Actual

Iohannis, purtătorul de cuvânt al ministrului Educației

Președintele Klaus Iohannis a convocat astăzi la Palatul Cotroceni o ședință de guvern, la care au participat Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

La finalul ședinței, Klaus Iohannis a prezentat subiectele discutate. El a anunțat măsurile care se vor lua de la 1 iunie în contextul pandemiei, a precizat care sunt activitățile ce vor fi reluate de la această dată.

„Am avut o ședință comună cu premierul și cu mai mulți miniștri.

Am analizat situația în care ne aflăm, stadiul epidemiei și ce măsuri se impun. Avem și astăzi aproape 200 de acazuri noi. Începând din 1 iunie câteva activități care au fost interzise vo  redeveni posibil. Se redeschid terasele. Este clar că aici e nevoie de unele măsuri foarte speciale, mesele vor fi la cel puțin doi metri, vom putea sta maxim 4 persoane la o masă. De la 1 iunie se va putea merge la plajă, dar și aici e nevoie de

Va fi reluat transportul internațional rutier și feroviar în conidții de igienă. Vor deveni posibile spectacolele în aer liber cu până la 500 de spectatori. De la 1 iunie deplasările în afara localității vor fi libere. În ce privește competiții sportive avem o veste bună. Se vor putea relua competițiile pentru sporturile care se practică afară, mai puțin sporturi de contact”, a anunțat Klaus Iohannis.

De asemenea, președintele a făcut anunțurile pe care ministrul Educației, Monica Anisie, ar fi trebuit să le facă în legătură cu examenele naționale. Președintele a explicat cum va fi rezolvată problema copiilor care „la termometru” vor fi găsiți cu febră. Deși a spus că tuturor trebuie să li se ofere aceeași șansă, pentru cei care nu vor putea da bacalaureatul în prima sesiune din cauza febrei, vor putea da examen în august. Ceea ce înseamnă că o parte dintre ei, cel puțin, vor rata șansa de a da admiterea la facultate.

„ O temă foarte importantă pentru mulți elevi și părinți este cea a examenelor naționale. Examenele naționale vor avea loc fizic, așa cum au fost planificate. Evaluarea națională se va face începând cu 15 iunie, după care vor avea loc examenele de Bacalaureat. Însă a apărut o problemă pe care am dorit să o rezolvăm. Este posibil să fie copii care sunt bolnavi. Este posibil să vină copii la școala pentru examen și la termometru să se constate că au febră. Acești copii am considerat că trebuie să primească aceeași șansă. Pentru copiii bolnavi, găsiți cu febră, pentru cei izolați cu familia sau în carantină, se organizează o a doua sesiune de Evaluare națională începând cu 29 iunie. În privința Bacalaureatului, cu siguranță este posibil și aici să fie copii care au diferite probleme și pentru a putea rezolva paușal chestiunea se va organiza ca și în alți ani a doua sesiune de Bacalaureat, în august”, a mai spus Iohannis.

Iată declarația integrală a președintelui Klaus Iohannis.

„Bună ziua!

Dați-mi voie, în primul rând, să vă spun „La mulți ani!” de Înălțare și de Ziua Eroilor.

Am avut o ședință destul de lungă, împreună cu Premierul Orban, cu mai mulți miniștri și consilieri prezidențiali. Am analizat situația în care ne aflăm, stadiul epidemiei și ce măsuri se impun în perioada imediat următoare.

Dați-mi voie să vă spun prima dată: avem și astăzi aproape 200 de cazuri noi, avem aproape 200 de persoane la terapie intensivă. Deci, nu putem să vorbim de o reducere semnificativă a epidemiei.

În consecință, în continuare atenție, atenție, atenție!

În ce privește, totuși, măsurile de relaxare, avem și câteva vești pozitive. Începând din 1 iunie, câteva activități care până acum au fost interzise vor redeveni posibile.

Astfel, de la 1 iunie se redeschid terasele. Este însă clar că aici e nevoie de unele măsuri foarte speciale și acestea vor fi comunicate. Mesele vor trebui să fie la cel puțin doi metri, vor putea să stea maximum patru persoane la o masă și, în acest fel, lucrurile vor fi, zicem noi, sub control.

De la 1 iunie se va putea merge la plajă, dar și aici e nevoie de păstrarea distanței de cel puțin doi metri între scaunele de plajă.

Tot de la 1 iunie va fi reluat transportul internațional, rutier și feroviar, în condiții, sigur, de siguranță, de distanțare și de igienă.

Tot de la 1 iunie, vor deveni posibile spectacolele în aer liber, cu un număr de până la maximum 500 de spectatori, însă aceștia vor trebui să fie așezați pe scaune, la distanțele care sunt impuse de regulile de distanțare, cu un control foarte strict la intrare și, evident, cu respectarea tuturor normelor de igienă.

În ce privește deplasările în afara localității, acestea de la 1 iunie vor fi libere. Deci nu va mai fi nevoie de declarație când ieșim cu mașina, sau cu piciorul, sau cu bicicleta din localitate.

În ce privește competițiile sportive, avem și aici o veste bună. Se vor putea relua competițiile sportive începând din 1 iunie, dar – atenție! – pentru sporturile care se practică afară, în aer liber, și mai puțin sporturi de contact. Deci sporturile vor fi, competițiile vor fi posibile în aer liber, mai puțin sporturile de contact, și competițiile se vor desfășura în această etapă fără spectatori.

Acum, o temă extrem de importantă pentru foarte mulți părinți și elevi sunt examenele naționale și le-am discutat pe acestea, fiindcă au apărut tot felul de întrebări. Părerea mea a fost că trebuie să-i lămurim pe oameni foarte bine, ca să știe ce se întâmplă.

Prima concluzie: examenele naționale vor avea loc fizic așa cum au fost planificate și anunțate deja de câteva săptămâni. Deci Evaluarea Națională se va face începând din 15 iunie, așa cum a fost planificată, după care vor avea loc examenele de Bacalaureat.

Însă a apărut o problemă pe care am dorit să o rezolvăm. Este posibil să fie copii care sunt bolnavi atunci când se ține examenul. Este posibil să vină copii la școală pentru examen și la termometru să se constate că au febră și nu pot să intre la examen. Pentru acești copii am considerat că trebuie să găsim o soluție să primească totuși aceeași șansă ca și copiii care pot intra la examen și atunci se va organiza – atenție!, vorbesc de Evaluare Națională, deci Evaluarea Națională se ține, începând din 15 iunie, așa cum a fost planificată – pentru copiii însă care sunt bolnavi, care sunt găsiți cu febră la intrarea în școală, care sunt izolați împreună cu familia la domiciliu, care sunt într-o localitate sau într-un cartier care este în carantină, pentru aceștia, deci pentru motive medicale și de carantină, și numai pentru aceștia, se organizează o a doua sesiune de Evaluare Națională, începând din 29 iunie.

Deci, repet, Evaluarea Națională se ține cum este planificată. Pentru cei care sunt însă bolnavi, găsiți cu temperatură, cu febră la intrarea în școală, sau izolați cu familia, sau carantinați, se organizează a doua sesiune.

În privința Bacalaureatului, cu siguranță că și aici este posibil să fie copii care au diferite probleme și, pentru a putea rezolva paușal chestiunea celor care din varii motive nu pot veni la prima sesiune, se va organiza, ca și în alți ani, o a doua sesiune de Bacalaureat, în august, și acești copii vor putea atunci să participe la a doua sesiune de Bacalaureat în august.

Deci, și Evaluarea va avea o doua sesiune, dar numai pentru copiii care au fost bolnavi, sau izolați sau carantinați, iar pentru Bacalaureat prima sesiune absolut normal, a doua sesiune în august, ca și în alți ani.

În final, dați-mi voie să vă repet, dragi români, dragi tineri, dragi elevi, dragi copii: cu toții vom reuși să trecem cu bine peste această perioadă de epidemie dacă respectăm distanțarea, purtăm mască în spațiile închise și avem grijă să ne spălăm pe mâini cât mai des.

Vă doresc tuturor multă sănătate!”

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top