Celelalte Cuvinte – 40 de ani and still counting

Acum vreo 2 ani, poate 3 sau 4 – cine stă să-i numere? – Călin Pop îmi spunea că mai rămâne cu trupa până la 40 de ani, după care, gata! Se spune că: Dumnezeu îl lasă pe om să-și facă planuri ca să aibă de ce râde. Așa și acum. După ce i-am urat: „La mulți ani pentru formație!”, mi-a răspuns: „Să fie cât mai mulți!”

• Un Serghei pleacă, un Serghei rămâne în viitorul guvern al Rusiei
• ALEG NU ALEG de la Gala MET
• Victoria lui Nimeni (Nemo)
• Spitalul „Foișor”: Florin Piersic are un tonus bun
• Sondaj Sociopol. Nicușor Dan, greu de prins din urmă de Firea și Piedone

„Cum vă zice vouă: Cu Alte Cuvinte?”

Orice rocker care se respectă știe că 13 decembrie 1981 a însemnat debutul uneia dintre cele mai originale și importante formații din rockul românesc și, în mod sigur, cea mai versatilă și cu versurile cele mai pesimiste.

Repertoriul primului concert Foto: arhiva Călin Pop

Din motive obiective n-am fost la primul concert dat „acasă”, la Casa de cultură a studenților Timișoara (CCS), unde formația avea o sală de repetiții de vreo 4×5 metri la subsol, la câteva camere distanță de cea în care repeta o altă formație apreciată, dar de jazz, Alla Breve, ci i-am văzut cu vreo două luni înainte de a împlini un an de la lansare, la sala Olimpia. Fiind invitată într-un spectacol care cuprindea o parte dintre laureații Festivalului Rock Costinești 1982, a cântat doar câteva piese, între care „O să am”, numită popular „Salteaua”. Fiind „înțărcat” cu Beatles și Tom Jones, crescut cu Deep Purple, The Who, Janis Joplin, Jimi Hendrix și educat cu Pink Floyd, Emerson Lake & Palmer și Phoenix, nu m-au dat pe spate, dar am gândit: chitaristul e bun, ceilalți se străduiesc, se vede că vor, iar dacă sunt serioși și se țin de treabă, vor ajunge departe. Eu zic că nu m-am înșelat, la fel cum nu s-a înșelat pitorescul barman de la discoteca din incinta CCS, care era acolo de pe vremea Phoenixului… La aniversarea de 5 ani le-a spus: „Voi o să ajungeți acolo, sus, unde a fost Phoenix, dar când veți ajunge acolo, să nu faceți ce-au făcut ei!”

Celelalte Cuvinte (1985): Leontin Iovan, Ovidiu Roșu, Marcel Breazu, Călin Pop, Radu Manafu Foto: arhiva Călin Pop

Fiind studenți, nu-și permiteau să facă turnee ca alte formații de gen, rezumându-se la două concerte pe an în Timișoara, recitalul din cadrul Tim Rock Festival și apariții în câteva festivaluri, fie studențești, fie rock. Ca urmare, erau cunoscuți doar de puțină lume, în general din mediul studențesc. Afirmarea pe plan național a venit odată cu celebrele înregistrări de la Radio Cluj, care în acea vreme era cel mai liberal post de radio din țară; explicabil, ținând cont că era condus de regretatul scriitor Vasile Rebreanu.

Șansa pentru Celelalte Cuvinte a fost un concert la Casa studenților din Cluj. Înainte cu câteva luni îi scrisesem despre formație lui Doru Stoica, realizatorul apreciatei emisiuni „Nocturn club melody”. Nu știu cum au intrat în legătură, cert este că au „sudat” acel concert cu sesiunea de înregistrări.

Afiș Celelalte Cuvinte Foto: arhiva Călin Pop

Fiind primul concert în Cluj și cu un afiș „cubist” făcut de graficianul timișorean Mircea Șipețan, care avea „jumătate de normă” la Celelalte Cuvinte și „jumătate de normă” la Pro Musica în ceea ce privea realizarea afișelor, lumea n-a prea știut despre ce era vorba în „propoziție” și nu s-a înghesuit la primul concert. Un astfel de afiș era lipit pe un stâlp de curent pe floaștăr, cum se zice în Ardeal străzii principale a unei localități, iar cei care-l vedeau nu știau cum să-l privească: se uitau direct, după care se înclinau ba în stânga, ba în dreapta, se mai dădeau un pas, doi în spate, dar tot nu pricepeau pentru ce-i afișul, așa că i-am lămurit eu. După un an, concertul dat în aceeași sală s-a ținut cu casa închisă și ușile larg deschise pentru că nu se puteau închide de cât puhoi de lume era!

La acel concert, al doilea, Doru Stoica a trecut pe la sală doar ca să-i salute, fiind în doliu după soție. „Greșeala” a fost că a venit cu fetița lui, care avea vreo 5 – 6 anișori, iar fetița, nu și nu, ea vrea să vadă concertul! După care s-a așezat pe un scaun, a găsit de undeva o foaie de hârtie și a scris: „Cartea formației Celelalte Cuvinte”. Doru n-a avut ce face și a trebuit și el să rămână la concert. Cartea respectivă n-a apărut, dar, din câte știu, cineva scrie acum o carte despre Celelalte Cuvinte. 

După acest interludiu memorialistic, să revenim la înregistrări…

Ajunși la studiou, milițianul de la poartă, care fusese probabil informat despre venirea rockerilor, i-a întrebat: „Cum vă zice vouă: Cu Alte Cuvinte?” Nu e de condamnat, trebuie să recunoaștem că numele formației e unul insolit.

N-au trecut bine de milițian că s-au intersectat cu Dorel Vișan, care fusese și el pentru ceva înregistrare. Nu l-au oprit ca să-i ceară autograf, dar au șușotit între ei: „L-ai văzut?”, „E Dorel Vișan!”

Înregistrările au început după-amiaza, iar grija rockerilor era cât au voie să „tragă”, deoarece la ora 22:00 se dădea stingerea în România și totul se închidea, nu doar opozanții regimului comunist. Doru Stoica le-a spus: „Băieți, cât vreți voi, eu nu mă grăbesc!”, chiar dacă a doua zi mergea la serviciu, el fiind angajat fizician la un institut, la Radio Cluj era doar colaborator. Problema era cu șoferul, care tot presa deoarece în aceeași noapte se pleca din Cluj, cu un autobuz neîncălzit – era februarie, 1984. Până la urmă s-a înregistrat până când a ieșit totul fără greșeală, adică până pe la ora 2. Cu un singur cântec a fost problemă, hitul „O să am”. Din cauza textului, Doru Stoica le-a spus: „Eu vă înregistrez piesa, dar vă spun de-acum că n-o s-o difuzăm niciodată pe post!” S-a ținut de cuvânt… A fost cântată în concerte, a fost înregistrată pe disc, dar la radio, în țară, n-a fost difuzată niciodată. Nu știu dacă a fost difuzată vreodată de Radu Maltopol (alias Radu Theodor) la emisiunea Metronom de la Europa liberă.

„Jos comunismul!”

Una dintre aparițiile formației de povestit nepoților a fost la Tim Rock Festival 1984, care s-a ținut în Parcul Rozelor. Ambient frumos, nimic de zis, dar în apropiere stăteau mai mulți ștabi, între care și prim-secretarul județului, Cornel Pacoste. Drept care, dacă în anii precedenți Tim Rock ținea până pe la ora 1:00, în acel an trebuia să se termine la ora 22:00 în fiecare seară. Ghinionul a fost că-n seara a doua, încheiată de Celelalte Cuvinte, programul a fost dat peste cap și recitalul formației a fost scurtat cu circa 20 de minute. Când Ionel Marchiș, organizatorul și prezentatorul Festivalului, a anunțat că e gata, lumea a izbucnit: „Nu ple-căm!”, „Pa-pa-ga-lii!”, „Dați-ne banii înapoi!”, „Huuuu!”, „Pa-cos-te!” După vreo 30 de minute de scandări, cine credeți că apar? Pacoste, șeful Securității și șeful Miliției.

Între timp, la vreo 2 metri în fața mea, un tânăr beat s-a urcat pe-o bancă și a urlat: „Jos comunismul!”, iar un prieten de-al lui l-a tras de mânecă, zicându-i: „Dă-te jos! Vrei să te aresteze ăștia?!” N-a venit, însă, niciunul dintre milițienii care asigurau ordinea ca să-l întrebe de „sănătate”.

După alte vreo 15 minute de discuții, în care scandările au continuat, Ionel Marchiș a urcat pe scenă și a făcut anunțul așteptat de toată suflarea rockerească: recitalul Cuvintelor va fi încheiat în ultima zi, cea de-a treia. Și așa a fost.

La plecare, lumea s-a despărțit în două șiruri, unul spre complexul studențesc, celălalt spre centrul orașului, cele două șiruri intersectându-se în fața „dumnezeirii” județene, care era „salutată” cu: „Pa-pa-ga-lii!”

Din câte știu, singura măsură punitivă a fost că în ziua următoare controalele privind introducerea alcoolului au fost mult mai stricte decât în cele două zile precedente.

Firește că Florian Pittiș n-a putut povesti la radio și acest episod, ci doar că vreo 3000 de persoane au cântat cu formația Celelalte Cuvinte.

Florian Pittiș și Celelalte Cuvinte Foto: Florin Silea/ arhiva Călin Pop

Ce părere a avut despre formație? „Îmi plac, sunt buni!”, mi-a răspuns când l-am întrebat: „Ei, ce părere ai?” Eu știam că lui Pittiș îi place să i te adresezi la per tu, de aceea mi-am și permis. Când i-am zis lui Călin Pop (care i se adresa cu dumneavoastră, până când regretatul spirit renascentist i-a cerut să i se adreseze la persoana a II-a singular) părerea lui Pittiș, s-a uitat neîncrezător la mine și a replicat: „O fi spus de politețe.”, dar eu i-am zis: „Tu n-ai fost acolo ca să-i vezi mimica! Omul chiar credea ce spunea!” Drept urmare, a apărut pe două LP ale formației, în timp ce la Phoenix a apărut doar pe un LP…

De altfel, după cum mulți știu, Florian Pittiș este cel care a luat înregistrările de la Radio Cluj (mono, aparatura stereo nemaiapucând să fie instalată fiindcă studioul a fost închis în 1985) și le-a dus la Electrecord, unde au fost incluse pe o față a discului Formații rock 8.

Coperta interzisă de Cenzură Foto: arhiva Călin Pop

Ce știu mult mai puțini este că la apariția discului Celelalte Cuvinte (poreclit de membrii formației „Pătrățele” – coperta făcută de Alexandru Andrieș a picat la cenzură și la repezeală s-a făcut ceva inofensiv), însuși Florian Pittiș a stat la coadă în București ca să-l cumpere, iar în Timișoara, Călin Pop a trebuit să-i arate buletinul unei vânzătoare de la cea mai mare librărie a orașului ca să-l creadă că și el cântă pe LP, abia după aceea a scos un disc de sub tejghea și i l-a vândut! 

Te pui cu cenzura comunistă? Te pui!

Când au înregistrat piesele la Radio Cluj, Doru Stoica le-a dat următorul sfat: Dacă vreți să scoateți un album, cântați și voi despre soare, flori și pace, ca alții! (n-am pus citat fiindcă nu mai știu dacă exact acestea au fost cuvintele, dar sensul era acesta). Cum poți să cânți în comunismul biruitor la orașe și sate un cântec atât de defetist: „Într-o hrubă din pămînt/ E-un bărbat cu chipu-i frînt,/ Ochii umezi, larg deschiși/ Suferit-au și-s învinși”? Dacă ești Celelalte Cuvinte, poți! Poți, până la concertul de la Olimpia…

Una dintre capodoperele rockului românesc este ciclul „Ziduri și umbre”, care, din păcate, s-a păstrat doar în înregistrări live pe casete și videocasete, calitatea înregistrărilor fiind de nivel „documentar”. Oricât m-am străduit, n-am reușit să-l conving pe Călin Pop să refacă lucrarea pentru a rămâne posterității.

Afiș concert „Ziduri și umbre” Foto: arhiva Călin Pop

Cu versuri de legătură între piese bazate pe mitul lui Sisif, a fost cântată fără probleme în multe concerte, până când au vrut să introducă și dansatori, ceea ce impunea automat reprezentație la sala Olimpia. Numai că atunci a intervenit… cenzura. Ca urmare, a fost trimis să negocieze Costel Rădoacă, cel care scrisese și interpreta versurile de legătură dintre cântece, formația considerând că acelea ar putea ridica probleme. Pe atunci Rădoacă nu era regizor, era student la electrotehnică.

Toată lumea a așteptat tensionată timp de câteva ore, mai ales că în urmă cu o săptămână cenzura anulase un spectacol în aceeași sală, a unui interpret de muzică populară din Iugoslavia, iar până la spectacolul de gală mai erau doar câteva zile.

În fine, pe la 22:00 apare și Rădoacă, radios. Cine credeți că era cenzorul-șef? Fosta lui profesoară de biologie din liceu! Totuși, formația a trebuit să facă un sacrificiu și să înlocuiască versurile: „Primăvara e departe,/ Peste mări și peste țări” din cântecul „Despre suferințe de iarnă”. De ce? Avea Călin Pop tată procuror-șef, numai că tatăl avea un frate, care frate nu era nici măcar procuror simplu, ci emigrant în Canda, iar reacția a fost: Unde e primăvara, în Canada…? N-a fost mare problemă deoarece formația se aștepta că va fi cândva o asemenea reacție și avea niște versuri de rezervă. Mai greu a fost la „exerciții impuse”, pe scenă, fiindcă solistul vocal Călin Pop a început din reflex refrenul cu prima silabă a versurilor originale, după care s-a corectat din mers.

Primul contact al formației cu cenzura a fost, însă, cu mult timp înainte, la afișe. De fapt, chiar la primul afiș, care reprezenta 3 dintre componenții formației lângă o locomotivă, iar reacția cenzurii, potrivit lui Călin, a fost: „Vreți să fugiți cu trenul în Vest?”

Afiș interzis Foto: arhiva Călin Pop

Și ulterior au mai fost probleme cu afișele fiindcă în Timișoara nu se făceau afișe cu poze, în timp ce la Oradea (de unde era nucleul formației) se făceau cu poze, „cu părul oricât de lung”, dar nu se făceau cu grafică, încât, exasperat, Leontin Iovan (care nu este doar „responsabilul” cu tobele, ci și cu poantele) a răbufnit: „Parcă la Timișoara ar fi un partid comunist, iar la Oradea, altul! Unii or fi de stânga și ceilalți de dreapta…”

Primul afiș aprobat Foto: arhiva Călin Pop

Cenzura nu s-a oprit însă aici. Din cauza lor, a muzicienilor, și-n ziua de azi sunt ferm convins că am pierdut un Premiu Pulitzer!

Am făcut un interviu cu membrii formației, după care, mândru nevoie mare că mi-a plăcut chiar și mie, m-am dus cu el la revista Forum studențesc. Prima observație a fost că e prea lung și trebuie tăiat. Deși când vine vorba despre tăiat dintr-un articol am mâna mai sigură decât o avea chiar neurochirurgul Constantin Arseni, le-am zis că eu nu pot, să taie ei. După ce a recitit interviul, redactorul-șef (student la litere) a spus: „Da, cum e scris, nu poate fi tăiat fără să-și piardă sensul. Bun, îl punem pe două pagini!” Not so fast! A intervenit redactorul-șef adjunct (student tecemist ca Marcel Breazu și Călin Pop): „Da, dar trebuie să scoți propoziția aceasta: «Pentru noi e mai importantă muzica decât școala.»”. I-am spus că nu e nici o problemă: „O scot, dacă băieții sunt de acord…” Afirmația îi aparținea lui Radu „Tetre” Manafu. Când le-am zis, reacția a fost cea la care mă așteptam: „Noi asta credem, asta susținem! Ori apare așa, ori deloc!” Firește că a „apărut” deloc. Încă o dată s-a dovedit că: „Arta cere sacrificii”. Mi-a părut rău că n-a fost publicat interviul (nu era de Premiul Pulitzer, dar era foarte bun), însă m-am bucurat că „Ispita” nu i-a făcut să cedeze.

Aminteam anterior de părul lung… Nu mai era sfârșitul anilor ‘60 și începutul anilor ‘70, când milițienii le tăiau fetelor fustele mini, iar băieților le ciopârțeau pletele, dar mai puteai avea diverse probleme din cauza părului lung…

Într-o seară veneam pe jos de la repetiție pe la 22 și ceva și ne întâlnim cu 3 milițieni, care ne opresc și ne cer buletinele, mai puțin unuia din grup. Cu mine n-au avut nimic, părul meu era suficient de scurt încât să fiu primit la examene fără să mi-l ascund sub cămașă. Au  avut, însă, treabă cu băieții din formație, cărora li se potrivea versul: „Și cu plete lungi pe spete”. S-au contrazis ei cu milițienii până când Tinu i-a zis celui care comanda: „Dom’le, mie șeful Miliției din Oradea mi-a spus că trebuie să se vadă fizionomia, or fizionomia e fața, iar fața se vede în poză!” După ce milițienii i-au dat dreptate și ne-au lăsat să plecăm, se rățoiește la ei cel al cărui buletin nu l-au cerut și care, pe bună dreptate, s-a considerat „discriminat”: „Da’ mie de ce nu-mi cereți buletinul, că eu sunt tuns regulamentar!?” După ce milițienii și-au revenit din uluială, și-au văzut de drum.

Nu a fost, însă, singura dată când unii membri ai formației au avut probleme din cauza părului lung.

Componență: Călin Pop (ch. solo, ch. acustică, blockflöte, solist vocal, din 1981), Marcel Breazu (ch. bas, pian, voce, din 1981), Radu Manafu (ch. armonie, vioară, voce, 1981 – 1996, poreclă: „Tetre”), Leontin Iovan (baterie, din 1981, porecle: „Animal”, inspirată din Muppets, „Meserie”), Tiberiu Pop (orgă, voce, 1986 – 2020), Ovidiu Roșu (sunet, vioară, din 1981, poreclă „Ov’s”), Cornel Aldescu (lumini, decedat în 1985 – piesa „Despărțire” i-a fost dedicată, titlul original fiind „Gînd pentru Cornel”), Marius Pop (ch. armonie, voce, din 2020)

O dată, un milițian a vrut să-i anuleze în tren buletinul lui Călin, tot din cauza părului. Călin nu i-a zis nu, ci i-a cerut să se semneze ca să știe tatăl lui cine i l-a anulat… Evident că nu i l-a mai anulat după ce a aflat ce este tatăl pletosului.

Leontin Iovan, Marcel Breazu, Călin Pop, Ovidiu Roșu, Radu Manafu Foto: arhiva Călin Pop

Mai mare sperietură au tras, însă, toți componenții din cauza lui Marcel Breazu. Era o seară arăbească la Casa de cultură a studenților și Marcel mergea la repetiție, când l-au acostat doi civili, iar unul l-a întrebat: „Tu ce ești, băiat sau fată?” Breazu a replicat instantaneu, bătându-l pe umăr: „Nu, băiatu’, eu sunt homosexual!” Pentru cei care n-au prins vremurile și cred că libertatea e un dat de la Dumnezeu, cine era atunci depistat că e homosexual avea de ales: devenea turnător sau ajungea la închisoare. Ghinionul a fost că persoana curioasă era șeful Miliției și se pare că avea lacune grave în ceea ce privește simțul umorului. L-au săltat și l-au dus la arest, iar câteva ore ceilalți colegi de formație, care au văzut scena de la distanță, au stat ca pe ace fiindcă le era frică să nu-l tundă zero deoarece peste câteva zile aveau concert. După ce s-au tras niște „sfori” a fost eliberat, fără scuze, dar și fără să se fi atins cineva de vreun fir din pleata lui.

O situație comică a fost la examenul de rezistența materialelor, când profesorul i-a cerut lui Călin să vină tuns după rezultat. Ce-a făcut rockerul? A trimis-o pe bunică-sa să ia rezultatul!

Și Breazu a avut o discuție pe tema părului cu un șef de catedră. Deși la concertele lor veneau și cadre didactice, se pare că șeful de catedră nu era la curent cu activitatea extracurriculară a lui Marcel și l-a abordat înainte de intrarea la curs. Călin era pe culoar și a văzut ce s-a întâmplat, după care l-a întrebat ce-a vrut șeful de catedră. Breazul i-a spus că l-a întrebat în legătură cu părul. „Și tu ce i-ai zis?”, l-a întrebat Pop. „I-am explicat că am părul lung pentru că mă ocup de chestii serioase.”, i-a răspuns Marcel.

Ordnung und disziplin

Deși formației îi place showul – normal, doar e din orașul Metropolului – atât pe scenă, cât și în public, n-a fost niciodată interzisă în vreun loc pentru că întotdeauna a știut să țină publicul sub control.

Casa studenților Timișoara, anii ’80 Foto: Florin Silea/ arhiva Călin Pop

Prima dată am constatat la un Tim Rock, când unii – neștiind probabil că formația nu mai cânta preluări, ci doar piese proprii – tot cereau AC/DC, până când Călin le-a zis: „Și nouă ne place AC/DC, dar aici ați venit să ne ascultați pe noi! Dacă nu vă place, puteți pleca.” S-au liniștit instantaneu.

Tot la un Tim Rock, s-au apucat câțiva să vocifereze. Atunci venise și un cunoscut de-al lor din Oradea, care avea centură neagră cu 3 dani la karate și despre care se spunea că spărgea calupul de gheață cu cantul palmei. Cum apelurile lui Călin, de-a nu mai conturba recitalul, au rămas fără rezultat, a spus: Poly, scoate-i pe cei doi afară. N-a apucat Poly să se ridice bine de pe scaun, că recalcitranții, știind cu cine au de-a face, au plecat singuri.

La primul concert în Cluj, a fost ceva neobișnuit pentru mulți să audă vioară la o formație cu rădăcini hard rock, iar un grup de studenți greci a început să chicotească în fel și chip. Un prieten clujean al formației, filiform, s-a dus la ei și le-a spus printre dinți: „Dacă nu vă place, cărați-vă, nu mai behăiți!” S-au potolit imediat.

Situația a fost mai gravă la Filarmonica din Cluj. Era a 3-a „descălecare” a grupului în orașul de pe Someș și în sală erau și rockeri mai tineri, nedeprinși cu bunele maniere de la concertele Cuvintelor (înainte de Revoluție, la concert Cuvintele se mergea ca la fotbalul australian, în familie: de la nepoți la bunici), astfel că au început să se urce pe scaune. Directorul, când a văzut, a stins lumina, însă Călin i-a cerut imperativ să aprindă imediat toate luminile pe sală. După care i-a informat sec pe turbulenți că ori se comportă civilizat, ori se termină imediat concertul. După ce spectacolul s-a încheiat fără alte incidente, i-a explicat directorului – care se scuza că a închis luminile – că în astfel de cazuri cea mai mare greșeală este să stingi luminile, prima măsură fiind aprinderea tuturor luminilor pe sală. Biata sală numai ce fusese renovată după ce tot la un concert rock (nu mai știu al cărei formații) fuseseră distruse scaune.

O situație mai hazlie a fost după Revoluție, la Reșița. Nu mă refer la faptul că la probele de sunet Tinu a spus, parafrazând textul de la reglajul stereo al postului Radio 3: „Și acum, în difuzorul din stânga veți auzi: Jos Iliescu!”, ci tot la manifestarea unora.

Concertul fiind găzduit de Sala Sporturilor, regula a fost clară: spectatorii n-au ce căuta pe teren ca să nu strice pardoseala. Numai că niște elevi n-au respectat regula și-au vrut să danseze pe teren. Când le-a atras Călin atenția, s-au retras, dar au revenit pe teren, moment în care un bărbat de vreo 40 de ani, care părea mai degrabă constructor decât rocker, i-a zis lui Călin: „Dom’le, las că fac eu ordine!” A coborât la juniori și le-a spus: „Hai, dincolo de balustrade!” N-a fost nevoie să repete. 

Mai sunt cuvinte care nu s-au cântat

Ce s-a întâmplat în capitalism cu formația este mult mai bine documentat decât ce-a fost în perioada comunistă, atât prin intermediul interviurilor, cât și al articolelor. Singurul lucru pe care n-am reușit să-l aflu (cel puțin deocamdată) este de ce nu mai e Tibi Pop în formație, Călin Pop fiind evaziv referitor la acest subiect.

În sensul acelor de ceas: Călin Pop, Leontin Iovan, Marius Pop, Ovidiu Roșu, Marcel Breazu Foto: Facebook

Despre Radu „Tetre” Manafu se știe că a renunțat la formație pentru a se concentra pe cariera profesională, el participând, după o absență îndelungată, doar la un singur concert, când a cântat la câteva piese din repertoriul vechi. Plecarea lui a făcut ca în concerte sunetistul Ovidiu Roșu să părăsească mixerul la „Caracteruri” pentru a cânta la vioară pasajul pe care-l cânta înainte Tetre.

Chiar dacă după Revoluție grupul a scos mai multe discuri și a concertat mai des, cu excepția lui Călin Pop, care e axat pe muzică, ceilalți componenți activează în alte domenii pentru a-și asigura traiul, astfel încât trupa e mai scumpă la vedere decât alte formații.

Discografie originală: Formații rock 8 (o față, 1985), Celelalte Cuvinte („Pătrățele”, 1987), Celelalte Cuvinte II („Pene”, 1990), Se lasă rău (1992), Armaghedon (1994), Ispita (1997), NOS (2004), Stem (2008), Trup și suflet (2014), Electric Live (dublu CD, 2019)

Acum, la aniversarea a 40 de ani, odată cu venirea în formație a fiului lui Călin, Marius, vom vedea formula instrumentală inițială: chitară solo, chitară armonie, chitară bas și tobe.

Afișul concertului de 40 de ani Foto: Facebook

Vestea bună este că pentru concertul aniversar din 18 decembrie (dacă era în 19 s-ar fi suprapus cu ziua de naștere a lui Călin Pop) nu se cere nici dovadă de vaccinare, nici test negativ, nici mască și nici distanțare de siguranță! Nici măcar nu trebuie să căutați loc de parcare. Vestea rea este că va putea fi urmărit numai în Internet, accesul publicului în studioul timișorean care va găzdui concertul fiind interzis. Este același studiou unde a fost concertul aniversar dat de grupul RockIng, formație constituită special anul trecut pentru sărbătorirea centenarului Politehnicii din Timișoara, componenții fiind foști studenți.

În cadrul spectacolului vor fi cântate multe dintre hiturile formației și două dintre piesele care vor apărea pe viitorul album („Clepsidra fără nisip”): Clepsidra fără nisip și Aproape cerul. Discul ar urma să apară spre sfârșitul anului viitor. Nu știu dacă e discul cu care mă „amenință” Călin Pop de vreo 3 ani sau e altul…