Drept la replică

În urma publicării articolului Curtea de Apel București îi dă dreptate jurnalistului Lucian Davidescu, Mircea Cotoros, partea adversă în proces, a transmis redacției Q Magazine o replică pe care o publicăm mai jos, integral.

Lupta lui Davidescu

La 8 aprilie, Lucian Davidescu, ale cărui articole au fost publicate de siteul România curată a anunțat că a câștigat la Curtea de Apel „procesul aiuritor” prin care Tribunalul București îl obliga să șteargă articole de pe internet, la cererea unui fost angajat de-al lui Sebastian Ghiță, și să-i dea despăgubiri de 10.000 de euro.

„Visul urât a început acum aproape trei ani. A trebuit să scriu sute de pagini și să deschid alte trei procese separate doar ca să demontez o balivernă. În Apel „miza” a crescut la loc la 100.000 de euro, însă instanța a respins toate cererile împotriva mea, a anulat decizia de fond și l-a pus pe reclamant să-mi plătească cheltuielile de judecată de câteva sute de lei.

Tot procesul a fost o însăilare sinistră: cu vicii de logică, probe manipulate, insinuări calomnioase și martori care au încercat să contrazică evidența până la momentul culminant în care – prinși în hățișul propriilor contradicții – au ajuns efectiv să-l acuze chiar pe reclamant de minciună.Instanța a judecat pe fond (considerând deci că presupusele fapte nu s-au prescris) și a decis că n-am făcut nimic greșit.

De data asta, judecătoarele au înțeles perfect dosarul încă din primul moment, au restabilit adevărul simplu și au oprit circul – cel puțin deocamdată.

Decizia este definitivă dar mai există teoretic calea recursului și în cele din urmă a CEDO, pentru oricare dintre părți. Ar fi tare interesant!

Dacă legea ar fi fost suficient de explicită în a proteja libertatea de exprimare și dreptul publicului la informare contra hărțuirilor gratuite (SLAPP), poate că acum aș fi avut de luat mult mai mulți bani, pentru timpul irosit.

M-am apărat singur în proces. Societatea Academică din România, care a fost trasă în proces absolut degeaba, a câștigat la rândul său, reprezentată de Claudia Postelnicescu și Dumitru Dobrev.

Separat, mi-a fost admisă excepția de neconstituționalitate față de articolul de lege (253 Cod Civil) care nu este tocmai explicit în a împiedica din oficiu ștergerea de articole ca și cum n-ar fi existat. CCR se va pronunța probabil peste vreo doi ani.

Am mai cerut la Avocatul Poporului declararea unui Recurs în Interesul Legii la ÎCCJ, prin care să fie pusă în aplicare jurisprudența CEDO conform căreia orice fel de cerere de ștergere a unor articole să fie declarată inadmisibilă din start.”, a povestit Lucian Davidescu.

Mircea Cotoros: Atunci când libertatea de exprimare este folosită strict în scopuri de dezinformare

„Daca am vorbit rău, dovedește ca este rău, iar daca am vorbit bine, de ce mă bați?” (Ioan 18,23). Păstrând cu modestie proporțiile de raportare față de una din cele mai grave erori judiciare din istoria omenirii, aș dori să evidențiez un fundament esențial care ar trebui să se regăsească în orice formă de judecată umană, fie ea individuală, jurnalistică sau chiar judiciară, respectiv: „Nulla poena sine culpa – Nicio pedeapsă fără culpa”.  

Dacă în ultimii 7 ani am preferat să nu răspund acuzelor care mi se aduc, lăsând instanțele judecătorești să se pronunțe cu privire la dezinformările permanente lansate în spațiul public de către domnul Lucian Davidescu, iată că după pronunțările diametral opuse ale Tribunalului București și Curții de Apel București, a sosit momentul să-mi exprim punctul de vedere vis-a-vis de articolele menite să denatureze o realitate simplă.

Susțin cu tărie că articolele în care sunt învinuit nu au urmărit altceva decât să genereze un fals interes public, asociind o simplă corespondență email, prin care se solicita o întâlnire de lucru, la o fictivă operațiune ilegală. Prin invocarea persoanelor publice, George Maior – Sebastian Ghiță – Victor Ponta, nu s-a dorit altceva decât dezvoltarea senzaționalului și generarea unui presupus interes general care să justifice respectivele acțiuni de dezinformare. Să acuzi pe cineva, fără să aduci nici cel mai mic element credibil de probă, ascunzându-te sub un demers aparent nobil și invocând un drept de liberă exprimare, care oricum nu este unul absolut, l-aș cataloga drept linșaj mediatic în formă pură.

Contrar acestui mod de operare, sunt convins că majoritatea celor care profesează în acest domeniu nu se simt confortabil atunci când faptele prezentate sunt deformate, reprezentând o încălcare a celor mai importante obligații ce le revin în temeiul deontologiei jurnalistice: a nu dezinforma publicul și a nu abuza de forța ce le revine în societate prin strivirea demnității persoanei private care își dovedește constant nevinovăția.

Prin urmare, am decis să dau această replică punând în evidență câteva din elementele care au fost omise cititorilor și pentru a asigura o înțelegere unitară a faptelor prezentate malițios în toate articolele domnului Lucian Davidescu, preluate și diseminate în spațiul online.

Încep prin a reliefa email-ului primit de Lucian Davidescu, în data 30.01.2014, prin care funcționarul Comisiei Europene, Karel de Vriendt, îl informează, fără echivoc, asupra inexistenței vreunui demers ilegal exercitat asupra sa, citez: „nu a existat nicio tentativă de mituire”.

Grav nu este doar desconsiderarea acestui mesaj din partea domnului Davidescu, explicația fiind că a fost scris sub „un limbaj de lemn”, ci mai ales nepublicarea lui până la momentul când a fost semnalat instanței Tribunalului București. Mesajul, evident incompatibil cu scenariul urmărit, va rămâne aici pentru o corectă identificare:

Un alt element de probă indiscutabilă este declarația autentică prin care domnul Nelu Neacșu declară pe proprie răspundere, în data de 27.01.2014, sub sancțiunea prevăzută de legea penală pentru falsul în declarații, că nu a făcut niciodată, în mod public sau privat, vreo afirmație privind o eventuală tentativă de mituire a unui oficial al Comisiei Europene.

Nici această dovadă nu se încadrează în scenariul principal, astfel sunt publicate alte articole în cascadă prin care se afirmă că domnul Neacșu a fost amenințat atunci când a dat această declarație. Nimic mai fals, nimic mai josnic! Rămâne aici declarația în forma dată la Ambasada din Belgia:

Articolele privind falsa amenințare la adresa domnului Nelu Neacșu, s-au concretizat de fapt în două (2) deplasări distincte ale acestuia de la Bruxelles la Tribunalul București, în decembrie 2018 și ianuarie 2019, finalizate cu o depoziție legală în fața instanței, sub jurământ, prin care afirmă că își menține în totalitate cele susținute în cuprinsul declarației autentificate din 2014, neagă existența oricărui demers privind amenințarea persoanei sale și confirmă faptul că nu-l cunoaște pe domnul Dragoș Rișcanu!

Indiferent de probele care atestă falsul, se merge pe logica planului inițial în care nu contează adevărul faptelor, miza majoră fiind dată de promovarea unui scenariu unde corupția din România ajunge să răstoarne sistemul valoric european chiar la el acasă, la Bruxelles. Deoarece declarația autentică și depoziția legală dată de domnul Neacșu la Tribunal nu sunt elemente credibile pentru autorul dezinformării, s-a identificat instant modalitatea de a le combate prin intermediul unei terțe persoane, respectiv prin domnul Dragoș Rișcanu. Acesta din urmă, pe lângă acuzele sale publice privind presupusele activități neconforme întreprinse de OLAF și UE (aici) ori dușmănia manifestată vehement față de companiile RSC-Teamnet (aici), nu l-ar fi cunoscut în prealabil pe domnul Neacșu, așa cum acesta din urmă a declarat deja prin depoziția conferită Tribunalului București. Urmând modelul clasic, nu contează ce declari pe proprie răspundere pentru o presupusă faptă a ta din trecut, se va găsi martorul de serviciu care va spune întotdeauna ceea ce trebuie spus.

Totodată, important de remarcat că modalitatea de obținere a informațiilor derivă dintr-o acțiune de alterare a corespondenței electronice ce a fost deja declarată ilegală prin condamnarea la închisoare a hacker-ului „Guccifer”. N-am să insist pe detaliul că absolut oricine ar putea „manipula” presupusul email transmis de domnul Neacșu, ci mă întreb cum este posibil ca într-o analiză jurnalistică să nu stârnească niciun dubiu faptul că acesta nu se regăsea în respectivele comunicări nici la destinatar (To) și nici spre informare (Cc)? Las la o parte alte intervenții ce au alterat și conținutul comunicărilor, dar chiar și așa, să nu fi intrigat de interpunerea bruscă a unei persoane într-o secvență de mesaje în care, de fapt, nici nu exista? Să mai spun că nu am avut niciodată vreo relație profesională cu domnul Nelu Neacșu, este de prisos.

Surprins de lipsa unei minime analize jurnalistice, am încercat să port un dialog în persoană pe marginea eventualelor nelămuriri pe care domnul Davidescu le-ar putea avea, codul jurnalistic făcând aici referire la o analiza imperios necesară a fi realizată înaintea publicării articolelor și chiar la verificarea informației din mai multe surse. După 2 ani de insistențe, doar din partea mea, am avut stupoarea să iau act de tipologia gândirii autorului acestor dezinformări, exprimată în cadrul întâlnirii din anul 2016 și catalogată ulterior de către acesta în fața instanței ca fiind una sarcastică: „în război mai mor și oameni nevinovați”. Acesta a fost și momentul când am înțeles, din păcate, care îi sunt adevăratele intenții.

În mod cert exista și posibilitatea ca autorul articolelor să demonstreze lipsa de rea-intenție prin anonimizarea numelor persoanelor non-publice însă ar fi dispărut tot farmecul și poate chiar credibilitatea. Validarea acestui raționament nu a întârziat să apară ulterior și în instanță, într-o formă ușor de reperat scriptic, prin afirmația că o persoană care a lucrat la Teamnet este considerată per se o persoană coruptă: ”în pofida celor afirmate de intimat cu privire la credibilitatea sa profesională ireproșabilă, a fost foarte mulți ani angajatul unui om anchetat și condamnat”. Dificil de comentat o astfel de viziune radicală, chiar daca poate fi ușor reperată în vremurile de tristă amintire, înainte de decembrie `89. Aceeași Mărie, cu o altă pălărie!

O dovadă vie a faptul că în viziunea celui care a promovat acest fake-news, tot ce contează este distrugerea reputației, a profesiei și demnității în societate, o reprezintă permanentele insinuări și atacuri tendențioase la persoana mea prin multitudinea de articole publicate strict cu dorința vădită de a eticheta o imagine ce nu corespunde realității și astfel de a dezvolta, artificial, premise care să argumenteze o posibilă acțiune ilicită. După decizia Tribunalului București s-a putut remarca faptul că, brusc dintr-o persoana ce nu prezentam niciun interes public pentru autorul manipulărilor, am devenit inamicul principal și asta doar pentru că am decis să-mi apar imaginea și să demasc o practică rușinoasă, camuflată sub așa-zisele standarde de luptă împotriva corupției.

In contrast cu acest raționament, de a ignora cu bună știință orice evidență care atestă falsul evenimentelor, este îmbucurător de știut că sunt entități de presă în România care analizează și cântăresc informațiile chiar cu posibilitatea de a retracta articole acolo unde există riscul de a dezinforma publicul. Este cazul redacției ziarului „Curentul” care a eliminat în data de 28.01.2014 articolul cu presupusa activitate ilegală, imediat după momentul când au intrat în posesia declarației de dezmințire a domnului Neacșu. In cazul lor nu a mai fost invocată nicio amenințare sau alte presiuni. Pentru „Curentul” nu a fost o umilință să retracteze propriul articol atunci când au pus în balanță efectele care le poate produce la nivelul persoanelor private. În cazul domnului Davidescu, este elocvent că prezumția de nevinovăție reprezintă o himeră iar retractarea unui articol cu elemente vădit distorsionate implică doar afectarea propriei credibilității.

Să ignori cu bună știință informarea oficialului Comisiei Europene (Karel de Vriendt), a declarației si depoziției persoanei invocată a fi lansat afirmația falsă (Nelu Neacșu), sursa informației fiind viciată de orice formă de credibilitate privind securitatea datelor procurate prin infracțiune informatică, doar pentru că este umilitor a retracta un articol cu efecte devastatoare, pot spune că este mai mult decât rea-intenție. Este regretabil că astfel de acțiuni pot da curaj celor care nu au niciun scrupul în a distruge reputații și cariere profesionale doar pentru o iluzorie aliniere la idealuri mărețe.

Chiar dacă adevărul poate fi manipulat sau îngropat, se va întâmpla numai pentru o perioadă, mai devreme sau mai târziu acesta va răsări cu siguranță! Am încredere că ICCJ împreună cu CEDO nu se vor lăsa impresionate de falsele ingerințe la dreptul de liberă exprimare și nu vor permite acestor dezinformări să se propage la nesfârșit, așezând corespunzător în balanță interesele concurente atunci când vorbim de lezarea integrității profesionale și a demnității în societate.

Dacă libertatea de exprimare ar fi interpretată ca un drept absolut în România, ce ignoră inclusiv dreptul la protecția reputației, atunci ne îndreptăm cu siguranță către un stat totalitar unde persoana în sine nu mai are valoare iar Constituția României va trebui să-și reprime art 30 (6) „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine” și Convenția Europeană a Drepturilor Omului pe cele statuate la art 10 (2) în privința exercitării libertății de exprimare: „Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești”.

Update 16 aprilie

În urma apariției replicii omului de afaceri Mircea Cotoroș, în 14 aprilie, Dragoș Rîșcanu a remis Q Magazine următoarele clarificări pe care le publicăm integral: 

„Nu îl cunosc personal și nu am vorbit niciodată cu domnul Mircea Cotoroș.

L-am văzut o singură dată, în data de 23.03.2021, în calitatea mea de martor citat de instanță pentru a depune o depoziție în interesul legii în procesul intentat de acesta împotriva jurnalistului Lucian Davidescu si publicației România Curată.

Deși nu mă cunoaște, domnul Mircea Cotoroș mă numește martorul de serviciu în contextul în care în toată viața mea (destul de lungă), am mai fost o singură dată martor la un proces de custodie a unor copii minori, în anul 2011.  

Domnul Mircea Cotoroș pretinde a fi convins că nu îl cunosc pe Nelu Neacșu, dar nu solicită instanței să întreprindă demersurile obligatorii în cazul în care este suspectată infracțiunea de sperjur și mărturie mincinoasă, datorită faptului că este informat de Nelu Neacșu că ne-am întâlnit de mai multe ori de față fiind mai multe persoane care pot depune mărturie, ceea ce ar genera o posibilă extindere în penal a procesului civil.

În fapt, am fost contactat telefonic de Nelu Neacșu în luna decembrie 2014 și ne-am întâlnit la solicitarea acestuia, lângă locuința sa din cartierul Floreasca, ocazie cu care mi-a comunicat că a primit amenințări la adresa sa și a familiei sale din partea lui Sebastian Ghiță, fapt ce la determinat să nege faptul că a scris mesajul publicat de Guccifer și preluat de alte surse jurnalistice. Ne-am mai întâlnit de câteva ori ulterior, în prezența mai multor persoane, care îl cunosc bine pe domnul Nelu Neacșu.

Aceste evenimente și fapte s-au petrecut la mult timp după ce ziarul Curentul a șters articolul publicat în data de 28.01.2014, fapt relatat ca exemplu de bune practici jurnalistice de către domnul Mircea Cotoroș.

Mărturia pe care am depus-o sub jurământ, nu a fost formal (juridic) contestată de nici una dintre părți deși evenimentele și faptele relatate sunt în contradicție totală cu afirmațiile neadevărate pe care, după ce a pierdut procesul, Mircea Cotoroș le face public fără nici un discernământ, indiferent dacă sunt făcute cu rea intenție sau se datoresc naivității sale evidente.

Domnul Mircea Cotoroș a identificat dușmănia manifestată vehement față de companiile RSC-Teamnet (aici) a subsemnatului, lecturând atent articolul citat din Hotnews, care datează din data de 6 aprilie 2006 și în care Teamnet nu este menționată.

La data la care articolul menționat a fost publicat, RSC deschisese mai multe acțiuni legale împotriva Omnis Group, administratorului acesteia și a lui Dragoș Rișcanu, deci aplicând criteriile de evaluare ale domnului Mircea Cotoroș, RSC manifesta vehement dușmănie față de Dragoș Rișcanu, care nici nu auzise de Teamnet, care urma ulterior să se asocieze cu RSC în vederea continuării activităților în comun.  

Menționăm că ORDA a identificat și probat, încă din data de 31 ianuarie 2005, faptul că platformele software distribuite, via internet, de companiile (aparținând lui Sebastian Vlădescu) RSC și Medist aparțin de drept autorului operelor originale Omnis Group, companie fondată de Dragoș Rișcanu în februarie 1990.

RSC a chemat în judecată începând din data de 3 iunie 2005, pe Dragoș Rișcanu, Omnis Group și administratorul acesteia solicitând plata unor importante daune materiale și reputaționale, în baza unor acuze bazate pe mai multe neadevăruri și interpretări eronate.

RSC a pierdut toate procesele intentate, după șase ani, în data de 10.11.2011. În fapt, toate procesele intentate de RSC au fost SLAPP (Acțiuni Legale Strategice Împotriva Participării Publice), respectiv represalii pentru a genera FUD (frică, incertitudine, dubiu) și pierderi sau suferință, ceea ce reprezintă o altă încălcare în sine a legilor Uniunii. 

Domnul Mircea Cotoroș consideră în contradictoriu cu sine însuși […] miza majoră fiind dată de promovarea unui scenariu unde corupția din România ajunge să răstoarne sistemul valoric european chiar la el acasă, la Bruxelles. și citează un punct de vedere scris de Dragoș Rișcanu și publicat de Cotidianul (15 martie 2016) în care este exprimată o opinie care combate tocmai miza majoră și scenariul evocat:

Dacă OLAF şi UE ar respecta legea, politicienii noştri nu ar fi putut fura în deplină impunitate împreună cu politicienii UE sute de milioane de euro.

Ceea ce înseamnă că sistemul valoric european este cel care a finanțat și promovat corupție la nivel înalt în România și nu invers.

Acesta din urmă, pe lângă acuzele sale publice privind presupusele activități neconforme întreprinse de OLAF și UE (aici)

informează cu vigilență domnul Mircea Cotoroș fără să citească și să citeze documentele legale și studiile de caz care probează exhaustiv fiecare afirmație pe care o facem (www.coruptia.ro), astfel încât până în prezent nici OLAF nici UE nu au întreprins nici o acțiune directă pentru a își proteja reputația, apelând doar la mijloace interpuse și de multe ori ilegale.

Referitor la afirmația conform căreia nu l-ar fi cunoscut în prealabil pe domnul Neacșu, așa cum acesta din urmă a declarat deja prin depoziția conferită Tribunalului București, din transcriptul înregistrărilor de ședință la care se face referire, domnul Nelu Neacșu declară sub jurământ că nu îl cunoaște deloc (nu în pre sau post alabil) pe Dragoș Rișcanu, ceea ce după cum am arătat este o afirmație falsă care este ușor de dovedit ca atare, la fel ca și multe alte afirmații sau omisiuni pe care domnul Mircea Cotoroș le face intenționat sau din evidentă naivitate.

Fiat justitia, pereat mundus – Să se facă justiție chiar dacă piere lumea.”