Ministerul de Finanțe evaluează în acest moment ce are de făcut în privința cazului Pfizer, împreună cu avocații, atât cei din țară, cât și cu echipa de avocați comună cu statul polonez. Concret, ministerul verifică dacă e cazul unui apel și care sunt condițiile unui apel cu șanse, iar în același timp se încearcă o negociere cu compania, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, într-o conferință de presă.
- Istorie și „hârdău de ocări” la aniversarea PNL
- Tulsi Gabbard demisioneazǎ din fruntea serviciilor de informații ale SUA
- TikTok și Youtube „nu sunt suficient de sigure” pentru copii
- 20 de ani fără EA
- Înalta Curte trage un semnal de alarmă la CCR: Măsuri aberante care lasă românii de rând fără apărare
„Poziția premierului a fost exprimată, ieri, într-un interviu pentru Europa FM, deci a existat o poziție a premierului. (…) Este o situație cu siguranță de nedorit ceea ce s-a întâmplat. Este cu siguranță un efect al unor măsuri guvernamentale care trebuie evaluate. Nu e aici locul de împărțit vinovății. Important este ceea ce se poate face pe viitor. Și anume, Ministerul de Finanțe evaluează în acest moment ce are de făcut, împreună cu avocații, atât cei din țară, cât și cu echipa de avocați comună cu statul polonez, dacă e cazul, și care sunt condițiile unui apel cu șanse. În același timp se încearcă o negociere cu compania Pfizer, pentru a vedea cum se poate aplica această decizie în cele mai favorabile condiții pentru România”, a afirmat Ioana Dogioiu.
Tribunalul din Bruxelles a dat câștig de cauză companiei farmaceutice Pfizer în procesul pe care aceasta l-a intentat României pentru neexecutarea contractului de achiziții.
În comunicatul de presă transmis de Tribunalul Bruxelles se arată că, întrucât România nu a demonstrat că Pfizer a abuzat de dreptul său prin solicitarea executării obligațiilor contractuale, este obligată „să preia dozele de vaccin rămase și să plătească prețul acestora către Pfizer, respectiv 3.031.128.036,97 RON (cu TVA) (aproximativ 600.000.000 €)”.
















































