Vrem centrale nucleare, nu gogoși electorale!

Europa este ferm decisă să devină mai curată și mai frumos mirositoare. Europa vrea să se spele de funiginea de pe față și de pe mâini și să scape de mirosul de ars. Într-un cuvânt, Europa vrea să scape de cărbunele care a devenit Răul suprem, rădăcina tuturor problemelor noastre. Fără cărbune, pe câmpiile continentului vor înflori cele mai viu colorate flori, vor ciripi cele mai vesele păsărele și va ploua fix la timp și cât e nevoie pentru a avea numai recolte bio, sănătoase și gustoase.

Ne-am dat seama că în calea fericirii noastre stau fix cele șase grupuri energetice de la Turceni și Rovinari

România, la rândul ei, a devenit țara europeană cea mai habotnică în noua religie a decarbonării. Deși suntem a doua cea mai mică sursă de poluare pe cerul Uniunii (după Suedia), ne-am trezit brusc într-o dimineață că sensul existenței noastre pe Pământ este, nici mai mult nici mai puțin, decât închiderea minelor de cărbune și a centralelor electrice care utilizează demonizatul carburant scos din minele patriei.

Dintr-o dată am uitat că suntem penultimii din Europa la educație și la sănătate, dintr-o dată am uitat că avem cei mai puțini kilometri de autostradă și cale ferată modernizată din UE și ne-am dat seama că în calea fericirii și dezvoltării noastre stau fix cele șase grupuri energetice de la Turceni și Rovinari. Plus câteva mine și câteva mii de mineri.

Așa încât am pășit apăsat în noul mileniu, deciși să înlocuim prea-murdarul și poluantul lignit din Valea Jiului cu prea-curatul uraniu importat de peste mări și țări. Mă rog, noi nu am decis nimic, ci a decis Klaus Iohannis pentru noi. Așa încât, gloriosul guvern demis Vasilică Cîțu ne anunță bombastic, de parcă am fi în ultima săptămână de campanie electorală, că vom fi pionerii Estului sălbatic și vom instala nu unul, ci mai multe (și mai mici) reactoare nucleare care să înlocuiască prăfuitele centrale de la Turceni și Rovinari.

Și pentru că nu putea să găsească un partener mai bun decât partenerul strategic, guvernul lui Iohannis s-a întovărășit pentru această nobilă misiune cu o companie americană, NuScale Power. Prilej pentru nenumărații lăudătorii ai binefacerilor parteneriatului strategic să mai înalțe niște ode nemuritoare marelui Frate de peste ocean. Exact ca și acum un an sau doi, doar că au schimbat obiectul adorației: acum nu mai e „curajosul” Donald Trump, ci „înțeleptul” Joe Biden.

Cică, pe lângă faptul că vom fi mai curați și mai de-carbonați, vom fi și pionieri pe drumul științei și tehnologiei. Ba chiar, acordul semnat de Iohannis și tribul său ne va transforma, peste noapte, din codașii Europei la cercetare într-un „potențial hub pentru producția SMR în regiune”.

Iată cam care este clasamentul statelor după numărul de patenete depuse la European Pattent Office în ultimii 5 ani:

Ei, asta da progres: dintr-o țară care are de cinci ori mai puține patente la milionul de locuitori decât Ungaria și la șase ani mai puține decât Polonia, România devine „hub regional” într-o tehnologie extrem de avansată. Sunteți siguri că ați citit bine? Eu zic să vă mai gândiți.

Reactoarele nucleare de mici dimensiuni, produse de compania americană pot fi construite la orice scală

Foto NuScale Power

Dar despre ce este vorba, cu ce vrea generosul unchi Sam să ne ajute? Ei, cu niște micro-reactoare nucleare modulare, SMR- Small Modular Reactors.

Ideea e simplă și se tot vântură prin lume de vreo 20 de ani: în loc să construiești un reactor de 1000 MW putere instalată, mai bine faci 14-15 reactoare de 70 de MW putere instalată. E modular, adică faci câte un micro-reactor și-l pornești, la anul mai adaugi unul și tot așa. E și mai ieftin, căci poți să produci reactoare identice, în fabrică, pe care să le aduci la locul de instalare pe camion sau pe tren. Nu mai ai nevoie de prea mult agent de răcire și, în plus, dacă se strică unul, nu oprești întreaga centrală (de 1000 MW), ci doar o unitate, de 70 MW.

Aparent, numai avantaje am avea cu asemenea centrale, de te și miri ce-am făcut să binemerităm atât de multe de la unchiul Sam. Iar tehnologia americanilor de la NuScale Powers se bazează și pe răcirea cu apă, tehnologie cunoscută deja de la centralele nucleare clasice și numită acum LWR-SMR (light water reactor – SMR).

Problema licențierii

Ei, ar cam fi și-o mică problemuță: tehnologia asta este atât de nouă și de experimentală, încât nu prea știe niciun stat mare și dezvoltat (inclusiv SUA) cum să o licențieze. Dar, la atâtea  calități, ce mai contează un mic semn de întrebare?

În lume, dragii mei, sunt 72 de diferite proiecte de micro-reactoare modulare, în diferite stadii tehnologice, dintre care jumătate sunt cele de generația II-a și a III/III+, adică LWR, similară reactoarelor mari (peste 700 MW putere instalată) aflate în exploatare în toată lumea de zeci de ani, inclusiv la Cernavodă. Celelalte sunt reactoare de generația a IV-a, cu combustibili diferiți de uraniu și cu alt agent de răcire decât apa (metal lichid, gaz sau sare topită).

Deocamdată, primul proiect SMR  realizat este un prototip plutitor, numit  “Akademik Lomonosov”, practic o centrală cu două reactoare  KLT40S, conectat la rețea pe 19 decembrie 2019, la Pevek, în peninsula Ciuhotka de compania rusă de stat Rosatom. Aceasta a început operarea comercială pe  22 mai 2020, generând  electricitate pentru consumatorii din regiunea est-arctică a Rusiei. Foto: Power Tehnology

Cu toate acestea, totul este încă la nivel experimental. Iată, pentru edificare, stadiul celor mai avansate tipuri de proiecte, așa cum le inventariază OECD și NEA (Nuclear Energy Agency) chiar anul acesta, în 2021:

Sursa: www.oecd-nea.org

După cum lesne se poate observa, totul este încă un experiment. Singura centrală aflată în exploatare comercială (dar este prototip încă) este OKBM-Afrikantov, a rușilor de la Rosatom, cu două module/reactoare, a câte 35 MW  putere netă pe modul.

Chinezii au trei centrale în construcție: o unitate singulară de 125 MW putere instalată (compania CNNC- China National Nuclear Corporation), o centrală plutitoare cu un reactor de 60MW (Compania CGN- China General Nuclear Plower Corporation) și un reactor de generația a IV-a, cu reactoare HGTR (High-Temperature Gas-Cooled Reactor) de tip HTR-10, care acum se modernizează cu seria HTR-PM, putând ajunge la puteri instalate de 210 MW (consorțiul dintre China Huaneng, CNEC și Universitatea Tsinghua) și mai este în construcție un reactor de 30MW putere netă de către argentinienii de la CNEA ( Comision Nacional de Energia Atomica). Atât.

Francezii, britanicii, americanii, canadienii, coreenii și japonezii sunt încă la faza de „proiectare conceptuală”, „proiectare de bază” sau „proiect certificat”. Cu o excepție: americanii de la OKLO, care au aplicat pentru o licență cu un mini-reactor de  2 MW. În rest, stadii diferite de proiectare.

Partenerii Nuclearelectrica, americanii de la NuScale Power, sunt primii occidentali care au obținut certificarea proiectului modular cu maxim 12 reactoare a câte 50 MW putere netă debitată la NRC (Nuclear Regulatory Commission- Comisia de Reglementare Nucleară) în august 2020. De menționat că aplicația pentru certificarea proiectului s-a depus în decembrie 2016. Asta pentru a înțelege ritmul de lucru și atenția cu care statul american tratează problema: patru ani doar pentru analizarea proiectului de detaliu.

La 22 septembrie 2021, Agenția pentru Energie Atomică a organizat o dezbatere despre platformele micro reactoarelor și aplicațiile acestora Foto: IAEA

Și abia acum ajungem la miezul problemei: de fapt, Agenția pentru Energie Atomică Internațională încă se află în căutarea căii de a putea licenția micro-reactoarele modulare. Deocamdată, s-au parcurs primele două faze din procesul de elaborare a procedurii de licențiere:

-faza I (martie 2015-mai 2017), în care s-au studiat principiile care vor fi utilizate pentru licențierea micro-reactoarelor;

-faza a-II-a  (noiembrie 2017-2020), în care s-a lucrat în trei grupuri de lucru: problematica de licențiere, analiza proiectării și siguranței în exploatare și analiza producției, instalării și operării

În 2021 a început faza a III-a, cu aceleași grupuri de lucru ca și în faza precedentă.

Concluzia este simplă: deocamdată, tehnologia micro-reactoarelor modulare este una aflată în faza experimentală. Până la clarificarea procedurii de licențiere mai este cale lungă. Și nu știm dacă NuScale chiar va avea un produs de instalat. Poate că alte firme vor fi mai avansate și mai performante.

Președintele Klaus Iohannis și reprezentantul special al președintelui american pentru climă, John Kerry, au stabilit la Summitul pentru climă din Scoția ca până în 2028 România să includă în sistemul național de producere a energiei acest tip de reactoare. Foto: Presidency.ro

Din graba de a da bine „în poză”, Iohannis a mai făcut o eroare, angajând România într-o aventură

Nu era, oare, mai înțelept să aștepte Iohannis să vadă ce firme vor reuși să construiască, până la urmă, reactoare exploatabile comercial? Nu mai bine se ducea el vreo câțiva ani la golf, până se clarifica soluția câștigătoare? Poate canadienii vor avea un produs mai bun. Poate britanicii sau francezii. Poate coreenii sau japonezii. Sau poate altă firmă americană. De unde știe cineva azi, cine, din lumea occidentală, va reuși să facă un micro-reactor funcțional și rezonabil ca preț? De ce s-a grăbit guvernul cu acest acord? Nu cumva partenerii europeni vor fi și ei iritați de această ne-la-locul ei pripeală? Nu cumva guvernul nostru s-a pus în postura feciorului care se însoară la 12 ani cu o mireasă de 10 ani, neștiind cum va arăta aceasta la 20 de ani?

Oameni buni, totuși, vorbim de o țară și de câteva miliarde de dolari, cu asta nu se glumește…