Economia americană a înregistrat pierderi de 24 de miliarde de dolari în cele 17 zile de blocaj administrativ, potrivit estimărilor realizate de agenţia de rating Standard & Poor’s.

Actual

Economia americană, pierderi uriaşe în urma blocajului administrativ

Şi creşterea economică a avut de suferit. În loc de trei procente, cât era estimată pentru cel de-al patrulea trimestru, aceasta a ajuns la numai 2,4 la sută, relatează antena3.ro.

Agenţiile guvernamentale şi-au reînceput activitatea încă de ieri, la doar câteva ore de la aprobarea proiectului de buget de către Senat şi Camera Reprezentanţilor, plan ce a fost promulgat şi de preşedintele Barack Obama.

Însă SUA nu au scăpat încă de apocalipsa financiară. Acordul aprobat ieri este doar o soluţie pe termen scurt pentru că prevede finanţarea Guvernului doar până la 15 ianuarie, extinderea plafonului de îndatorare până la 7 februarie şi plata retroactivă a salariilor angajaţilor în şomaj tehnic.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top