Comisia de constituționalitate a Senatului a constatat existența unui conflict juridic între Parlament și Guvern
Actual

Comisia de constituționalitate din Senat constată că OUG SAFE este ilegală și solicită sesizarea Parchetului

După solicitarea PSD de a fi verificată constituționalitatea Ordonanței SAFE, comisia de constituționalitate a transmis Biroului Permanent al Senatului un punct de vedere referitor la documentul sesizat.

În cele 12 pagini ale analizei, comisia de constituționalitate relevă un comportament ilegal al Guvernului. Potrivit documentului, actul normativ prezintă vicii de neconstituționalitate extrinsecă, dar și intrinsecă. Membrii comisiei de constituționalitate au constatat că OUG SAFE nu a fost adoptat – așa cum s-a vehiculat – în 4 mai. În acea zi, actul normativ nu a fost adoptat, „creându-se doar aparența adoptării”.

În privința fondului ordonanței, comisia constată instituirea unui „regim juridic nou în materia investițiilor strategice în domeniul securității naționale, extinde sfera exproprierii pentru cauză de utilitate publică asupra bunurilor mobile și imobile aferente unor active funcționale de interes strategic și introduce mecanisme de transfer al unor active din patrimoniul operatorilor economici aflați în procedura falimentului în proprietatea privată a statului”.

Comisia de constituționalitate concluzionează că există elemente care să conducă la sesizarea organelor de cercetare penală în vederea unei eventuale răspunderi juridice. Constatând existența conflictului juridic între Parlament și Guvern, comisia apreciază că președintele Senatului are obligația de a sesiza Curtea Constituțională a României.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top