European Wind Energy Association (EWEA) din Bruxelles, informează Ziare.com
“Le-a luat 20 de ani statelor europene ca să producă 10 GW de energie eoliană și alți 13 ani, pentru încă 90 GW”, a precizat Christian Kjaer, CEO al organizației, care a adăugat că această cantitate este suficientă pentru a alimenta 57 milioane de gospodării.
CNN menționează că Germania, Spania și Marea Britanie sunt liderii europeni în materie de energie eoliană.
“Deși exploatează doar o mică parte din potențial, energia vântului a avut un impact substanțial în securitatea energetică a Europei și asupra mediului. În plus, industria verde a creat multe locuri de muncă și a impulsionat exportul de tehnologie”, a mai spus Kjaer.
De exemplu, Germania stă foarte bine la acest capitol, situându-se în spatele Chinei și Statelor Unite, la nivel mondial, cu o capacitate de producție de 30 GW, ce reprezintă 11% din nevoia totală de electricitate a țării.
Însă succesul energiei eoliene nu a venit ușor, mai notează CNN. În urmă cu zece ani, combustibilul fosil și centralele nucleare dominau clar piața europeană.
Abia dupa ce UE a implementat liberalizarea pieței, în 1998, schimbările au început să apară, prin impunerea mai multor reguli de limitare a poluării și de începere a producției de energie regenerabilă.
Astfel, prin actele normative adoptate la nivelul UE, statele membre sunt obligate ca, până în 2020, 20% din alimentarea cu energie să fie din surse regenerabile. În plus, ele sunt nevoite să reducă emisiile de carbon și cantitatea de energie consumată tot cu 20%.
În prezent, ponderea energiei verzi în producția totală de energie din România este de 3%.














































