Europarlamentarul Norica Nicolai a explicat, joi, în discursul pe care l-a ținut în cadrul PE, pe fondul unei dezbateri despre MCV, că acest mecanism nu tratează toate statele europene în mod egal, provocând grave abateri de la principiul democrației, și că Europa și implicit România nu vor accepta să li se impună o formulă de dictat.

Actual

Norica Nicolai despre MCV: Nu ni se poate impune o formulă de dictat


Comisia Europeană a susținut miercuri, în jurul orei 23:00, o declarație în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg în ceea ce privește Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), aducând precizări în legătură cu metodologia, aplicarea actuală și viitorul său. Reprezentată de către Comisarul pentru Extindere, Stefan Fule, CE a reiterat faptul că MCV nu este în niciun fel legată de aderarea la spațiul Schengen. De asemenea, în urma criticilor referitoare la subiectivismul rapoartelor MCV, critici venite din partea europarlamentarilor, Fule a precizat că instituția pe care o reprezintă ia în considerare crearea unui mecanism pentru verificarea respectării principiilor democratice în toate statele membre, se arată într-un comunicat de presă remis, joi, redacției Q Magazine.

”Mă bucur că această declarație a prezentat-o domnul comisar Fule, care susținea într-o dezbatere anterioară că nu este un partizan al Justiției selective. Nici noi nu suntem partizani ai Justiției selective, domnule comisar, și asta nu o spun pentru dumneavoastră, ci pentru cei care sunt partizani ai acestui tip de justiție: doamna Reding și domnul Barroso”, a susținut europarlamentarul Norica Nicolai în cadrul dezbaterii.

Aceasta a mai declarat că România nu beneficiază de un real mecanism de verificare și cooperare pentru că nu există un termen între autoritățile contractante și nu există o metodologie după care să funcționeze acest mecanism.

”Nu avem de-a face cu un real mecanism de cooperare și verificare, pentru că, în cazul României, acest mecanism se numește «mecanism de verificare». Nu avem de-a face cu un mecanism juridic care este unul sui generis pentru că el nu are un termen între părțile contractate, nu are o metodologie despre care acum vorbiți că se pune la punct, nu are decât o viziune discreționară, partizană politic, generată de interesele unui grup politic”, a mai spus Norica Nicolai în plenul Parlamentului European.

Europarlamentarul a subliniat că ar trebui să vorbim despre un deficit de democrație în Europa în condițiile în care nu există reguli și standarde comune pentru toate statele membre.

”În aceste condiții, credem că ar trebui să vorbim despre un deficit de democrație în Uniunea Europeană, nu cu privire la situația Bulgariei și a României. Suntem parteneri egali în Uniunea Europeană, democrația înseamnă reguli și standarde comune pentru toate statele membre și nu parteneriate privilegiate în care unii dictează altora, pentru că acest lucru se întâmplă în acest mecanism de cooperare. Cum vă explicați, domnule comisar, că ni se cere să incriminăm faptul că presa îndrăznește să prezinte public situații care pun în dificultate judecători? Este împotriva practicii CEDO, împotriva oricărei reguli europene, împotriva oricărei reguli democratice. Acest lucru ni se cere însă de către Uniunea Europeană și cred că trebuie să discutăm despre deficitul nostru de democrație și nu al celor două state pe care le monitorizăm. Cum vă explicați, domnule comisar, și aș vrea să transmiteți domnului președinte Barroso, că întotdeauna suntem judecați după criterii care nu au niciun fel de sursă și viabilitate în tratate? Întotdeauna suntem judecați după practici care nu sunt comune cu standardele europene în materie de Justiție și administrarea Justiției. Nu avem un acquis comun, suntem diferiți din punct de vedere cultural, avem o tradiție legală și juridică total diferite și acest domeniu este un domeniu de reală subsidiaritate”, a mai spus Norica Nicolai.

Aceasta și-a încheiat discursul accentuând că Europei nu i se poate impune o formulă de dictat.

”Nu ni se poate impune o formulă de dictat decât dacă o acceptăm, dar nu o vom accepta foarte mult, domnule comisar, și acest lucru trebuie să îl transmiteți domnului președinte Barroso: e destul!”, a încheiat Norica Nicolai.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top