„Exclusiv. Ștefan Mitroi, la 61 de ani: „Tot pământul din care sunt făcut e de aici, din România”

Cunoscut scriitor şi jurnalist român, a fost răsplătit cu premiul pentru cea mai bună piesă de teatru a anului 2006, oferit de Clubul Dramaturgilor al Uniunii Scriitorilor, dar şi cu premiul pentru proză al Academiei Române pentru romanul „ Dulce ca pelinul”, în 2010. Q Magazine a stat de vorbă cu scriitorul Ștefan Mitroi, care împlinește astăzi 61 de ani.

„O să încep în ordine inversă, spunându-vă că tocmai el, timpul, mă preocupă. E parcă mai grăbit decât altădată. Și nu știu de ce. Trece cu tot mai mare viteză prin viețile noastre, dacă nu cumva timpul stă tot… timpul pe loc și noi, oamenii trecem. Încerc să-mi dau seama care e de fapt adevărul, dar nu reușesc. Nimic din tot ce înseamnă existența mea nu mă revoltă mai mult decât gândul că n-o să aflu asta niciodată! Vorbesc de viața aceasta. În cealaltă, de după ea, se vor lămuri toate. Știu încă de pe acum că timpul nu mă va însoți dincolo. Pe motiv că nu poate fi suferit de eternitate!

Fiindcă tot veni vorba, principala mea ocupație din viața de acum e să-mi întrebuințez în mai toate împrejurările prin care trec cele două mari puteri cu care m-am născut: puterea de a iubi și puterea de a mă mira. Faptul că scriu și că unii oameni cred despre mine c-aș putea fi sau chiar că sunt scriitor lor li se datorează.”

„Greutatea mea în pământ, căci tot pământul din care sunt făcut e de aici, din România, plus 21 de grame cât înseamnă sufletul!”

„Dacă era să mă nasc în SUA, Marea Britanie sau în oricare altă țară de pe lume, aș fi avut, sunt sigur de asta, o viață de emigrant. De emigrant în România, vreau să spun. Fiindcă numai aici mi-ar fi plăcut să trăiesc.

Fericirea are gust de iubire amestecată cu lumina unei seri de primăvară, lângă o margine de pădure de lângă o margine de sat de lângă o margine de cer de lângă o margine de pahar umplut pe jumătate cu vin roșu, jumătatea cealaltă, cu liniștea din cântecul unei păsări.”, povesteste scriitorul pentru Q Magazine.

Despre România…

„Eu aș desena o fântână cu cumpănă, iar dedesubtul ei așa scrie: Locul unde oamenii scot cerul din pământ! Cred în fântâna de mai sus. Și și mai sus, chiar sus de tot, în Dumnezeu.”

La început a luat viața ca pe o joacă. „Uite c-au trecut 61 de ani de atunci. Nu mi-aș fi închipuit, copil fiind, c-o să pot păstra atât de mult și joaca, și vârsta copilăriei, iată, însă, că le păstrez! Și mai și vorbesc despre lucrul acesta în cărțile pe care le scriu. Sunt mai mult decât mi-am dorit să fiu, adică mereu copil și, din când în când, scriitor. Dar și mai puțin! Copilul îi livrează tot timpul scriitorului subiecte de scris. Scriitorul îl apără tot timpul pe copil de tristețe. Tristețe cauzată de faptul că nu-și mai găsește părinții pe nicăieri, deși îi caută peste tot! Puținul vine de la această neputință, care e multă, tot mai multă, cu fiecare carte scrisă și fiecare zi de joacă în plus!”