“Vreau și în teritoriu toată lumea să-și facă datoria și vreau mai multă competență. Pe cei care își fac treaba o să-i laud, pe cei care nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor îi înlocuim. La Buzău, înțeleg că lucrurile nu au mers bine, la propunerea ministrului de interne, mâine (n. r — miercuri) o să numim un alt prefect la Buzău capabil să facă față la aceste încercări și este valabil pentru toți ceilalți reprezentanți ai MAI și ai Guvernului(…)”, a precizat premierul.
Totodată, Ponta a spus că miercuri se va adopta în ședința de guvern o ordonanță de urgență pentru constituirea unui Departament de intervenții în situații de urgență în cadrul MAI care va avea competența de a coordona și alte forțe din alte ministere.
“Pe baza a ceea ce am constatat în aceste zile, vreau să știți că mâine (n. r—miercuri), în ședința de guvern, vom adopta ordonanță de urgență pentru constituirea unui Departament de intervenții în situații de urgență în cadrul MAI, dar cu capacitate legală de a coordona și alte forțe din alte ministere în așa fel încât să nu mai pierdem timp și energie cu prea multe lucruri birocratice. MAI răspunde în principal de intervențiile în situații de urgență, au și capacitatea și experiența necesară și vreau ca tot ceea ce nu a funcționat bine, să funcționeze de acum încolo”, a subliniat Victor Ponta.
Premierul le-a atras atenția reprezentanților MAI că în aceste zile, când vremea severă ar putea pune în pericol viața unor oameni, prioritatea este de a nu exista cetățeni izolați în locuințe.
“Mai mult decât mașini sau drumuri, mă interesează să nu avem oameni izolați ca la începutul anului 2012, pe care să îi găsim după o săptămână sau două. Acesta este cel mai important lucru”, a declarat Ponta la MAI.














































