Cum provoacă porcul de Mangalița falimentul farmaciilor

De ce este porcul Mangalița un animal minune pentru om? Date și cifre despre calitățile și controversele din lumea producătorilor de carne de Mangalița.

Porcul Mangalița a apărut acum vreo 200 de ani, pe teritoriul Imperiului austro-ungar, din încrucișarea mistrețului cu porcul comun. Unii vorbesc și despre o implicare în poveste a unor porci chinezești sau coreeni. Oricum, pare-se omul nu a avut decât rolul de a se bucura de rezultat, încrucișarea a fost întâmplătoare și de aici a rezultat  grăsanul cu blană creață, blondă, roșie sau neagră.

Răspândit prin Ungaria și România, dar și în alte țări care au făcut parte din vechiul imperiu, porcul de Mangalița are calități aproape neverosimile prin lumea porcească. Carnea și grăsimea sa au un conținut redus de colesterol și acizi grași de tip 3,6 și 9. Și să nu te pună naiba să-i pomenești vreunui crescător că e o dezbatere dacă Mangalița chiar are 70% acizi grași nesaturați în carne! Se enervează și îți spune imediat că există documente oficiale, care confirmă acest fapt.

Carnea de porc de Mangalița poate, spun producătorii, să fie consumată și de cei cu probleme cardiace sau circulatorii, de ficat sau pancreas, are foarte puțină apă, e cu alte cuvinte, o carne specială.

Crescătorii de Mangalița din Ungaria și-au dat seama mai repede decât cei români de potențialul acestei rase și vând în SUA și în Europa Occidentală jambonul cu prețuri care, de obicei, sar de 80 de euro pe kilogram

Lupta pentru recuperarea acestei rase a fost grea.  După război, comuniștii l-au lăsat să dispară în favoarea porcilor comuni care se cresc mai ieftin și sunt mai prolifici.

Un Mangalița ajunge la 150 de kilograme într-un an și jumătate-doi, iar scroafele nu fată mai mult de 5-6 purcei, spre deosebire de porcii comerciali, care ajung la aceeași greutate într-un an și se înmulțesc mai rapid, cu 10-12 progenituri.

În România sunt acum câteva mii de porci de Mangalița, un business de nișă, răspândit prin mai toată țara, dar în special în Transilvania și Nordul Moldovei, practicat de pasionați, pentru că e complicat.

Rețete rămase din familie

Pe David-Daniel Limbășan din Racovița l-am cunoscut la Muzeul Astra din Sibiu. Era o zi de târg și venise acolo cu produse din carne de porc de Mangalița. A deschis ferma de porci acum șase ani, iar de patru ani face și carmangerie. Motivul inițial a fost dorința de a mânca ce produce în gospodărie, dar ulterior s-a extins.

Nu procesează decât cât vinde, iar cei 100 de porci pe care-i deține sunt suficienți. Deocamdată, cel puțin.

„Acum sunt înregistrate, din câte știu, până în 1.000 de scroafe reproducătoare în România, dar mai sunt și altele prin gospodării. Vreo 2.000-3.000, neoficial. În 2014, nu era înregistrat niciun porc de Mangalița în registrul genealogic. La fel, nici rasa Bazna nu exista”, spune David-Daniel Limbășan pentru Q Magazine.

Limbășan nu vinde online, nu are un site al fermei, și nici nu e prea entuziast când îl întreb de ce. Poate pentru că nu ar putea acoperi o cerere mare, se creează probleme de logistică, iar volumul, de obicei, vine cu tarele sale. Cea mai importantă e pierderea calității.

„Folosim rețete din copilărie, nu punem nimic în carne, nici măcar iod, afumarea e naturală. Nu putem produce foarte mult, așa că avem o piață pe care am format-o singuri. La fel și cu purceii, am câțiva producători care iau de la mine la un preț prestabilit”, explică Limbășan.

Se pare că, inițial, în compoziția celebrului salam de Sibiu era folosită carnea de porc Mangalița.

Porc sau bivol?

La câteva sute de kilometri mai la nord-est, Ioan Buzduga crește și el porci Mangalița. De 12 ani a fost atras în afacere, după ce a citit câteva cărți de pe la sfârșitul secolul XIX.

„Am văzut un porc care semăna cu o oaie și m-a contrariat, iar primele exemplare le-am adus de curiozitate din Muntenegru. Am creat astfel câteva microferme în Bucovina, în Vicovul de Sus și Horodnic. Soiul acesta de porc e foarte bun la noi, nu avem suprafețe mari de teren, iar el e omnivor-ierbivor, mănâncă aproape orice, inclusiv iarbă și lucernă”, declară Ioan Buzduga pentru Q Magazine.

Acesta a tras doi ani de zile ca să îndrepte o greșeală a autorităților care încadraseră Mangalița la categoria bubaline. Adică bivoli. Au fost necesari doi ani ca să convingă autoritățile de greșeala unui director ajuns acolo pe modelul tipic românesc, cu proptele, fără niciun fel de cunoștințe.

Și era o greșeală majoră. Porcii făcuți bivoli de autorități aveau nevoie (scroafele, de fapt) de 50 de ari de teren fiecare. Abia anul acesta s-a convins statul că nu e vorba despre animale care ies la pășune, chiar dacă mănâncă iarbă.

Acum, Ioan Buzduga, care deține zece scroafe și 2 vieri autorizați, oferă consultanță unui investitor care vrea să deschidă o fermă la Horodnic, iar de la anul un magazin cu produse de Mangalița în Rădăuți.

Acesta spune că a consumat mulți bani inițial, pentru că nu se pricepea și a făcut greșeli, apoi a învățat pe baza informațiilor provenite de la Academia Agricolă și de la un institut ucrainian dedicat porcului de Mangalița.

„Încerc să-i ajut pe crescătorii mai tineri și, vă spun, dacă reușim să ducem consumul de Mangalița la 40% din total porc în județul Suceava, 10% dintre farmacii vor da faliment”, zâmbește Buzduga.

Acum, care va fi viitorul porcului de Mangalița rămâne de văzut. Cert este că există interes și pentru investiții în ferme, și pentru consum, dar producția actuală nu poate acoperi o creștere însemnată a cererii. Așa că dezvoltarea acestei piețe va fi lentă, mai ales că la noi factorul preț e încă cel mai important criteriu de cumpărare.

În prezent, în România, sunt sub 1.000 de scroafe reproducătoare înregistrate, iar numărul total de porci de Mangalița este estimat la 30.000-35.000.