Actual

Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta nu au fost invitaţi la ceremoniile de 1 Decembrie

Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta nu au fost invitaţi de preşedintele Klaus Iohannis nici la parada militară de 1 Decembrie, nici la recepţia de la Cotroceni, din cauza problemelor penale pe care le au cei trei. 

„Este vorba despre nişte criterii care au stat la baza întocmirii listei cu invitaţi şi nu pot şi nici nu vreau să vă ascund faptul că în constituirea acestor criterii, care au fost luate în calcul, bineînţeles că în primul rând este vorba despre criteriul ca acea persoană să deţină o funcţie în stat, dar să şi respecte nişte criterii de integritate, iar aici vorbim despre inexistenţa unor probleme penale”, a explicat joi purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi.

Ea a mai anunţat că la recepţia de Ziua Naţională au fost invitate 500 de persoane, fără ca acestea să poată fi însoţite de cineva, potrivit Mediafax.

Dobrovolschi a precizat că parada militară de 1 Decembrie este organizată în contextul centenarului intrării României în Primul Război Mondial, motiv pentru care va fi centrată pe prezentarea de tehnică militară esenţială în dotarea sistemului naţional de apărare.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top