Comisia de integritate a CSM s-a reunit astăzi pentru a analiza controversatul proiect de lege care vizează instituirea unui control psihiatric pentru magistrați.

Life & Style

CSM discută astăzi legea care vizează instituirea unui control psihiatric pentru magistrați

Astfel, judecătorii și procurorii vor fi testați psihiatric dacă propunerea legislativă va trece de aprobarea din Parlament. Cei care nu vor trece testul și se va observa în urma evaluărilor psihiatrice că au probleme psihice, vor fi scoși la pensie.

Potrivit proiectului nu toți magistrații vor ajunge totuși la psihiatru, ci doar aceia despre care există suspiciuni că ar suferi de vreo afecțiune psihică. Cei care vor putea sesiza CSM cu privire la astfel de cazuri sunt preşedinţii de instanţe şi şefii de parchete.

De asemenea, magistraţii nu vor putea fi trimişi direct la psihiatru de şefii lor, ci numai după ce Consiliul va analiza fiecare caz în parte. Există însă și un alt aspect: în cazul în care vreun magistrat-șef va face sesizări abuzive ar putea ajunge el însuși în fața psihiatrului.

Președintele CSM, Alina Ghica declara pentru un post de televiziune: “Există o iniţiativă legislativă a Consiliului, care derivă din nevoia sistemului judiciar, dar şi din nevoia justiţiabilului, ca atunci când se constată eventuale tulburări de ordin comportamental sau psihic ale unui magistrat, acesta să fie trimis la expertizare psihiatrică”.

În cazul neprezentării magistraților în faţa comisiei medicale de specialitate în termen de 10 zile vor fi automat suspendaţi din funcţie. Dacă nu se prezintă în termen de un an, vor fi excluşi din magistratură, mai este prevăzut în acest proiect.

“Este nevoie de această modificare şi, la acest moment, am apreciat ca fiind o prioritate. Magistratul este şi el om, trăieşte în acelaşi tumult social, economic, politic. Se poate întâmpla, ca în cazul oricărei alte profesii, să te îmbolnăveşti psihic, pe parcursul desfăşurării activităţii. Şi atunci credem că şi societatea şi magistratul trebuie protejaţi de asemenea chestiuni” a mai adăugat preşedintele CSM.

În cazul în care un magistrat cu probleme dorește să revină în sălile de judecată, va putea face acest lucru doar cu avizul medicilor. Dacă boala este incurabilă se va acorda o pensie de serviciu de aproximativ 70% din salariu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top