Jurnalistul Dan Andronic a declarat, luni, înainte de a fi audiat de Comisia de anchetă parlamentară privind alegerile din 2009, că nu a vrut să facă din dezvăluirile sale un “serial memorialistic” şi nu s-a gândit să-şi scrie memoriile, ci să “încercăm un efort de vidanjare”.
Dan Andronic a declanşat un întreg scandal în spaţiul public, după ce a dezvăluit că, în urmă cu opt ani, în noaptea celui de-al doilea tur de scrutin, acasă la Gabriel Oprea s-au întâlnit şeful şi adjunctul SRI, dar şi procurorul general de la acea vreme.
“Le spun ce am spus în Evenimentul Zilei, la Parchet, voi da mult mai multe amănunte decât cele pe care le-am menționat în scris. Nu sunt date noi, e un tablou mult mai complet, povestesc experiența mea. Mi-e greu să vă spun dacă poate face lumină sau nu. Obiectivul e ambițios, la opt ani, nu am vorbit de fraudare alegeri, am vorbit de prezența lui Kovesi, care era procuror general, a lui George Maior, Florian Coldea în casa lui Gabriel Oprea”, a declarat Andronic.
Întrebat de ce a venit după opt ani cu aceste declarații, Dan Andronic a spus: “Aveți perfectă dreptate”.
“Vă readuc aminte că e vorba de un context, eu l-am intitulat operațiunea noi suntem statul, e vorba de lucruri pe care le-am aflat recent, pe care le-am pus în legătură cu alte evenimente, întâmplări. Nu am început cu această experiență personală pentru că nu am vrut să fie un serial memorialistic, nu m-am gândit niciun moment să-mi scriu memoriile, ci pur și simplu să încercăm, dacă vreți, un efort de vidanjare. Voi cere ca audierea să fie înregistrată, să-mi fie pusă la dispoziție o înregistrare, vreau să o fac publică, în măsura în care ancheta parchetului se va termina, ca și ancheta comisiei. Audierile nu au valoare penală, ci politică, peste tot în lume aceste lucruri sunt publice”, a adăugat jurnalistul.
Ce spune despre desecretizarea SIPA
Dan Andronic, jurnalistul care a stârnit valuri cu dezvăluirile privind arhiva SIPA, consideră că ministrul Justiției Tudorel Toader a luat o „decizie importantă”, anunțând că va publica numele celor care au intrat în arhivă. De asemenea, Andronic spune, într-o postare pe Facebook, că demersul ministrului Justiției poate fi dus mai departe prin desecretizarea Raportului din 2008.
„Ministrul Justiției a luat o decizie importantă: va publica numele celor care au intrat în Arhiva SIPA. Cred că poate duce demersul mai departe și să desecretizeze Raportul Comisiei Chiuariu-Predoiu din care se vede clar că s-au copiat documente și s-au manipulat fraudulos documentele secrete de către echipa Macovei-Danileț! Dar cu privire la prima inițiaitivă ce facem cu perioada ministrului Macovei în care n-au funcționat camerele de supraveghere instalate de SRI? Și nu s-au făcut procese verbale de intrare în arhivă?
Nu vreau să fiu mai suspicios decât este cazul, dar primul pas cu adevărat curajos pentru aflarea adevărului despre arhiva SIPA este desecretizarea Raportului din 2008!”, scrie Dan Andronic, pe Facebook.
Jurnalistul Dan Andronic susţine, într-un articol publicat pe evz.ro, că arhiva SIPA ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, comisie formată din judecătorul Cristi Danileţ şi procurorul DNA Paul Dumitriu. Monica Macovei şi judecătorul Cristi Danileţ, principalii vizaţi de aşa-zisele dezvăluiri, au negat hotărât acuzaţiile lui Andronic.
La comisia de anchetă sunt așteptați și Ana Maria Pătru (fosta șefă a Autorității Electorale Permanenent) Dan Şova (fost senator) și Viorel Hrebenciuc (fostul șef al campaniei lui Mircea Geoană). De asemenea, vor fi invitați și Traian Băsescu și șefii săi de campanie, Vasile Blaga și Adriean Videanu. Deputații și senatorii vor să discute și cu șeful STS, Marcel Opriș, cu fostul vicepremier Gabriel Oprea, precum și cu contracandidatul lui Traian Băsescu din 2009, Mircea Geoană.














































