Începând de ieri, prin decizia Biroului Politic Național al PNL, Cristian Bușoi și Adriana Săftoiu vor coordona împreună organizația de București a partidului. Decizia vine după demisia fostului președinte al acesteia, Cătălin Predoiu, care în urma înfrângerii din alegerile locale a considerat firesc să facă un gest de onoare și să se retragă.
Despre perspectivele PNL în alegerile parlamentare din toamnă, despre cât va conta USB și mai ales „de ce se agață” liberalii de Dacian Cioloș, într-un interviu cu Adriana Săftoiu, pentru Q Magazine.
Nici Maica Tereza nu ar fi câștigat Primăria București
Explicaţi-ne ce atribuţii îi revin domnului Buşoi şi ce atribuţii vă revin dumneavoastră?
Vom stabili în zilele următoare ce şi cum, dar scopul e acelaşi: reorganizarea filialei Bucureşti şi câştigarea alegerilor.
Cum s-a decis acest dublu: Buşoi-Săftoiu? Ştiu că în Biroul Politic, ieri, însă cine a făcut propunerile, cine le-a susţinut, cine nu? Au mai fost şi alţi candidaţi sau la o filială aflată într-o situaţie dificilă nu a fost mare aglomeraţie?
Domnul Buşoi asigura deja interimatul la conducerea organizaţiei de Bucureşti aşa că a venit natural numirea lui. Cunoaşte organizaţia, e preocupat de problemele Capitalei, are un foarte bun spirit de echipa şi cred că împreună cu toţi membri PNL Bucureşti vom reuşi să convingem electoratul Capitalei că suntem oameni serioşi şi responsabili. Eu am primit propunerea din partea conducerii, nu e chiar cea mai mare surpriză numirea mea pentru colegii mei.
Luaţi filiala Bucureşti lăsată de Cătălin Predoiu la 10 la sută? El a adus o aici? Performanţă lui, personalitate lui politică sau au fost cauze independente de el?
Când domnul Predoiu a acceptat candidatura pentru primăria Capitalei eram toţi conştienţi că va porni cu un handicap determinat de retragerea a trei candidaţi din partea PNL şi intrarea lui în cursa prea târziu. Doar o persoană meschină i-ar pune în cârcă scorul de la Bucureşti. A fost un context care nu ar fi avantajat-o nici pe Maică Tereza. Dar acum nu mai are rost să ne lamentăm. Important e să îndreptăm ce e de îndreptat şi să folosim energia, timpul, determinarea, buna credinţă pentru a recupera ceea ce am pierdut. O spun cu toată încrederea că PNL are resurse umane şi este extrem de determinat de a oferi oameni buni şi soluţii pentru problemele oamenilor.
Pe ce oameni vă veţi sprijini, cu cine veţi face echipă?
Pe oamenii care cred în noi chiar dacă am făcut şi greşeli şi care văd dincolo de unele decizii discutabile. Nimeni nu e perfect, dar sunt atitudini, luări de poziţie ale PNL care arată diferenţa dintre noi şi PSD. Pe fond, ce reproşează opinia publică? Că avem o clasa politică care se susţine nepotrivit când vine vorba să lămurească cine a furat, cine a corupt, cine s-a lăsat corupt, cine a guvernat sau a legiferat pentru un grup de interese care nu avea nici o legătură cu binele comunităţii. PNL s-a dezis de cei care sunt suspectaţi de asemenea fapte-selecţia candidaţilor la alegerile locale e un fapt, nu doar o declaraţie de intenţie-chiar dacă PNL rămâne adeptul prezumţiei de nevinovăţie. PNL e decis să îşi priceapă neajunsurile, să le corecteze, să promoveze oameni buni şi preocupaţi de problemele cetăţenilor, să găsească ritmul potrivit şi soluţiile pentru a ieşi din zeci de impasuri. De la educaţie -care cred că trebuie să rămână prioritară pentru ca un popor să progreseze – până la sănătatea oamenilor. Să facem noi un învăţământ adecvat timpurilor şi vom rezolva multe din problemele acestei ţări!
Mai sunt câteva luni până la alegeri, între care două aproape de vacanţă şi concedii. Ce speraţi să mobilizaţi în această perioadă şi câţi parlamentari va propuneţi pentru toamnă?
La sfârşitul lunii august, vor avea loc alegeri la nivel de sectoare, vor fi primele conducerii alese, nu numite, din ţară. E un pas important, e un cadru foarte potrivit de a cunoaşte resursă umană, proiectele celor care vor dori să candideze, forţă de a motiva oamenii, de a-i aduce împreună. Nu vreau să mă hazardez în a oferi cifre, procente. E prea devreme, dar sigur e mult de lucru.
Nu trebuie să ne temem de USB
Va temeţi de USB? Va mai repeta performanţă de la locale?
USB nu trebuie ignorant, desigur, dar nici nu e cazul să ne raportăm cu teamă. Cred că cel mai eficient e să fim atenţi la ce avem noi de făcut. USB a câştigat mai degrabă pe seama clasei politice. Cunosc foarte mulţi oameni, unii chiar prieteni, care mi-au spus că au votat la pachet USB fără să poată menţiona numele candidatului de la sector. Au votat mai degrabă pentru a sancţiona actualele partide, nu pentru că USB reprezenta o valoare în sine. Nu ştiu ce vor face pe mai departe, dar ştiu că PNL este şi va fi oponentul PSD.
USB nu trebuie ignorant, desigur, dar nici nu e cazul să ne raportăm cu teamă
Bucureştiul va rămâne redută pesedistă cum a rezultat în alegerile locale?
Bucureştiul a fost întotdeauna împărţit între dreapta şi stânga. Chiar şi în 2004, când Alianţa DA câştiga covârşitor, PSD tot a luat un sector. Analiza nu poate fi redusă doar la primarul Capitalei. Rezultatele la sectoare au arătat mereu această distribuţie a voturilor între PSD şi PNL. E adevărat că de data aceasta, cu acest neinspirat vot într-un singur tur, PSD a ocupat Bucureştiul. Să ne fie învăţătură de minte tuturor. Pe de altă parte, ultimele alegeri au arătat un lucru şi mai grav: absenteismul, lipsa de motivare de a mai ieşi la urne. Ar fi fost o surpriză extraordinară ca apariţia unor partide noi, nu doar la Bucureşti, să fi determinat oamenii să iasă masiv la vot, să aibă încredere că a apărut soluţia miraculoasă la toate problemele pe care le avem. S-a dovedit că nu e chiar aşa. Oamenii cer un lucru clar: să renunţăm la cei care au compromis ideea de politică în slujba cetăţeanului. Nu am auzit cetăţenii să ceară desfiinţarea actualelor partide. Genul acesta de discurs l-am auzit mai degrabă de la nişte personaje care se declară altfel adepţii democraţiei.
PNL va avea acel scor care să ne permită să formăm o majoritate pentru Guvern
PNL pare un partid şi bicefal şi destructurat, în egală măsură. Ce a generat această diluare şi disoluţie a unui partid atât de important pe scena politică în urmă cu câţiva ani?
În acest moment, la nivelul tuturor filialelor s-a numit conducere unică. Această decizie va diminua cu siguranţă imaginea despre care vorbiţi, dar şi unele tensiuni din teritoriu. Nu e o fuziune uşoară, dar e important că se fortifică un partid pe partea dreaptă şi mai ales un partid opozant al PSD. Nu întâmplător am luat decizia să nu acceptăm nici o colaborare post-alegeri cu PSD. Atât PDL, cât şi PNL au avut această experienţă a colaborării cu PSD. Suntem partide cu viziuni diferite, cu atitudini diferite, cu valori diferite şi e bine să nu ne mai păcălim nici pe noi şi nici publicul doar că să fim la putere. Nici un partid nu va avea peste 50 la sută că să formeze singur Guvernul. Eu cred că PNL va avea acel scor care ne va permite să propunem o majoritate pentru Guvern cu partide cu care să avem compatibilitate de proiecte şi viziune, dar nu cu PSD.
Alina Gorghiu şi Vasile Blaga sunt liderii victoriei?
Doamna Gorghiu şi domnul Blaga au reuşit să păstreze de doi ani două partide împreună. Credeţi că e simplu? Că e puţin? Nu e şi ar fi o nesăbuinţă să spunem altceva.
După alegerile locale, PNL a reuşit să aibă cu 400 de primari peste numărul celor cu care am intrat în confruntarea electorală. Meritul e şi al doamnei Gorghiu şi al domnului Blaga. Că se putea mai mult? Minusul ar trebui să îl împărţim cu toţii. Au fost două partide, PD, devenit PDL, şi PNL care au un istoric comun, după 2004, pe alocuri viciat. Aceste două partide au făcut o alianţă în 2004, extrem de salutară pentru ţară şi care, dacă nu ar fi fost turmentată de orgoliile unor persoane, ar fi putut determina o hartă politică benefică pentru România. Eu cred că cele două partide au mai multe în comun decât cu PSD cu care vremelnic s-au aliat. Sper că niciodată PNL să nu mai facă această greşeală.
Şi îmi doresc mai mult decât ştiu să vă descriu să vă convingem, pe fiecare om în parte, că suntem un partid căruia îi pasă să găsească cele mai bune şi mai oneste soluţii pentru probleme noastre, ale tuturor şi că vom putea promova persoane care au înţeles că partidul e un instrument că să faci bine comunităţii, nu ţie însuţi şi favoriţilor tăi.
Traian Băsescu mai influenţează viaţă politică viitoare din România?
Traian Băsescu, căruia nu îi voi nega niciodată calităţile de om politic, a avut o şansă enormă. Ce a făcut cu ea? Ne spune de vreo doi ani, de când e analistul cel mai revoltat al mandatelor sale.
Clotide Armand v-a acuzat într-o postare pe facebook că „va agăţaţi de premierul Dacian Cioloş” şi că nu aveţi lideri pe care să îi propuneţi pentru funcţia de premier. Aşa este? Ce viitor va avea Clotilde Armand?
Da, sunt de acord să primim câţi mai buni oameni de calitate în partid, nu doar membri ai Guvernului, ci şi oameni din societatea civilă. Aşa că dacă e să te „agăţi” de oameni buni ca să îi convingi să se implice în politică nu mă deranjează deloc, ba e foarte bine să se întâmple. Cum altfel poţi împrospăta o organizaţie? Pentru că democraţiile de peste tot, din Franţa până în America, se bazează pe politicieni votaţi de oameni. Tehnocraţia poate fi o soluţie într-un context foarte precis şi foarte limitat. Dar atât. Aşa că le spun bun venit tuturor oamenilor buni care vor să ni se alăture. Despre nume de prim-miniştri, propun să vorbim mai spre toamnă. Iar viitorul doamnei Armand, nu e treaba mea.















































