Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că modelul său de preşedinte este Charles de Gaulle, fost şef de stat al Franţei, fiind preşedintele pe care îl admiră, dar şi că vede posibilă o colaborare consensuală cu Traian Băsescu în special în cazul politicii externe.

Life & Style

Antonescu și modelul său de preşedinte

 

Antonescu a fost întrebat, într-o discuţie la Hotnews, dacă ştie un preşedinte pe care să-l considere drept un model ori un preşedinte pe care personal să-l admire.

Preşedintele PNL a răspuns că persoana la care face referire este fostul şef de stat al Franţei Charles de Gaulle.

Totodată, el a fost întrebat dacă vede posibil un compromis cu Traian Băsescu în perioada următoare pentru colaborare politică în perspectiva prezidenţialelor.

“Nu văd interesant sau posibil niciun compromis, în sensul unor înţelegeri politice de tipul clasic al alianţelor. Văd în schimb posibile şi necesare acţiunile bazate pe valori consensuale care ţin, dacă vorbim de Băsescu, în primul rând de politică externă. Se poate vorbi în acest sens şi de acţiuni comune şi se poate vorbi şi de continuitate în epoca post-Băsescu”, a afirmat Antonescu.

Pe de altă parte, el a fost chestionat dacă ia în calcul ieşirea PNL din ALDE şi afilierea la PPE şi cum vede ideea unei fuziuni PNL-PDL.

“Suntem în ALDE, dar nu putem să nu fim interesaţi de faptul că marile decizii se iau cu o greutate politică specială pentru marile familii. Oricum, între PPE şi socialişti suntem categoric alături de primii”, a mai declarat liderul PNL.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top