„A aştepta nu este o opţiune” pentru că „a nu face nimic nu înseamnă numai că nu se întâmplă nimic, dar şi că respectivul cost (al schimbărilor climatice) va fi mult, mult mai ridicat”, a declarat şefa Executivului german, în prima zi a „Dialogului de la Petersburg”, ce are loc luni şi marţi.
Această reuniune informală anuală a fost lansată în 2010 după eşecul summitului de la Copenhaga de la finele lui 2009. Ea reuneşte în acest an 35 de ţări ce reprezintă circa 80% din sursa emisiilor de CO2 la nivel mondial. Merkel a amintit că în timpul ultimei Conferinţe ONU asupra climatului de la Doha, la sfârşitul lui 2012, s-a decis faptul că un acord asupra reducerii emisiilor poluante ar trebui să intre în vigoare în anul 2020.
„Pentru a nu aştepta până în ultimul minut, am decis că acordul ar trebui să fie pregătit în 2015”, a subliniat cancelarul. „Trebuie să reflectăm mai exact asupra a ceea ce vrem să reuşim înainte de sfârşitul lui 2013, sfârşitul lui 2014 şi sfârşitul lui 2015 dacă ne dorim cu adevărat să atingem acest obiectiv”, a adăugat ea. „Nu îmi fac iluzii cu privire la munca pe care o mai avem de realizat”, a explicat responsabila, notând totodată că drumul de urmat ar putea fi uneori ingrat.












































