Actual

Cioloș: E posibil să nu fie ultima oară când va trebui să trecem prin așa ceva

După opt ore de la producerea incendiului de la spitalul „Matei Balș”, Dacian Cioloș, președinte PLUS, transmite condoleanțe familiilor îndoliate.

Mesajul a fost postat pe pagina personală de Facebook. Cioloș scrie că „sistemul a fost distrus sistematic” și că este posibil „să nu fie pentru ultima oară când va trebui să trecem prin așa ceva”.

Vă prezentăm textul integral al postării lui Dacian Cioloș.

„Condoleanțe familiilor care au pierdut pe cineva drag la Spitalul Matei Balș.

Scriu aceste cuvinte cu sufletul împovărat de această dramă și știu că e posibil să nu fie ultima oară când va trebui să trecem prin așa ceva. Sistemul a fost distrus sistematic în România și rezultatul nu poate fi altul până când nu vom înțelege că dacă nu există asumare politică vom continua să plătim în vieți omenești. Scenariile tragediilor prin care pot trece cetățenii nevinovați sunt nesfârșite. Atât de gravă este situația.

Nici nu vreau să mă gândesc la posibilitatea unui cutemur sau a unor alte dezastre naturale. Până acolo, avem defecțiuni care nu ar fi trebuit să apară și iată că ele lasă în urmă familii distruse.Sunt convins că urmează anchete și se vor găsi vinovații, dar știm împreună că acest fapt nu va repara în niciun fel pierderea familiilor îndoliate. E nevoie de mai mult. Trebuie asumată situația ca atare și reformat sistemul fără milă. Orice ezitare sau îndoială se va plăti în viitorul apropiat.

Un proverb chinezesc spune că: „Cel mai bun moment pentru a planta un copac a fost acum 20 de ani. Al doilea cel mai bun moment este acum”. Prefer ca cei de peste 20 de ani să nu știe că am muncit noi acum ca ei să nu se afle în pericol, decât să-și plângă apropiații pentru că ne-am împiedicat noi acum în sensibilitățile politice ale unuia sau ale altuia.”, scrie Dacian Cioloș pe Facebook.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top