Mai mulţi foşti angajaţi ai Sony Pictures au deschis patru procese colective împotriva companiei, acuzând conducerea că nu a luat nicio măsură de precauţie pentru a se proteja de potenţiale atacuri cibernetice, deşi avea informaţii că este vizată.

Actual

Sony dat în judecată de angajați din cauza atacurilor cibernetice

Hackerii au reuşit să obţină datele personale a aproximativ 50.000 de persoane care lucrează sau au lucrat pentru Sony.
Scandalul din jurul filmului „The Interview”, produs de Sony, continuă, deşi studioul a ales să nu mai lanseze controversata peliculă. După ce FBI a acuzat deschis Phenianul pentru atacurile cibernetice asupra companiei Sony Pictures, mai mulţi foşti angajaţi ai companiei au ales să o dea în judecată pentru că nu le-a protejat datele cu caracter personal. „Un coşmar epic, mult mai potrivit pentru un thriller decât pentru viaţa reală, se desfăşoară cu încetinitorul pentru actualii şi foştii angajaţi ai Sony: cele mai delicate date, printre care 47.000 de numere de securitate socială (echivalentul CNP-ului – n.r.), fişele de angare, care conţin salariile, informaţii medicale şi orice altceva a considerat angajatorul Sony că trebuie să apară acolo, au fost făcute publice şi s-ar putea afla în mâinile criminalilor”, se arată în una dintre plângeri, înaintată de Michael Corona şi Christina Mathis, foşti angajaţi Sony. În ultimele luni, compania Sony a fost ţinta mai multor atacuri cibernetice, numite o chestiune de „securitate naţională” de purtătorul de cuvânt al Casei Albe. Săptămâna trecută, după îndelungi speculaţii, FBI a anunţat deschis că există legături „indubitabile” între atacurile împotriva Sony şi hackeri nord-coreeni. Motivul atacurilor ordonate de Phenian este pelicula „The Interview”, o comedie în care subiectul principal este asasinarea actualului lider nord-coreean, Kim Jong-un, cunoscut pentru discursul belicos împotriva SUA.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top