Rețeaua de calculatoare a Comisiei Europene a fost ținta unui atac informatic care a dus la supraaglomerarea conexiunii la Internet, prin trimiterea unui număr foarte mare de mare de pachete de informație, a confirmat, vineri, un purtător de cuvânt al forului european, citat de agenția DPA.
„Ieri, Comisia a fost, într-adevăr, vizată de un atac menit să ne supraaglomereze conexiunea la Internet”, le-a spus jurnaliștilor purtătorul de cuvânt al instituției, Margaritis Schinas. Atacul a durat trei ore și s-a încheiat fără întreruperi ale serviciilor sau accesarea informațiilor de pe servere.
Schinas a refuzat să dea detalii despre cine ar putea fi pirații cibernetici care au luat Comisia drept țintă, potrivit Agerpres.
„Știm mai mult decât vă putem spune, dar în astfel de situații e mai înțelept să nu vă spunem chiar tot ce știm”, a spus purtătorul de cuvânt.













































