Liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a susținut marți cel mai lung discurs al unui președinte american în fața Congresului, o oră și 40 de minute.
Foto White House
Externe

Anunțurile lui Trump în fața Congresului

Președintele american Donald Trump a ales drept temă „Reînnoirea visului american” pentru primul mesaj transmis marți membrilor Congresului SUA, în cadrul unei sesiuni comune la care au fost prezenți și invitați.Nimic nu poate opri visul american”, a spus Trump.

Președintele american a promis că va duce un „război” împotriva cartelurilor mexicane ale drogurilor, în timpul discursului său în fața Congresului, vorbind despre o „amenințare gravă” la adresa securității naționale a Statelor Unite.

Trump a declarat că omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, cu care a avut vineri o dispută la Casa Albă, ar fi pregătit să negocieze cu Rusia și să semneze un acord privind minereurile.

„Am primit o scrisoare importantă de la președintele ucrainean Zelenski. Scrisoarea spune că Ucraina este pregătită să se așeze la masa negocierilor cât mai curând posibil pentru a se apropia de o pace durabilă”, a spus președintele american în fața Congresului.

El a dat asigurări marți că Statele Unite vor lua Groenlanda „într-un fel sau altul”, spunând că lucrează „cu toți cei implicați pentru a încerca să o obțină”. „Avem cu adevărat nevoie de ea pentru securitatea internațională și cred că o vom obține. Într-un fel sau altul, o vom obține”, a spus liderul de la Casa Albă.

El a mai spus și că Statele Unite vor „prelua” Canalul Panama, după anunțul că două porturi deținute de gigantul Hutchison din Hong Kong vor fi cedate unui consorțiu american.

„Taxele vamale ar putea provoca unele perturbări în economia americană, dar suntem de acord cu asta”, a mai spus Trump.

„Tarifele vor face Statele Unite bogate și mărețe din nou. Acest lucru se va întâmpla, și chiar destul de repede. Vor fi unele perturbări, dar suntem de acord cu asta. Nu va fi mare lucru”.

Trump a anunțat că Japonia, Coreea de Sud și alte țări doresc să colaboreze cu Statele Unite la o conductă „gigantică” de gaze naturale în Alaska, susținând că vor investi „trilioane de dolari fiecare”.

„Statele Unite nu vor mai fi o țară woke”- un termen peiorativ prin care conservatorii se referă la ceea ce ei consideră a fi un exces de militantism în privința cererilor minorităților- a declarat președintele.

Congresmanul democrat Al Green a fost exclus din Congresul SUA după ce l-a huiduit în mod repetat pe președintele Donald Trump, care a trebuit să-și întrerupă primul discurs despre starea Uniunii de la revenirea în funcție.

Înainte de expulzarea acestui membru din Texas al Camerei Reprezentanților, huiduielile democraților au fost întâmpinate cu „SUA! SUA! SUA!” de republicani, care l-au huiduit pe alesul democrat la ieșirea din Camera Reprezentanților, într-un început tensionat al discursului lui Trump.

„America și-a recăpătat elanul. Ne-am recăpătat spiritul. Ne-am recăpătat mândria. Ne-am recăpătat încrederea în noi înșine. Visul american este în plină desfășurare, mai puternic și mai bine ca niciodată. Nimic nu poate opri visul american”, a spus Trump.

Reacții după discursul lui Trump

Ionuț Popescu

„Fabulos discursul lui Trump despre starea națiunii; cu exemple concrete, despre oameni reali, prezenți în sală, ale căror rude au fost ucise, fiind polițiști, sau studentă ucisă de un imigrant ilegal, o mamă al cărei copil și-a schimbat sexul, fără știrea părinților, dar cu sprijinul școlii, o mulțime de exemple despre nebunia woke care a bântuit America în ultimii ani. Sau despre cheltuielile incredibil de absurde ale USAID. Starea Americii prin exemple concrete! Fabulos discurs!”

Daniel Funeriu

„A fi anti-Trump ilustrează absența unei strategii, nu că ai avea o strategie!

Am ascultat cu atenție primul discurs al președintelui Trump în fața Congresului SUA și acestea sunt, pe scurt, concluziile mele.

Trump se simte responsabilizat înainte de toate de mandatul primit de la cetățenii americani, adică de agenda de politică internă, căreia i-a dedicat circa 90% din discurs. Politica externă e, în acest sens, secundară pe agenda noii administrații.

Subiectele de politică externă devin importante doar în măsura în care afectează negativ sau, dimpotrivă, pozitiv eforturile de realizare a mandatului intern: echilibrarea bugetului federal, combaterea migrației ilegale, sporirea securității interne, creșterea economică, scăderea inflației și impulsionarea industriei americane.

Ce înseamnă asta pentru subiectele de cea mai mare importanță pentru România?

1. Că viziunea administrației Trump cu privirea la războiul din Ucraina nu e ghidată de considerente ideologice, ci de obiectivul de a reduce pe cât posibil cheltuielile militare și de a echilibra, și în acest fel, bugetul federal.

2. Că relația cu UE nu e nici ea văzută printr-o prismă ideologică, ci plecând de la considerente comerciale și de distribuire justă a efortului de susținere a Ucrainei.

Altfel spus: Trump nu e antiucrainean, ci favorabil echilibrului bugetar al SUA; în al doilea rând, Trump nu e nici antieuropean, ci în favoarea unui comerț transatlantic echilibrat.

La ce ne putem aștepta?

1. Ca Ucraina să semneze rapid acordul privind valorificarea în comun a metalelor rare.

2. Ca discuțiile privind un armistițiu pe frontul ucrainean să se accelereze.

3. Ca dialogul multitematic și de natură strategică dintre SUA și Rusia să continue.

4. Ca UE să fie invitată să preia cea mai mare parte a efortului de reconstrucție a unei Ucraine pacificate. Se întrevede așadar un Plan Marshall al UE pentru Ucraina. UE trebuie întărită militar şi economic.

5. Ca angajamentele de securitate ale SUA în Europa de Est, adică și în România, să continue. E nevoie, însă, ca seriozitatea politicilor noastre de securitate și apărare să fie demonstrată.

Cu alte cuvinte: SUA îi va apăra pe cei care demonstrează că vor și pot să se apere singuri.”

Nicușor Dan

„Intervenția președintelui Trump de azi-noapte din Congres este primul semn de reluare a relației cu Volodymyr Zelenskyy și ne dă speranța redeschiderii dialogului consistent dintre Ucraina și cel mai important aliat al său de la începutul războiului cu Rusia. Se deschide, astfel, o fereastră prin care negocierile de pace pot urma semnării acordului pentru mineralele rare.

Pentru România, este important ca SUA să aibă un interes economic în regiune, pentru că astfel își vor proteja și investițiile militare. Din păcate, încă nu există semne că autoritățile de la București au început un dialog real cu Casa Albă, ceea ce este un semnal îngrijorător.

România are nevoie de un președinte legitimat prin vot, în alegeri fără suspiciuni de manipulare sau alte intervenții externe, pentru a relua și consolida parteneriatul strategic cu SUA.”

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top