FOTO: Facebook
Actual

Lucian Duță, condamnat la 6 ani de închisoare

Lucian Duţă, fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 6 ani închisoare cu executare.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

El a fost acuzat de DNA că a primit o mită de 6,3 milioane euro, în schimbul acordării unui contract din bani publici către două firme de software.

Conform deciziei instanţei, Lucian Duţă nu are voie, pe o perioadă de 4 ani, să fie ales şi să ocupe o funcţie publică, el având interzis şi să exercite profesia ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Judecătorii au menţinut măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune dispusă faţă de Lucian Duţă şi au dispus confiscarea sumei de 6.300.000 euro.

De asemenea, a fost menţinut sechestrul pe suma de 2.183.820 aflată în conturile din Elveţia ale societăţii Eurotrust Invest Inc. şi pe suma de 1.503.000 euro, primită de Euroinvest Development SRL şi investită într-o construcţie şi teren de pe strada Jean Monnet din Bucureşti.

În plus, a fost instituit sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor lui Duţă, prezente şi viitoare, în limita sumei de 2.294.187 euro (având în vedere că suma totală primită cu titlul de mită de inculpat a fost de 6.300.000 de euro, iar în limita sumei de 4.005.813 euro au fost identificate sumele de bani şi bunurile imobile ce fac obiectul sechestrului).

Lucian Duţă a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2018, fiind acuzat că, în perioada 2010 – 2012, în calitate de preşedinte al CNAS, a pretins de la reprezentanţii a două firme de software un comision de 10% din valoarea fiecărui act adiţional sau contract pe care l-a semnat în această calitate şi a primit suma totală de 6.300.000 de euro, dintre care 5.500.000 euro prin transferuri bancare şi 800.000 euro în numerar.

Sumele de bani au fost remise lui Duţă fie în numerar (în mai multe tranşe), fie prin virament în contul unei companii offshore înregistrată în Insulele Antile şi cu conturi bancare deschise în Elveţia.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra sumei de 2.183.820 euro identificată într-un cont bancar din Elveţia, asupra unui teren cu construcţie S+P+4, asupra a trei apartamente şi asupra unui autoturism.

Pe 4 aprilie 2018, DNA anunţa că i-a fixat lui Duţă o cauţiune de 4.500.000 de lei.

DNA mai susţinea atunci că Lucian Duţă ar fi primit mită în legătură cu încheierea şi derularea unui act adiţional la contractul pentru realizarea unui parteneriat pentru proiectarea, construirea şi operarea unui sistem informatic unic integrat al asigurărilor de sănătate din România.

De asemenea, el ar fi primit bani în legătură cu încheierea şi derularea unui acord-cadru de servicii ce avea ca obiect furnizarea soluţiei informatice de implementare a Cardului Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate şi interconectarea acestora cu Sistemul Informatic Unic Integrat. 

Sursa Agerpres

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top