Echipa națională de handbal masculin a României a obținut un rezultat neașteptat la ultimul meci împotriva Ucrainei, asigurându-i, astfel, un loc pentru calificarea la un eveniment sportiv important.
Concret, vorbim despre un meci care s-a încheiat la egalitate, cu scorul de 26-26 (11-14) în confruntarea dintre România și Ucraina. Astfel, la barajul pentru Campionatul Mondial de handbal masculin din 2019, România s-a calificat în mod dramatic pentru evenimentul din anul viitor. Evenimentul sportiv, care a fost organizat în Bolzno (Italia) este ultimul meci al României din Grupa a 3-a a preliminariilor, explică Agerpres.
Citește și: DAVID GHEORGHE-CUM SE FACE UN CAMPION
A pornit cu „handicap”
Totodată, echipa noastră a jucat fără unul dintre cei mai buni membri, Alex Șimicu, și ar fi avut o performanță sub așteptări. Prima dată a fost la egalitate cu adversara sa, cu scorul de 2-2, în minutul 4. Ucraina a condus cu 2-0 (minutul 3), 5-2 (minutul 7), 9-5 (minutul 14), având cinci goluri avans, 11-6 (minutul 21), iar la pauză trei goluri în plus, cu scorul de 14-11.
Citește și: Mihaela Buzărnescu, eșec la turneul WTA
În a doua repriză, s-a produs o altă egalitate, cu 14-14 (minutul 33), iar în minutul 43 România a preluat conducerea cu 18-17. Ulterior, echipa Ucrainei a revenit la conducere, cu 22-20 (minutul 48), ceea ce i-a mobilizat pe români să reușească o nouă egalare, la 22-22 (minutul 50). În minutul 58, Ucraina avea din nou două goluri în plus pe tabelă, 26-24, dar România a înscris pe contraatac și a urmat egalarea finală de 26-26, în minutul 59.
România, așteptată în 2019
Calificarea României a fost ajutată de faptul că Ucraina a fost înfrântă de Italia, vineri (n.r. 12 ianuarie). În consecință, România a ocupat primul loc în clasament cu 5 puncte, urmată de Ucraina cu 3 puncte, Italia, 2 puncte și Insulele Feroe cu 0 puncte.
Citește și: Un sportiv cu renume va ocupa o funcție politică importantă în Guvernul Tudose
Doar câştigătoarea grupei se califică în play-off-ul din iunie pentru turneul final din Germania şi Danemarca, explică Agerpres.














































