Parlamentul de la Atena a aprobat în cursul nopţii de miercuri spre joi, după dezbateri tensionate, principalele condiţii economice stabilite de Guvernul Alexis Tsipras cu liderii Eurogrupului.  Dezbaterile din Parlamentul de la Atena s-au desfăşurat într-o atmosferă tensionată, în timp ce peste 13.000 de persoane protestau în Piaţa Syntagma.

Actual

Dramatism grec

În favoarea condiţiilor convenite cu Eurogrup au votat 229 de parlamentari, iar 64 s-au pronunţat împotrivă. Şase deputaţi s-au abţinut de la vot, iar unul a absentat. Printre cei care au votat împotrivă s-au numărat fostul ministru de finanțe Yanis Varoufakis și președinta parlamentului, Zoe Konstantopoulou, șase s-au abținut, iar unul a fost absent.
Aceasta înseamnă că prim-ministrul a pierdut majoritatea parlamentară (Syiriza și ANEL au împreună 162 de mandate din totalul de 300 ale parlamentului elen), însă fără să tragă imediat consecințe.

Preşedintele Parlamentului, Zoe Konstantopoulou, a avut un ton vehement împotriva măsurilor de austeritate, părăsind plenul de două ori şi denunţând măsuri care, crede ea, ar duce la “genocid social” şi ar echivala cu o “lovitură de stat”.
Sticle incendiare aruncate, mobilier urban distrus, vitrine sparte au dus la împrăștierea unei manifestații de aproape 12.000 de opozanți ai reformelor, după o zi marcată de prima grevă a funcționarilor de la preluarea puterii de către Syriza. Mai mulți polițiști și doi fotoreporteri ai agenției France Presse au fost răniți ușor în aceste incidente, iar peste 40 de tineri au fost arestați.

Votul de joi, desfășurat la o oră după limita de la miezul nopții impusă de creditori, este prima etapă a unui parcurs dureros fixat Atenei luni dimineață de UE și FMI, cu scopul de a spera la al treilea plan de ajutorare în valoare de peste 80 de miliarde de euro.  Premierul Alexis Tsipras a pledat pentru acceptarea unui acord “incorect”, dar care este singura alternativă la “anarhie”.
Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.
Miniştrii Finanţelor din zona euro se vor reuni într-o teleconferinţă joi la ora 10.00 (11.00, ora României), pentru a discuta despre criza din Grecia.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top