Armen Ovidiu Dima, scriitor la 11 ani

Nu e totul pierdut. Dacă ARMEN OVIDIU DIMA, un copil de doar 11 ani, pasionat de istorie, scrie o carte în care povestește Marele Război, un artist de talia lui Valentin Tănase o ilustrează, și Editura LITERA o publică, înseamnă că există speranță. „Am 11 ani. Să vă povestesc Primul Război Mondial” poate fi considerat evenimentul editorial al anului.

• Ficțiunea sancțiunilor: Europa continuă să cumpere gaz rusesc
• Inflație fără precedent de interviuri ale judecătorilor CCR. Oare ce îi sperie?
• Ilie Bolojan pune presiune pe români. Guvernul a adoptat o nouă măsură menită să-i facă de râs public
• Procurorul Emilian Eva încearcă să scape de condamnarea pentru luare de mită
• Criză de personal în construcții și instalații

„HISTORIA MAGISTRA VITAE EST”

Această faimoasă expresie care aparține lui Cicero, ne reamintește mereu că istoria este învățătorul vieții; că dintre toate științele ea e cea mai importantă întrucât nici un adevăr științific nu va fi bine înțeles decât dacă este studiat prin prisma istoriei efortului de a ajunge la el.

Istoria este și profesorul vieții popoarelor, pentru că unul dintre criteriile esențiale de coeziune ale unei națiuni este adeziunea membrilor săi de azi la evaluarea trecutului ei; trecut în care își găsesc izvoarele aspirațiile comune referitoare la viitor.

Cel care și-a pierdut memoria trecutului și-a pierdut identitatea, iar un popor fără identitate nu are nici un viitor. Cine nu știe de unde vine, nu poate ști încotro merge. În acest sens, Nicolae Iorga formula cugetarea aleasă și ca motto al cărții „Am 11 ani. Să vă povestesc Primul Război Mondial” potrivit căreia „un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții”.

Cartea „Am 11 ani. Să vă povestesc Primul Război Mondial” a apărut la Editura Litera cu o prefață semnată de Ernest Oberländer Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie a României

La toate aceste idei societatea românească este chemată să reflecteze. Strădania noastră de a fi, prin aport intelectual, dar și economic și politic, co-fondatori ai unei Europe unite și ai unei ordini globale care să garanteze tuturor, fără discriminare, atât pacea cât și prosperitatea și justiția socială, nu trebuie să genereze dispariția noastră ca neam, ci să ne asigure respectul demnității într-o lume în care să putem fi toți egali, dar toți diferiți, toți solidari, dar toți liberi. Altfel, dacă ne uităm „părinții”, adică abandonăm modul nostru specific de a crea valori universale, vom rămâne și fără „urmași”; și astfel vom dispărea din istorie.

Povestea Primului Război Mondial scrisă de Armen Ovidiu Dima mi-a inspirat gândurile exprimate mai sus. Demersul lui ar trebui să atragă respect, și mai mult decât atât, chiar emoție când ne dăm seama că autorul are doar unsprezece ani; adică se află la frontiera dintre copilărie și adolescență, acolo unde majoritatea celor de aceeași vârstă încă spun sau, mai ales ascultă, povești (și acelea, desigur, cu înțelesul și rostul lor) despre zmei și zâne. Asta când nu sunt captivii jocurilor agresive de pe tablete în care sunt învățați cum să ucidă.

ISTORIA, CA MESAJ MORAL

Fără îndoială că și istoria are farmecul poveștilor fantastice. Ea este, poate, cea mai frumoasă poveste, cum spunea istoricul Adrian Cioroianu de fiecare dată când își încheia emisiunea.

Armen Ovidiu Dima nu este atras, însă, de spectaculozitatea faptelor trecutului, pe care demonstrează (inclusiv spre cinstea părinților și profesorilor săi) că le cunoaște în detaliu, ci de rostul lor identitar și de mesajul lor moral.

Dintre multele episoade istorice pe care le-ar fi putut alege spre a scrie o carte, s-a oprit, este evident, nu întâmplător, asupra Primului Război Mondial. De ce?

Pentru că, o spune chiar el, acesta i-a adus „pe toți fiii unui neam să trăiască într-o singură țară” și nimic, crede tânărul Dima, „nu poate fi mai frumos”. Fără să o știe, poate, prin această afirmație el a preluat mesajul Psalmului 132: „Iată acum ce este mai bun și este mai frumos, decât a locui toți frații împreună”; și astfel a conferit observației lui un fundament spiritual superior, criteriul adevărului.

Armen Ovidiu Dima în vizită la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța Foto: Marian Nichitov

Or, împlinirea României Mari reprezintă – ne-o amintește acest autor de unsprezece ani – cea mai mare realizare istorică și cea mai fermă afirmare a națiunii române, care trebuie să rămână un reper identitar etern, la care trebuie să se raporteze românii de azi și care trebuie să inspire toate generațiile viitoare de români în veacul veacului. Căci ce-am fi fost noi și ce-ar fi ei fără această Unire?

Apoi, tema a fost aleasă întrucât autorul cărții a înțeles că nici o mare operă nu se poate realiza fără sacrificiu. În acest sens, călătorind prin țară, în compania părinților și a profesorilor, a constatat cum în aproape orice localitate, mare sau mică, se află un monument dedicat eroilor căzuți în marele război de întregire a neamului. El vede în aceste monumente adevărate coloane ale unei virtuale catedrale a neamului la care îi îndeamnă pe toți să se închine, pentru a păstra vie dragostea de țară și perspectiva măreției ei.

În fine, imboldul de a scrie o scurtă istorie a Primului Război Mondial din perspectivă românească vine și din istoria familiei în care un străbunic a pierit pe câmpurile de luptă apărând hotarul și legea străbună. Referirea la această istorie personală sugerează ideea că pomenirea înaintașilor nu are sens dacă nu este urmată de reluarea permanentă a exemplului lor prin acte concrete săvârșite de indivizi concreți.

Un critic rece ar spune că această carte se adresează copiilor. Dacă ar fi numai asta și încă ea ar avea o valoare excepțională, întrucât fiind scrisă de un copil pentru copii impactul său poate fi mai mare decât atunci când lecția este predată de adulți.

Prin mesajul său moral-formativ, mai mult decât prin cel informativ, lucrarea este însă realizată și spre folosul celor maturi.

Mai ales a celor care au uitat valorile culturale ale națiunii din care fac parte, atunci când nu au ajuns chiar să se rușineze de obârșiile lor sau să se lepede de identitatea lor națională, neînțelegând că nu poți fi un respectat cetățean al universului dacă vii de nicăieri, după cum nu poți fi bun european dacă nu ești și bun român.

ISTORIA, ÎNVĂȚĂTORUL VIEȚII

În măsura în care istoria este învățătorul vieții, unde oare își poate găsi adăpost mai bun un învățător decât sub protecția Almei mater? Poeții latini foloseau această sintagmă pentru a desemna însăși „patria”, pentru ca mai târziu, în Evul Mediu, ea să indice pe aceea care asigura popoarelor hrana spirituală: adică universitatea, școala, în general, Alma Mater Studiorum (aceste cuvinte fiind înscrise și pe frontispiciul Universității din Bologna, înființată în 1088).  Prin cartea sa, elevul și autorul Armen Ovidiu Dima îi îndeamnă pe toți slujitorii școlii (Alma mater) să se gândească profund și responsabil asupra rolului istoriei (Magistra vitae) în formarea școlară a românilor. 

Aș evidenția în final expresivele ilustrații ale lui Valentin Tănase, unul dintre cei mai talentați artiști în surprinderea emoțiilor personajelor istorice și aș lăuda Grupul editorial Litera pentru alegerea sa de a-i încuraja nu doar pe scriitorii adulți, ci și pe cei mai tineri. Cred chiar că pentru un copil de 11 ani, a-și vedea publicată o carte e poate mai important pentru destinul său decât pentru un adult ajuns deja la maturitatea unei cariere și influențe sociale. 

IOAN AUREL POP: Elogiu unui copil cu har

„O carte de istorie scrisă de un copil cu privirea inteligentă, îndreptată deja spre adolescență, vine ca o binecuvântare, în această lume cinică, preocupată de clipa prezentă și pusă pe demolarea valorilor care au dat consistență lumii”, este de părere Prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române. Foto: Mircea Manole, Inquam

„Armen Ovidiu Dima ne povestește documentat un război, dar o face în spiritul înțelepciunii politice a lui Nicolae Titulescu ( «Când pacea este amenințată, nu se răspunde prin război, ci prin organizarea păcii» ) și al fervorii naționale a lui Mihail Kogălniceanu ( «Unirea națiunea a făcut-o!»).

În cartea aceasta, înțeleptul Armen Ovidiu Dima ne dă o mostră de demnitate, îndemnându-ne să facem ca înaintașii din Primul Război Mondial, adică să ne apărăm țara, s-o întregim, primenim, întărim și organizăm mereu, ca să poată rămâne casa noastră în veacul vecilor.

El, copilul, întărește vorbele lui Nicolae Iorga ( «Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții »), își cunoaște și iubește părinții, pe cei care i-au dat viață de la Domnul și pe cei numiți părinții Patriei, care au dat viață poporului român și României.

Cu asemenea copii care, povestind despre război, povestesc de fapt despre pace, despre drepturile noastre naționale recunoscute în lume și despre construirea edificiului național, nimic nu este pierdut.

Armen Ovidiu Dima face în această carte o pledoarie pentru valori, virtuți și încredere, aureolate de adevăr și dreptate, cu iubire și bunătate, un apel pentru salvarea Europei patriilor, a Europei clasice și creștine, cu privirea ațintită spre viitor. Cu asemenea copii educați, speranța perpetuării familiei și a școlii, ca și convingerea că prin cultură se ajunge la libertate, nu vor muri niciodată, întru gloria României încadrate în concertul națiunilor lumii. ”, a comentat Ioan Aurel Pop pentru Q Magazine.