Memorandumul elaborat de Ministerul Justiţiei privind organizarea şi funcţionarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) şi care propune desfiinţarea SIIJ se află pe agenda şedinţei de guvern care va avea loc în această seară, de la ora 20,00, informează Agerpres.
Ministerul Justiţiei va promova desfiinţarea Secţiei speciale de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), printre motive aflându-se şi opţiunile magistraţilor consultaţi şi criticile formulate în rapoartele de ţară, a anunţat ministrul Cătălin Predoiu pe 15 decembrie, la reuniunea de la Constanţa prilejuită de aniversarea a 15 ani de la înfiinţarea DIICOT.
Memorandumul face trimitere la concluziile şi recomandările privind SIIJ formulate de unele organisme europene cum ar fi Grupul Statelor Împotriva Corupţiei (GRECO) al Consiliului Europei, Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia), precum şi în raportul MCV al Comisiei Europene.
„Deşi constituirea unei astfel de secţii este un demers care, în sine, a fost consemnat ca fiind constituţional, parametrii în care aceasta îşi desfăşoarăactivitatea contravin modului de organizare a parchetelor în România şi principiului controlului ierarhic”, se arată în capitolul Concluzii al Memorandumului.
În document se mai arată că soluţia adoptată de Ministerul Justiţiei este de desfiinţare a SIIJ.
„Văzând recomandările cuprinse în documentele europene menţionate, dispoziţiile legale care reglementează funcţionarea şi organizarea SIIJ, precum şimodul concret în care afuncţionat Secţia de la înfiinţarepână în prezent, propunem ca poziţia Ministerului Justiţiei în raporturile cu autorităţile şi instituţiile publice, respectiv cu instituţiile Uniunii Europene sau internaţionale pe această temă să fie în sensul susţinerii soluţiei desfiinţării SIIJ”, se mai afirmă în document.













































