De 200 de ani cu Dostoievski

Se împlinesc astăzi 200 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanți scriitori. Universalitatea lui a străbătut timpul și regimurile politice.

• Khaled Hassan: Încercând să ștergem o identitate masculină mândră și sănătoasă, nu am eliberat societatea, ci am distrus-o
• „Legături primejdioase”: Axa Călin Georgescu-Simion-PSD
• Deschisă, închisă, redeschisă, iar închisă… și bombardată
• Dinescu, această pasăre Phoenix care va renaște din cenușa casei sale
• Arestări după incidentul de la Spitalul „Sf. Pantelimon”

​În 1921, cînd se împlineau o sută de ani de la nașterea scriitorului Fiodor Dostoievski, uitarea se așternuse peste tot ce însemna opera acestuia. În Rusia devenită Sovietică, scriitorul fusese scos din manuale, nu se mai studia în universități și rare erau cazurile cînd numele său mai era pomenit în articolele și studiile găzduite de revistele de literatură.

Noua putere de la Kremlin nu avea de ce să-l iubească: în romane, ca și în Jurnalul de scriitor, se exprimase nu tocmai măgulitor la adresa ideologiei socialiste, polemizase cu orientările de stînga, scoțînd în evidență carențele principiilor pe care membri acestora din urmă le promovau insistent. Mai mult, prin Însemnările din subterană și prin Legenda Marelui Inchizitor, Dostoievski deconstruia o lume căreia socialiștii europeni doar ce-i puneau bazele.

Nicicînd și nicăieri nu mai fusese rostită cu atîta autoritate și cu atîta forță ideea inconsistenței „noii lumi”, proclamate cu zgomot în Europa de așa-zisele spirite novatoare. Prin urmare, tăcerea din propria-i țară e, într-un fel, explicabilă. Nu însă și tăcerea din afară, căci iată ce-i scria LiubovʼDostoievskaia, fiica romancierului, mitropolitului rușilor din exil, Evloghie, chiar în anul primului centenar:

​„Vă sînt profund recunoscătoare pentru calda dv. scrisoare și pentru slujba de pomenire a tatălui meu. Mă gîndeam cu atîta tristețe că nimeni nu se roagă pentru el.

Mama a fost prinsă de revoluție și a dispărut fără veste. Fratele meu pribegește cu familia prin Crimeea și n-am vești directe de la el. Eu însămi, pe timpul războiului, m-am tratat în Elveția, de aceea nici n-am văzut grozăviile revoluției. Ca urmare, a trebuit să trec prin mari greutăți, din moment ce, din 1917, mai exact de aproape cinci ani, nu mai primesc nimic din Rusia. Din fericire, în familia noastră oamenii nu se pierd ușor cu firea: m-am apucat pe dată să scriu biografia tatălui meu, care a apărut, cu un an în urmă, în limba germană. Cartea a plăcut și e deja tradusă în daneză, olandeză, cehă, suedeză și engleză. Se înțelege, banii pe care i-am primit n-au fost prea mulți, căci banii europeni de astăzi nu prea au valoare, dar totuși, chiar dacă în sărăcie, pot trăi fără să depind de alții, fără să apelez la societatea de binefacere de aici.

Ce mă bucură în mod deosebit, e că această carte are, de asemenea, și o puternică influență morală. După cum se dovedește, socialiștii europeni de aici, profitînd de necunoașterea problemelor noastre rusești, l-au prezentat pe Dostoievski tineretului european drept capul socialiștilor, un om lipsit de credință, care Îl lua în zeflemea pe Dumnezeu, un anarhist și un răzvrătit. Toți aceștia sînt acum furioși la culme pe mine, pentru că îl descriu pe tata ca pe un creștin, un servitor credincios al Bisericii și al Statului…”

​Dostoievski va reveni în atenția publicului cititor din Rusia abia prin anii ʼ70 ai veacului trecut, cînd încep să i se reediteze scrierile și se pun bazele unei ediții complete de Opere. La noi, interesul față de opera lui a crescut constant, începînd cu perioada interbelică, cînd se renunță treptat la intermediarele franțuzește și începe să fie tradus direct din rusă.

​În cei o sută de ani cîți au trecut de la primul centenar, situația în cazul lui Dostoievski s-a schimbat radical: e unul din numele cu care Rusia se mîndrește, iar cărțile sale au pătruns în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii.

Chiar și în Romînia, cunoscută drept țara proiectelor neduse la capăt, aproape că beneficiem de o traducere integrală a scrierilor sale, după cum destule edituri de aici ar trebui să i se încline pînă la pămînt, pentru că le-a readus pe linia de plutire, cînd vînzările de carte stagnau. 

Ceea ce-l face mereu actual este, credem, diversitatea problemelor pe care le abordează și le propune judecății noastre, atenția pe care o acordă în permanență trăirilor sufletești, zbaterilor conștiinței, încrederea pe care i-o inoculează omului, că se va putea ridica și va învinge greutățile vieții, care nu-s deloc puține.