Briggite Bardot a intervenit și pentru protejarea câinilor vagabonzi din București

Foto: Facebook
Actual

Brigitte Bardot a murit la 91 de ani

Brigitte Bardot, legendara actriță franceză, sex simbol al anilor 1960 și ferventă activistă pentru drepturile animalelor, a murit la vârsta de 91 de ani, a anunțat duminică Fundația Brigitte Bardot.

Născută și crescută în Paris, Bardot aspira să fie balerină. Cariera a îndreptat-o spre actorie în 1952. A atins nivelul de star internațional în 1957 odată cu rolul controversat din Și Dumnezeu…a creat femeia (1956). A stârnit interesul intelectualilor francezi, fiind chiar subiectul eseului din 1959, Sindromul Lolita, de Simone de Beauvoir. Bardot este văzută ca un model și declarată prima femeie liberă din Franța de după război. Lucrează cu regizori precum Jean-Luc Godard și Louis Malle.

S-a retras din industria filmului în 1973, după filmul Don Juan 73, realizat cu regizorul de la începutul carierei sale Roger Vadim. Avea 38 de ani. Jucase până în acel moment în 47 de filme și înregistrase peste 60 de cântece.

I-a fost oferită medalia Legiunea de Onoare în 1985, dar a refuzat să o primească.

După retragere, devine activistă pentru drepturile animalelor. În anii 2000 generează controverse pentru afirmațiile rasiste împotriva imigranților arabi din Franța. A fost amendată de cinci ori pentru incitarea la ură rasială.

Viața ei nu a fost atât de perfetă pe cât și-o imaginau fanii. În memoriile sale, Inițiale B.B., Bardot a povestit despre zilele ei de glorie, despre pasiunile și nefericirile ei, despre singurătatea de necrezut, despre femeia care se ascundea în hoteluri luxoase, despre nelipsiții paparazzi. Memoriile sale au introdus cititorii în cruda realitate a unui univers de legendă.

În spatele icoanei anilor 60 se află o poveste personală sfâșietoare: două nepoate pe care nu le-a cunoscut niciodată… și un fiu care a șters-o din viața lui.

„Am fost foarte fericită, foarte bogată, foarte frumoasă, foarte adulată, foarte cunoscută și foarte nenorocită, prea adesea dezamăgită. Am avut decepții îngrozitoare. Iată de ce am ales să trăiesc retrasă și singură”, declara ea la un moment dat.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top