


După ce am ascultat povestea doctorului Valentin Perduș, am ajuns la concluzia că viața lui este ca un roman de aventuri în care eroul principal se luptă cu toți demonii care vor să-l oprească din drumul său. Valentin Perduș este, cu siguranță, un învingător, un om care a dorit să-și depășească condiția și să nu […]

De la un boutique cochet din Pitești… la un lanț de bijuterii de lux cu prezență în Europa Centrală și de Est. Povestea de succes a brandului TEILOR a început cu o idee strălucită, dar s-a perpetuat cu mult efort și pricepere în lumea business-ului. FĂRĂ PRESIUNE NU EXISTĂ DIAMANTE După 20 de ani de […]

Cum a fost posibil?! Tocmai ne însușisem înțelesul termenului „influencer” și eram acomodați cu faptul că acesta se referă la personalități care pot avea relevanță doar în universul online. Abia ne resemnasem cu acest fapt, iar pe cei „pseudo-influenceri” ce se iveau am obosit să-i mai număram sau ierarhizăm. Că să flateze vanitatea unor cvasinecunoscuți, […]

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin completul format din judecătorii Rodica Cosma, Ștefan Pistol și Laura Soane, a decis, marți, 23 noiembrie 2021, achitarea și eliberarea din detenție a avocatului Robert Roșu. Cu un an în urmă condamnat la 5 ani închisoare de un complet al aceleiași Curți, format din judecătorii Ionuț Matei, Alina […]

Suntem sau nu într-o nouă fază a redesenării portretului Asiei? Este o întrebare deschisă. Intrăm în ceea ce unii numesc „faza incertitudinii”? China va conduce Asia? Impactul multiplelor evoluții recente e dat de subiectele actuale cu care ne confruntăm – revenirea în forță a pandemiei, repercusiunile sale social-economice, retragerea americană din Afganistan, lansarea formatului de […]

Cum a reușit noul președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, să mențină echilibrul între pericolul venit dinspre Rusia și privirea plină de speranță a moldovenilor către Occident? Câteva răspunsuri ale lui Igor Munteanu, fost ambasador al RM în SUA, pentru Q Magazine. Maia Sandu a câştigat bătălii mari într-o perioadă relativ scurtă Care este dezamăgirea […]

Noiembrie,2021 „De ce oare nu se prelungește copilăria până la capătul vieții?” se întreba Panait Istrati în cartea sa „Cum am devenit scriitor”. Mi-am pus aceeași întrebare, cu ochii plini de lacrimi, în timp ce mă plimbam printre miile de jucării vechi expuse la Muzeul Național de Istorie a României. Micuțul Armin, care mă însoțea, […]

Continental Hotels este primul lanț hotelier românesc, fiind pe piața ospitalității de peste 30 de ani. Majoritatea șefilor de stat României și Regele Mihai au fost oaspeți în aceste hoteluri. Însă cum a păstrat Continental Hotels aceste numere de succes și aceeași excelență în servicii pe durata pandemiei? Și cu ajutorul EximBank, care a acordat […]

Credința a vindecat mulți oameni, iar rugăciunea a făcut deseori diferența între viață și moarte. Bolnavii internați la ATI, de la Spitalul de Boli Infecțioase Sfânta Parascheva din Iași, au fost vizitați miercuri, 17 noiembrie, de Mitropolitul Moldovei și al Bucovinei, Înalt Prea Sfințitul Teofan, care s-a rugat împreună cu ei pentru vindecarea lor. Este […]

Europa este ferm decisă să devină mai curată și mai frumos mirositoare. Europa vrea să se spele de funiginea de pe față și de pe mâini și să scape de mirosul de ars. Într-un cuvânt, Europa vrea să scape de cărbunele care a devenit Răul suprem, rădăcina tuturor problemelor noastre. Fără cărbune, pe câmpiile continentului […]

Deși criza sanitară COVID-19 a făcut multiple victime, inclusiv la nivelul economiei naționale, există industrii care au reușit să depășească cu succes provocările pandemiei. Fabricarea produselor inovative din tutun încălzit, în unitățile de producție din România, reprezintă fără îndoială un exemplu de succes, cu beneficii directe și indirecte la nivelul întregii economii. PROVOCĂRI MAJORE LA […]

Se împlinesc astăzi 200 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanți scriitori. Universalitatea lui a străbătut timpul și regimurile politice. În 1921, cînd se împlineau o sută de ani de la nașterea scriitorului Fiodor Dostoievski, uitarea se așternuse peste tot ce însemna opera acestuia. În Rusia devenită Sovietică, scriitorul fusese scos din manuale, nu se […]

Duminică, 14 noiembrie 2021, „s-a încheiat epoca de aur a motociclismului”, cum a spus unul dintre comentatorii canalului video oficial al MotoGP. S-a auzit pentru ultima dată celebra scandare a „Tribului” (fan clubul lui Rossi): „O-le, ole, ole, ole, Va-le, Va-le!” (de data aceasta scandată și de către destinatar). Valentino Rossi s-a retras din activitatea […]

Cum a ajuns Ecaterina Teodoroiu să fie ilustrată pe o bancnotă națională permanentă? Cine este JANINA NECTARA, femeia care a declanșat o premieră în Banca Națională printr-o campanie „revoluționară” care a unit sub același deziderat jurnaliști, artiști, publicații din toată țara, universități, muzee, spitale, institute de cercetare ale Academiei Române și însăși Patriarhia Română? Răspunsuri […]

În perioada 8 noiembrie – 17 decembrie 2021, Pro Vita Iași desfășoară a cincea ediție a Campaniei „Bucurie în familie – pizza pentru fapte bune”. 70 de școli și licee din județele Iași, Botoșani și Neamț se vor întrece într-o competiție a generozității. Scopul este strângerea a 35 de tone de alimente neperisabile care să fie […]

O declarație a șefului campaniei de vaccinare din România, colonelul Valeriu Gheorghiță, făcută în 26 octombrie, coroborată cu unele mai vechi ale Laurei Codruța Kövesi relevă, clar, că în ce privește marele scandal al pandemiei, achiziția de vaccinuri, nu se mai pune problema dacă, ci doar când și cine îl va deconta. Pentru că asistăm […]

Nu e totul pierdut. Dacă ARMEN OVIDIU DIMA, un copil de doar 11 ani, pasionat de istorie, scrie o carte în care povestește Marele Război, un artist de talia lui Valentin Tănase o ilustrează, și Editura LITERA o publică, înseamnă că există speranță. „Am 11 ani. Să vă povestesc Primul Război Mondial” poate fi considerat […]

EximBank a urcat 14 poziții în Top 100 Bănci din Europa de Sud-Est după activele administrate în 2020, sub conducerea președintelui Traian Halalai, ocupând locul 39. Activele au crescut cu 52% față de anul precedent, conform clasamentului anual realizat de agenția de presă SeeNews. Evoluția băncii vine în contextul în care, cu un nivel al […]

„Aleg de fiecare dată să mă lupt pentru ceva, nu împotriva a ceva” e filosofia profesională a lui ADRIAN VASCU, fost președinte al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR). Despre șocul din această breaslă și cum au ajuns unii dintre evaluatori în spatele gratiilor doar pentru opiniile lor profesionale, într-un interviu exclusiv pentru […]

Cum a ajuns MIRELA TANC, o profesoară din România, în finala unui Nobel pentru educație, cu un premiu în valoare de un milion de dolari? Descoperind pasiunile elevilor săi și folosindu-le în numele educației. Într-un interviu pentru Q Magazine, ea anunță și ce va face cu banii, dacă va câștiga premiul. AM FOLOSIT „PASTILE PENTRU COBORÂREA […]

Retragerea abruptă și haotică a americanilor din Kabul, la jumătatea lunii august, a inspirat presa din lumea întreagă. Cu mici variațiuni, ea s-a concentrat asupra umilinței suferite de Statele Unite și de aliații săi, făcând o paralelă cu Vietnamul anului 1975. S-a scris despre eșecul de a instala un regim democratic, despre fluxul așteptat de […]