000 de locuinţe în Cisiordania şi Ierusalimul de Est, relatează AFP. Suedia şi Spania au urmat exemplul celor două puteri europene.
Ambasadorul israelian în Franţa Yossi Gal a fost convocat luni la ministerul francez al Afacerilor Externe, care protestează faţă de proiectul de înfiinţare a unor noi colonii la Ierusalim şi în Cisiordania, a anunţat ambasada israeliană la Paris.
“Ambasadorul a fost convocat luni de Quai d’Orsay”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al ambasadei, Yaron Gamburg, în timp ce ministerul francez, fără să confirme, a afirmat că analizează mijloacele de a-şi exprima dezaprobarea.
Şi ambasadorul israelian la Londra a fost convocat luni dimineaţă pentru a oferi explicaţii în legătură cu acest proiect, a anunţat Ministerul de Externe, scrie Realitatea.
Decizia israeliană luată la o zi după după votul din Adunarea Generală a ONU care a acordat Palestinei statut de stat observator non-membru la Naţiunile Unite, a generat critici vehemente în cadrul comunităţii internaţionale, Londra ameninţând luni Israelul cu o “reacţie puternică” în cazul în care proiectul va fi dus la capăt.













































