Sacrele duminici franceze

Legea Macron pentru creştere, activitate şi egalitatea şanselor economice a avut nevoie de un recurs la „ordonanţa de urgenţă a francezilor” (articolul 49-3) pentru a trece de opoziţia propriului câmp partizan!

Fără nicio urmă de ironie, unul dintre punctele sensibile ale acestei legi care a creat gâlceavă în sânul guvernului condus de Manuel Valls a fost… statutul duminicilor. Cei care au vizitat Franţa, Parisul, au fost probabil surprinşi de faptul că duminica magazinele sunt închise. Exceptând marile magazine de pe Champs-Elysées, cele din cartierul Le Marais, plus câteva restaurante.

Ei bine, nu este o alegere a urbei, a primarilor sau a francezilor în sine, ci aşa este legea: duminica, în Franţa, nu prea se lucrează. Pentru o ţară care este prima destinaţie turistică a lumii,  unde şomajul a atins proporţii pe care nimeni (aici) nu vrea să le asume – de aproape 10% în martie 2015 –, este cel puţin ciudat. Magazine deschise duminica nu ar însemna doar bani, ci şi noi locuri de muncă, incitare la cumpărare. Nu voi face apologia duminicilor lucrate şi este departe de mine gândul de a căuta un nod în papură acestei practici. Totuşi, aceste duminici în care nu poţi face nimic sunt de-a dreptul… pline de spleen.

Ce doreşte noua lege Macron? Ceva mai mult, dar nu foarte mult: fiecare primar poate decide deschiderea magazinelor în zilele de duminică, dar nu mai mult de 12 ori pe an. Această foarte firavă deschidere, nici prea-prea, nici foarte-foarte, a fost suficientă pentru a enerva colegii de partid, plus opoziţia de dreapta… S-a ajuns deci la invocarea articolului constituţional 49-3, similar ordonanţelor de urgenţă din România. Legea a trecut de Camera Deputaţilor, după 111 ore de dezbateri, graţie şi respingerii moţiunii de cenzură depuse de opoziţie (în 19 februarie). Urmează deci examinarea proiectului de lege în Senat, organism reputat a fi… conservator.

O lege controversată, deci, care doreşte „eliberarea, investirea, munca”. Dacă nu ar fi liberal, ca idee, ar putea fi de-a dreptul… bizar. Cine spunea că munca eliberează? Ar putea, da, dacă reforma unei Franţe pe care Bruxelles-ul o arată cu degetul pentru nerespectarea angajamentelor sale economice ar fi dusă până la capăt. Dacă legea propusă de un fost bancher, acum ministru al Economiei, dorea să răspundă unei „Europe anemice” (cum afirma Emmanuel Macron în persoană), atunci această lege ar fi trebuit să meargă până la capăt cu liberalizările propuse: duminicile lucrate dacă există interes şi chef, ocazii sau propuneri, şi nu doar până la maximum 12 pe an. Apoi, eliminarea frânelor impuse profesiunilor reglementate (avocaţi, jurişti etc.), transporturilor cu autocarul, urbanismul comercial, să fie totală, nu parţială. În fine, recursul la un mediator înainte de a ajunge în justiţie poate fi o variantă utilă la foarte lungile termene de judecată.

Pentru a reuşi, Franţa trebuie să înfrunte trei boli: neîncrederea, complexitatea legilor și corporatismul.
Rămâne faimosul articol 49-3. Neutilizat din 2006, când Dominique de Villepin a recurs la asumarea responsabilităţii guvernului pentru Contractul pentru prima angajare, el este o armă relativ rar utilizată: doar de 83 de ori din 1959 încoace.

De data aceasta a fost folosit pentru o lege care nu merita efortul, căci în loc să reformeze profund o Franţă şchioapă (taxe foarte mari, pentru contribuabili, dar şi pentru societăţi, şomaj în creştere, eşec al integrării imigranţilor şi a propriilor cetăţeni, neîncredere in Partidul Socialist aflat la putere, dar şi în preşedintele François Hollande, alegeri curioase în domeniul politicii de apărare etc.) nu face decât să „gâdile” problemele, nu repară, ci cârpeşte. Legea „egalităţii şanselor economice” nu pomeneşte accesul egal la licitaţii sau reducerea taxelor patronale şi salariale, nediscriminarea la angajare.

„Pentru a reuşi, afirma Emmanuel Macron, ministrul Economiei, Franţa trebuie să înfrunte trei boli. Neîncrederea, căci francezii sunt cei mai pesimişti oameni din lume în ceea ce priveşte viitorul lor economic. Complexitatea legilor, deja insuportabilă. Şi, în sfârşit, corporatismul: el ne frânează capacitatea de a ne transforma”. Cuvintele sunt frumoase şi ţelurile, aidoma. Dar poate că, pentru a reuşi, nu ai nevoie de cuvinte, ci doar să mergi, de exemplu, până în ţările baltice. Cu mult bun-simţ reformele au fost implementate, Lituania este pe cale să devină noul tigru al Europei, iar munca şi plata în consecinţă, duminica, au devenit sine qua non.