Război împotriva copiilor. De partea cui sunt părinții din România?

Un film documentar lansat recent cu mare succes în S.U.A. de regizorul Robby Starbuck ne prezintă un adevărat Război împotriva copiilor aflat în plină desfășurare. El a fost precedat de un război împotriva masculinității, care a pregătit terenul.

• Nazare a anunțat desființarea unui număr important de sedii ale ANAF
• Tuneluri Hezbollah ascunse sub un magazin de haine
• Radu Oprea: Oana Gheorghiu a introdus pe sub radar în ședința de guvern lista exploratorie a companiilor ce ar putea fi listate la bursă
• Promisiunea lui Macron: Nu voi mai face politică, după plecarea de la Elysee
• AUR a readus în Parlament un nume pe care sistemul a încercat să-l scoată din memoria românilor: Mircea Eliade

FEMINISMUL, ARUNCAT LA COȘUL DE GUNOI AL ISTORIEI

După cum mărturisea pedofilul Jack Reynolds, care a petrecut 12 ani în închisori pentru molestare de minori, când punea ochii pe un copil îi studia cu atenție familia: „Dacă credeam că tatăl reprezintă un pericol pentru mine, nu mă mai apropiam de copil”.

Mizele mișcării feministe de la mijlocul anilor ’60, mișcare care mergea mult dincolo de egalitatea de drepturi politice sau juridice înspre domenii precum dreptul la avort al femeii în numele dreptului asupra propriului corp (My body, my choice!), țineau mai puțin de îmbunătățirea soartei femeii, cât de înrăutățirea statului bărbatului, de diminuarea rolului autorității masculine în familie și în societate.

Totul a devenit extrem de clar de când, odată cu emergența mișcării pentru drepturile persoanelor afectate de disforie sexuală (Trans), mișcarea feministă s-a văzut aruncată, pur și simplu, la coșul de gunoi al istoriei. Dintr-o cauză pentru care s-a militat cândva cu zel și cu succes, din mișcare cu propria hagiografie, feminismul s-a trezit pur și simplu peste noapte transformat în inamicul public numărul doi (după patriarhatul alb) fiindcă se opune și bărbaților deghizați în femei care pretind să folosească toaletele publice feminine, sălile de baie, vestiarele, închisorile, și să participe la competițiile sportive feminine.

Feministele sunt acum înfierate drept TERF (Trans-Exclusionary Radical Feminist) și au redevenit astfel, peste noapte, partenerele bărbaților heterosexuali, partenere întru putativă transfobie de data aceasta.

Oricum, răul era deja făcut, și vrednicia cu care multe feministe și multe mame se opun războiului împotriva copiilor indică și succesul operațiunii prealabile de evacuare a autorității masculine din spațiul public, evacuare „celebrată”  cu orice prilej ca o eliberare de un blestem ancestral.

ATACUL WOKE ASUPRA COPIILOR

Ce se întâmplă, însă, în realitate, dincolo de perdeaua de fum a sloganurilor și sărbătorilor din calendarul internațional de marketing woke, este în asalt neîncetat asupra copiilor prin intermediul instituțiilor care ar trebui să-i apere: școala, sistemul medical, organizațiile internaționale de tip UNESCO, în fine statul cu-ale lui coroane puse una peste alta – puterile legislativă, executivă și judecătorească.  Feministele sunt acum înfierate drept TERF (Trans-Exclusionary Radical Feminist) și au redevenit partenerele bărbaților heterosexuali, partenere întru putativă transfobie.

România, parte a unui din ce în ce mai complex și exigent sistem de alianțe, nu e izolată de nimic din ce se petrece în ochiurile acestei vaste rețele. Tot ce se dictează într-unul din centrele majore de putere reverberează și la noi.

Nu are rost să ne ascundem în spatele anistoricității noastre, nu mai suntem parte a veșniciei născute la sat, ci a unui vast mecanism de ardere a istoriei și, din păcate, de sacrificat copiii pe altarul ideologiilor la modă și al mișcărilor în care se întrupează aceste ideologii.

De aceea, merită să ținem cont de faptul că guvernatorul Democrat al statului Washington din S.U.A., Jay Inslee, a semnat la 19 martie o lege care impune introducerea unui nou obiect de studiu în toate școlile publice din statul Washington: istoria LGBTQ.

Legea 5462 promulgată de Inslee urmărește să îmbunătățească „materialele didactice și standardele de educație incluzivă” conform cadrului bazat pe Diversitate, Echitate și Incluziune (DEI) care modelează curriculumul școlilor publice din Washington.

PRONUMELE TRANS ȘI CHIRURGIA MUTILANTĂ

Dar Inslee nu e de capul lui. Sub Administrația Biden, Departamentul Educației, cu un buget de 68 de miliarde de dolari anual, a devenit implicat activ în instituționalizarea ideologiei DEI/woke, în edificarea a ceea ce organizația conservatoare The Heritage Foundation a descoperit a fi un adevărat „stat birocratico-transgender”, ale cărui structuri administrative impun la toate nivelurile noua ideologie.

Astfel, The Heritage Foundation a publicat un material prin care Departamentul Educației își îndoctrinează angajații în spiritul DEI, o prezentare PowerPoint de 38 de pagini intitulată „Lucruri pe care profesoara ta de engleză din clasa a șaptea nu ți le-a predat: Folosirea pronumelor Ei/Lor/Al Lor și alte bune practici în incluziunea de gen” (Things Your Seventh Grade English Teacher Never Taught You: The Use of They/Them/Theirs and Other Best Practices in Gender Inclusivity).

Prezentarea include pagini despre „tranziție” și „asistența medicală care confirmă genul” („gender affirming health care”) împreună cu exerciții practice de folosire a „pronumelor”. Este un adevărat exercițiu de educație activă centrat pe birocrat, care are menirea de a îndoctrina funcționarii de stat și de a selecta ideologic cadrele dornice să servească fidel cauza.

Nu mai suntem parte a veșniciei născute la sat, ci a unui vast mecanism de ardere a istoriei și de sacrificat copiii pe altarul ideologiilor la modă.

Trebuie să remarcăm și faptul că „pronumele” trans sunt infinite ca număr, conform organizațiilor care susțin mișcarea. Aceste neopronume tind să abolească umanul și indică fie asimilarea cu un animal real sau fantastic, fie un fel de parodie a pronumelor personale degradate până la forme iliterate. De exemplu: „fae, faer, faer, faers, faerself” (de la fairy, zână), „owl/owls/owlself” (de la owl, bufniță), „zie, zir, zir, zirs, zirself”, „xe, xem, xyr, xyrs, xemself”.

De aceea, spre deosebire de pronumele personale obișnuite, care au legătură cu sexul biologic și cu numărul, aceste „pronume” preced starea biologică și au nevoie de proceduri medicale complicate, de chirurgie mutilantă și de tratament medicamentos pe tot parcursul vieții pentru a căpăta un vehicul biologic.

Printre procedurile chirurgicale se numără extirpări ale sânilor sau penisului, pilirea arcadelor și cioplirea mărului lui Adam, iar tratamentul medicamentos constă într-un cocktail care include, în cazul copiilor, așa-numitele puberty blockers, cum ar fi Lupron, medicamente care blochează dezvoltarea normală care se petrece în timpul pubertății, odată cu producerea de hormoni sexuali. Aceste medicamente sunt de fapt, după cum arată experții, medicamente folosite în castrarea chimică a pedofililor și nu au fost niciodată aprobate de FDA pentru uz în cazuri de disforie de gen. Cu toate acestea, mai multe state din S.U.A. au eliminat nevoia de a obține consimțământul părinților pentru a supune copiii tratamentului cu puberty blockers.

ÎNDOCTRINARE PRO LGBTQ+

Toate acestea ar fi doar teorie dacă școlile nu ar avea deja dreptul, în state americane precum California, să „tranziționeze” copiii fără aprobarea sau măcar știrea părinților. Legea din California prevede că orice copil din alt stat care ajunge în California poate cere schimbarea de sex fără consimțământul părinților lui. Mai mult, în cazul părinților divorțați, orice părinte care se opune schimbării de sex pierde custodia copilului. Exemplele sunt extrem de numeroase și au dat naștere la procese și la articole de presă de mare răsunet în SUA, semnalate și la noi de avocatul Florentin Țuca aici.

În California, în cazul părinților divorțați, orice părinte care se opune schimbării de sex pierde custodia copilului.

Propaganda woke nu poate fi nici ea oprită în școlile publice, după cum o atestă un caz din septembrie 2023 în care un judecător federal din Washington DC a respins cererea unor părinți catolici, ortodocși și musulmani de a li se  permite să-și retragă copiii de la lecțiile de îndoctrinare pro-LGBTQ+. Acele lecții aveau ca țintă copii cu vârste între 3 și 14 ani. Districtul școlar respectiv, Montgomery County Public Schools, unul dintre cele mai mari din S.U.A., cu 70.000 de copii, situat în imediata vecinătate a capitalei S.U.A., a decis să includă în curriculum un set de 20 de cărți LGBTQ+.

Astfel, copiii de 3-5 ani, la grădiniță, au de citit o carte intitulată „Pride Puppy”, povestea a două femei care își duc copiii la Pride Parade unde copiii învață despre harnașamentele sado-masochiste din piele și despre travestiți. Copiii de 10-11 ani sunt puși să citească volumul „Adevărata poveste a unui băiat numit Penelopa” (Born Ready: The True Story of a Boy Named Penelope), în care autoarea le spune copiilor o poveste despre propria ei fiică, elevă în clasele primare care a venit acasă și i-a spus mamei ei că ea nu se „simte” băiat, ea „este” băiat. Mama autoare a fost de acord. Doar fratele fetiței a protestat, spunând că nu poți deveni băiat, trebuie să te naști băiat, dar mama intelectuală i-a explicat băiețașului: „Nu totul trebuie să  aibă un sens. Aici e vorba de iubire”.

Districtul școlar din Fairfax County, Virginia, a desemnat duminica Paștelui din 2024 drept „Ziua Vizibilității Transgender”/„Transgender Visibility Day”, care se adaugă deja lunilor iunie, desemnată ca LGBTQ Pride Month, și octombrie, desemnată ca LGBTQ History Month, ceea ce duce la 62 numărul zilelor folosite de acel district școlar pentru a exalta DEI.

La toate acestea trebuie să adăugăm că într-un alt district școlar, The Long Beach Unified School District din California, autoritățile au încheiat contracte cu Californians for Justice (CFJ), un ONG de stânga căruia îi plătesc 900.000 de dolari pe an pentru a-i transforma pe elevi în „războinici ai echității sociale”, adică în activiști DEI.

Elevii și părinții care participă la programele de îndoctrinare primesc 1.400 de dolari.

Jay Goldfischer, profesor de istorie la liceu în districtul școlar respectiv, a protestat spunând că programul derulat de CFJ nu îi ajută pe elevi să-și identifice propria voce, ci îi învață să imite papagalicește linia ONG-ului, ceea ce este exact opusul scopului declarat, care este acela de a le da copiilor mai multă încredere în propriile posibilități.

COPIII, MARFĂ TRAFICATĂ SUB NASUL PĂRINȚILOR

Cu alte cuvinte, școala publică tinde a deveni din ce în ce mai mult un fel de lagăr de îndoctrinare, dincolo de pereții căruia părinții nu mai au nici un drept asupra copilului. De fapt, copiii din școlile de stat tind a fi tratați din ce în ce mai mult asemeni copiilor din orfelinatele Germaniei pe care autoritățile i-au dat cu bună știință pe mâna unor pedofili. Copiii devin o marfă traficată chiar sub nasul părinților, naivi sau prea obosiți pentru a mai fi vigilenți, de către autorități, sindicatele din sistemul de educație, oameni politici, ONG-uri.

De exemplu, în timpul săptămânii Școala Altfel, la o școală din București, profesoara de biologie, membră a Asociației Secular-Umaniste din România (ASUR), a propus părinților un catalog de ateliere pe teme de educație sexuală ținute chiar de ASUR la prețul de 35 lei/elev. Părinții au ales un atelier numit „Despre adolescență, sex, schimbări și sentimente”.

După desfășurarea activității, părinții elevilor de clasele a cincea și a șasea s-au plâns masiv pe rețelele sociale. Citez dintr-un excelent articol al Rucsandrei Cioc: „La atelier au fost abordate subiecte precum: masturbarea (prezentată ca fiind ceva absolut normal și benefic sănătății fizice și psihice), vizionarea de filme porno (prezentată de asemenea ca fiind ceva absolut normal), relațiile sexuale, sperma, creșterea sfârcurilor, penisul în erecție. Au fost folosite afirmații precum «știți câte găuri sunt între picioarele fetelor?». […] Au fost întrebați dacă au prieteni homosexuali sau care fac parte din comunitatea LGBT. Deoarece răspunsul lor a fost «Nu», discuția nu a mai continuat, deși a fost vizibilă nemulțumirea pe fața d-nei trainer. În timpul acestor discuții, unele fete pur și simplu își acopereau urechile cu mâinile nedorind să mai audă, altele își găseau ocupație în a se juca pe telefon pe sub bancă. Atmosfera generală era una extrem de agitată, plină de exclamații ale copiilor ce redau rușinea, dezgustul, șocul pentru cele pe care le auzeau”.

PĂRINȚII DIN ROMÂNIA, DE PARTEA CUI?

După cum arată Robby Starbuck în foarte bine structuratul său documentar, „vizibilitatea” pe care o  caută cu orice prilej reprezentanții antiumanei ideologii woke are de-a face cu simplul „efect al expunerii”, care este „fenomenul psihologic care constă în faptul că oamenii tind să  accepte anumite lucruri doar pentru că sunt familiari cu ele”. Psihologia socială numește acest lucru „principiul familiarității”.

Cu alte cuvinte, dacă activiștii DEI ne asigură că tot ce fac este pentru că „vizibilitatea este eroism”, noi trebuie să înțelegem că vizibilitatea de genul celei promovate de ei la copiii de grădiniță sau la școlarii minori este de fapt îndoctrinare, familiarizarea copiilor cu moduri de viață schimonosite, o normalizare a ceea ce tinde să abolească normalul. Lucrul a fost vizibil și cu ocazia protestelor ieșenilor cu privire la instalarea statuii „Hidra” lângă Palatul Copiilor din Iaşi. O galerie întreagă de activiști progresiști, unii aflați în posturi de stat bine plătite, a cerut în mod public „expunerea” mai frecventă a conservatorului public ieșean la artă modernă. Cu alte cuvinte: reeducarea prin insistență și expunere repetată, familiarizarea cu răul, urâtul și minciuna.

Părinții din România încă se simt în siguranță pentru că mizează pe normalitatea moștenită sau pe tradiționalismul cotidian al românilor. Dar trebuie să ne întrebăm și să ne răspundem sincer la niște întrebări:

1. De ce anume recenta lege a educației „România educată” prevede că Diversitatea, Echitatea și Incluziunea sunt valori de bază ale sistemului de educație din România? Vor rămâne ele fără urmări concrete?

2. De ce s-a introdus obligativitatea grădiniței, adică obligativitatea de a instituționaliza copiii de la vârsta de 3 ani? Ce vor citi sau vedea pe „prietenul nostru calculatorul” copiii de 3 ani?

3. Câtă încredere se poate avea în orele de educație sexuală sau socială sau de alte pseudomaterii care au o doză masivă de DEI înșurubată în ele? Oare se va introduce curând și un curs de istorie LGBTQ+, mai întâi ca opțional și apoi ca materia obligatorie? Cine se va opune unui astfel de curs?

4. Câtă încredere au părinții în parteneriatul public-privat datorită căruia ONGurile au acces în școli pentru a îndoctrina copiii?

5. Câtă încredere se poate avea în sistemul de justiție din România în cazul în care părinții ar vrea să-și retragă copiii de la orele de îndoctrinare? Oare sistemul de justiție va apăra uniform și consecvent dreptul părinților de a-și educa copiii conform propriilor valori? Deciziile CEDO și ale justiției din România ne arată clar că nu, că părinții (asemeni familiei din Bihor) riscă amenda și chiar închisoarea în cazul în care ar încerca să-și extragă copiii din sistemul de îndoctrinare susținut de un întreg eșafodaj de legi și de instituții care îngrădesc libertatea de conștiință.

Un război global împotriva copiilor e în plină desfășurare. De partea cui se vor situa părinții din România?  Familiarizarea copiilor cu moduri de viață schimonosite, o normalizare a ceea ce tinde să abolească normalul.