Conform unui raport publicat, luni, de către Stratfor Global Intelligence, Uniunea Europeană va continua să facă față cu dificultate crizei financiare, iar două dintre cele mai puternice economii ale regiunii, Germania și Franța, s-ar putea confrunta cu stagnarea creșterii economice, în timp ce diviziunea dintre statele europene va continua să se adâncească.

Actual

Previziune: Criza financiară din Europa continuă și în 2013

Zona Euro va supraviețui și anul acesta crizei economice pentru că instrumentele care au susținut-o anul trecut vor rămâne eficiente și în 2013. Criza va afecta, în special, partea de nord a Europei, precum și două dintre cele mai puternice economii din regiune (Germania și Franța), care se vor confrunta cu o încetinire a creșterii economice sau chiar cu o stagnare. La periferie, revoltele sociale se vor amplifica, în timp ce diviziunile din cadrul continentului vor continua să se adâncească.

Uniunea Europeană și zona euro au supraviețuit provocărilor anului 2012, iar criza financiară din regiune a fost stabilizată temporar. Cu toate acestea, progresul economic a continuat să fie încetinit de provocările financiare ale anului trecut. Identificând o oportunitate în această situație, Germania și-a folosit poziția de lider european din punct de vedere financiar pentru a destabiliza zona euro în avantajul său.

Uniunea Europeană a depus eforturi pentru e deține controlul asupra crizei financiare. Astfel, țări precum Spania și Grecia au primit asistența financiară de care au avut nevoie pentru a depăși situația critică. Totuși, abilitatea Germaniei de a reconfigura zona euro în avantajul său a fost supraevaluată. În timp ce Berlinul a îndeplinit toate formalitățile pentru crearea Tratatului Fiscal Compact (un angajament prin intermediul căruia țările semnatare trebuiau să-și reformeze constituțiile și țintele de deficit bugetar), presiunea rezultată din nevoia țării de a păstra coerența zonei euro a forțat Berlinul să opteze pentru reforme mai blânde pentru țările aflate în situații critice.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top