Cei doi președinți, american și ucrainean, au convenit să aibă o nouă rundă de negocieri în ianuarie, la Casa Albă.
Foto White House
Externe

Trump: 95% de acord asupra punctelor propuse pentru pace

Suntem mult mai aproape de un acord între Rusia și Ucraina”, a declarat președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, duminică după-amiaza, după întâlnirea pe care a avut-o la Mar-a-Lago cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, relatează Reuters.

În declarații comune de presă cu Zelenski, liderul american a spus că a avut o întâlnire excelentă cu președintele ucrainean și, de asemenea, că a discutat și cu lideri europeni.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că un acord de pace între Rusia și Ucraina este „foarte aproape”, după ce a avut o întâlnire de aproape trei ore cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, desfășurată la reședința sa Mar-a-Lago din Florida. Trump a precizat însă că există în continuare diferențe de opinie legate de viitorul statut al regiunii Donbas, relatează Reuters și EFE.

„Cred că ne apropiem” de finalizarea unui plan de pace, a spus Trump într-o conferință de presă comună cu Zelenski, adăugând că, în cadrul discuțiilor, au fost implicați și mai mulți lideri europeni.

Trump a afirmat că rezultatul negocierilor Rusia-Ucraina ar putea fi cunoscut „în câteva săptămâni” și că, deși problemele teritoriale nu sunt încă rezolvate, este convins că acestea vor fi soluționate. El a mai susținut că Ucraina și Rusia se apropie de o înțelegere privind statutul Donbasului și a propus să se adreseze Parlamentului Ucrainei pentru a-și prezenta planul de pace.

La rândul său, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că în luna ianuarie va avea loc o întâlnire cu Donald Trump și cu lideri europeni. În privința garanțiilor de securitate, Zelenski a declarat că acestea sunt „100% agreate” între Statele Unite și Ucraina, în timp ce Trump a apreciat nivelul acordului la „95%”.

Trump a spus că cele două delegații au făcut „progrese mari pentru încheierea acestui război” și a adăugat că „mai sunt una – două probleme spinoase”, printre care și chestiunea cedării de teritorii către Rusia. Zelenski a confirmat că problema cedării întregului Donbas – așa cum cere Rusia – nu a fost rezolvată și că e nevoie fie de aprobarea Parlamentului, fie de un referendum.

„E mai bine să încheiați un acord acum”, i-a spus Trump lui Zelenski în timpul conferinței de presă.

Declarațiile lui Donald Trump pe scurt:

  • Mai sunt una două chestiuni spinoase, dar am făcut mari progrese. Probabil că am rezolvat 95% din chestiuni
  • Chestiunea cedării de teritorii e problematică. Ucrainenii continuă să lupte, au făcut o treabă grozavă, dar ucrainenii vor ca războiul să se termine, și rușii vor să se termine
  • E mai bine să încheiați un acord acum. E timpul să punem capăt conflictului!
  • Va fi un grup de lucru format din Marco Rubio, Steve Witkoff, Jared Kushner și oficiali din Ucraina. Grupul va lucra și cu Rusia.
  • Întrebat ce probleme spinoase rămân nerezolvate, Trump a răspuns: „Cred că este vorba despre teritoriile despre care vorbiți, o parte din acel teritoriu a fost deja ocupat. O parte din acel pământ este poate încă disputată, dar ar putea fi ocupată în următoarea perioadă de câteva luni, iar vouă v-ar fi mai bine dacă ați încheia un acord. )
  • Rusia vrea ca Ucraina să reușească. Știu că sună amuzant
  • În câteva săptămâni vom afla dacă războiul se va încheia.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top