Gabriel Liiceanu: Nu vreau să fiu împușcat!

La un sfert de veac de la tragicele evenimente din 13-15 iunie 1990, societatea românească a fost foarte aproape de a asista la o „mineriadă culturală”. Din fericire, beligeranţii au rămas la nivelul ameninţărilor şi „metaforelor” grele, împărţite cu generozitate.

Puţini îşi imaginau la începutul lunii trecute, când noua conducere a Institutului Cultural Român îl numea pe renumitul scriitor Nicolae Breban în funcţia (onorifică) de preşedinte al Consiliului consultativ, furtuna ce avea să se stârnească în rândul oamenilor de cultură. A fost momentul în care autorul romanelor Animale Bolnave şi Bunavestire a aruncat prima picătură de otravă – primele „metafore” – pe apa dulce a Dâmboviţei, zugrăvindu-i în culori nu tocmai plăcute ochiului şi urechii pe aşa-numiţii (în sens peiorativ, de o parte a presei) „intelectualii lui Băsescu”: „Horia Roman Patapievici a înjurat ca o haimana ordinară istoria poporului român, Andrei Pleşu e lipsit de substanţă, iar Gabriel Liiceanu a eşuat ca filosof”. Câteva săptămâni mai târziu, Breban a simţit nevoia să recidiveze într-o ședință a Academiei, în prezența a 15 membri, declarând că atât directorul editurii Humanitas cât şi fostul preşedinte ICR, Horia Roman Patapievici, ar trebui împuşcaţi. Au urmat reacţii în lanţ din partea oamenilor de cultură care au cerut Academiei Române să se delimiteze de scandaloasele declaraţii.

Gabriel Liiceanu a răspuns prompt, prin intermediul unei scrisori deschise adresate preşedintelui Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, în ciuda pasului înapoi şi clarificărilor cu iz de dezminţire făcut ulterior de Nicolae Breban.

Gabriel Liiceanu:Nu sunt de acord să fiu împușcat!

(Scrisoare deschisă)

„Domnule Președinte, aflu că în instituția pe care o conduceți a avut loc o ședință a Secției de Filologie și Literatură în care un membru al Academiei, Nicolae Breban, a argumentat în fața colegilor săi de ce, spre binele culturii române și al țării în general, ar fi de dorit ca Horia Patapievici și cu mine să fim împușcați. („Derbedeii ăștia ar trebui împușcați!”) Am subliniat cuvântul pentru a marca folosirea lui expresă: împușcați. Constat astfel că, după alocuțiunea rostită cu ocazia înscăunării sale ca președinte onorific al Consiliului ICR, alocuțiune în care eram numiți „haimanale”, discursul lui Nicolae Breban s-a radicalizat.(…)

Este a treia oară în douăzeci și cinci de ani când, într-o țară în sfârșit democratică, s-a cerut în mod public să fiu împușcat. Vă asigur că acest lucru nu mă flatează deloc. (…)
Domnule Președinte, vă dați seama că, scriindu-vă, nu despre Breban este vorba aici. (…) Atunci când se întâmplă ca între zidurile Academiei să se ceară împușcarea unui scriitor, în discuție e Academia însăși. Președintele Secției, domnul Eugen Simion, nu s-a grăbit să sune la 112, nici să-l poftească pe vorbitor afară, nici să-l admonesteze, nici să ridice ședința, nici să ceară părerea colegilor aflați în sală despre scena la care erau martori. (…)

N-am cum să nu vă întreb, Domnule Președinte, dacă credeți că dinlăuntrul «celui mai înalt for de spiritualitate» al României poate fi lansată instigația la crimă. Aștept cu încredere răspunsul dumneavoastră”

„Am făcut o singură afirmație la emisiunea lui Radu Tudor, pe 10 mai, la Antena 3, în care, vorbind de ICR și de afirmațiile scabroase ale lui Patapievici în cartea sa «Politice», am deplâns lașitatea, moliciunea noastră românească și am spus că, dacă băiatul ăsta era în Polonia și înjura națiunea, cultura și limba poloneză, ăia l-ar fi împușcat. Așa am zis. Pe urmă, prin folclorul ăsta răspândit de ziarele ăstea cam tabloide, a apărut că am zis la Academie. N-am zis deloc la Academie. Printre alții s-a băgat în ciorbă și Liiceanu, că vrea și el să fie împușcat văd. Să-l împușc și pe el. Eu n-am discutat despre Liiceanu”. – Nicolae Breban

Eugen Simion: Academia Română nu e implicată

Sub pretextul că afirmaţiile lui Nicolae Breban legate de faptul că Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici ar trebui împuşcaţi nu au fost făcute în aula Academiei Române, ci într-o emisiune de la Antena 3, academicianul Eugen Simion i-a luat apărarea lui Breban: „E ca o fabulă neagră. Nicolae Breban nu a afirmat niciodată în Academia Română că Horia-Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu ar trebui împuşcaţi. În şedinţa respectivă, Nicolae Breban a vorbit despre ce s-a întâmplat la Institutul Cultural Român (ICR), despre politica pe care a avut-o vechea echipă condusă de H. R. Patapievici la ICR. Afirmaţiile legate de paralela cu Polonia, Nicolae Breban le-a făcut la Antena 3, într-o emisiune. Academia Română nu e implicată în povestea asta“.

Patapievici: „Metafora” lui Breban îi poate inspira pe dezaxaţi să ucidă

Şocat de spusele lui Breban, Horia Roman Patapievici, fostul preşedinte al ICR, a mărturisit că prin „metafora” sa, Breban ar putea inspira anumiţi oameni dezaxaţi: „Chestiunea în fond e următoarea: Breban n-a retractat ce a spus şi de aici reiese faptul că deplânge faptul că românii nu sunt atât de curajoşi încât să pună mâna pe pistol şi să mă împuşte. (…) Să nu uităm că în societate sunt mulţi oameni dezaxaţi. Ei pot judecata în modul următor: «Breban, Academia Română, romancier extraordinar – dacă un astfel de om poate spune că Patapievici poate fi împuşcat asta e ceva; n-aş fi eu bravul român care poate face asta?». Şi nu mă victimizez, dar încerc să arăt că noi, dacă vrem să construim o societate decentă, trebuie să spunem nu folosiri cuvintelor în acest fel”.

Radu Boroianu: Despărţirea de Breban

Aşteptatul punct de vedere al lui Radu Boroianu, noul preşedintele ICR şi cel care a avut ideea de a-l copta în echipa sa pe Nicolae Breban, se delimitează de renumitul scriitor printr-un text publicat pe site-ul ICR şi intitulat „Despărţirea de Breban (şi nu numai?)”: „Din păcate, Academicianul Nicolae Breban a crezut de cuviinţă să răstălmăcească propunerea mea de a conduce onorific un consiliu consultativ, repet, consultativ, al Preşedintelui ICR, şi s-a închipuit instalat ca Despot al instituţiei. Oricât de luminaţi, despoţii nu pot fi acceptaţi ca ambasadori culturali. Oricât te-aş preţui, oricât m-aş fi opus şi altor excluderi aberante apărute din orgoliile altora şi citez excluderile lui Mihai Eminescu, Adrian Marino, Cezar Ivănescu, Augustin Buzura, Nicolae Breban şi Liviu Antonesei sau Corneliu Baba, şi chiar Horia Bernea, mă despart şi de atitudinea Domniei Tale. Şi de oricine care a ridicat sau va ridica sabia ca să reteze! Voi continua să cred în valoarea operei tale scriitoriceşti şi în special în informaţia ta enciclopedică, Nicolae Breban!”

Andrei Pleşu: Domnule academician, vreau şi eu să fiu împuşcat!

Atins la rândul său de tirada „confratelui” Breban, Andrei Pleşu a replicat cu ironie printr-o… „petiţie”: „Aud că domnul Nicolae Breban a cerut, într-o şedinţă de secţie a Academiei Române, ca domnii Patapievici şi Liiceanu să fie împuşcaţi pentru lipsă de patriotism. Îl rog pe domnul academician să mă adauge şi pe mine micului grup ce urmează a fi dus în faţa plutonului de execuţie. Mă simt nedreptăţit: nu cred că am făcut mai puţin rău culturii româneşti decât colegii mei. Lucrăm de o viaţă pentru subminarea valorilor naţionale, deşi, ca să păcălim lumea, ne-am prefăcut că le slujim”.

Theodor Paleologu: Demenţă senilă şi violenţă verbală extremă

Delimitarea ICR de declaraţiile lui Nicolae Breban a fost salutată de Theodor Paleologu, fostul ministru al Culturii, care a scris pe pagina sa de facebook că aşteaptă acelaşi gest şi din partea conducerii Academiei Române: „Îl felicit pe Radu Boroianu, preşedintele ICR, pentru delimitarea neechivocă de scandaloasele declaraţii ale lui Nicolae Breban din ultima vreme. (…) Dacă Nicolae Breban ar delira pe cont propriu, ar fi un caz relativ banal de demenţă senilă cu puseuri de violenţă verbală dusă la extrem. Dar nu e acceptabil să angajeze instituţii precum Institutul debarasat de o personalitate puternică precum Breban.”

Răzvan Theodorescu: Patapievici m-a condamnat la moarte!

Întrebat de Q Magazine cum comentează această gâlceavă a intelectualilor români, Răzvan Theodorescu, fost ministru al Culturii, a adus în discuţie o acuză asemănătoare făcută de Horia Roman Patapievici la adresa sa în urmă cu sfert de secol. „Cu mulţi ani în urmă, un personaj care face parte acum din lumea politică, şi mă refer la Patapievici, scria într-un volum de-al său, «Zbor in bătaia săgeții», pe la pagina 40, că «pe Răzvan Teodorescu l-aş condamna la moarte!». În acel moment am aruncat cartea şi nu am mai dorit să aud de acest Patapievici. Cam asta am eu de spus despre scandalul în care sunt implicaţi Breban, Liiceanu şi Patapievici. Este ce puţin discutabil să te consideri intelectual şi să te prezinţi cu un astfel de discurs”, a declarat Răzvan Theodorescu, în exclusivitate pentru Q Magazine.

H.R. Patapievici: Am spus cu totul altceva

„Domnul Theodorescu confundă cărțile. Nu am vorbit despre dumnealui în «Zbor în bătaia săgeții», ci în altă parte. Și nu am spus așa ceva. Ce am spus eu este că în iunie 1990, din funcția de director al televiziunii române, a spus despre manifestanții din Piața Universității cu sunt bande legionare. În acel context am declarat că pentru mine omul și intelectualul Răzvan Theodorescu nu mai există. Or acum, lucrurile stau cu totul altfel. Breban îl contrazice pe Eugen Simion și spune că într-adevăr a făcut acea afirmație cu împușcatul într-o emisiune la televiziune pe care a reluat-o apoi într-o ședință a Academiei. Tot Breban menționează expres că cel vizat a fi împușcat eram eu, ci nu Gabriel Liiceanu. Subliniază chiar că dacă am fi fost în Polonia, polonezii, oameni dârzi, m-ar fi împușcat până acum. Cu alte cuvinte, Breban deplânge lașitatea poporului român care nu a avut curaj să mă omoare pentru opiniile mele. Trebuie să înțelegem că Breban nu este o victimă în acest scandal, ci agresorul. Un agresor recidivist.”, a declarat Horia Roman Patapievici, în exclusivitate pentru Q Magazine.

Augustin Buzura: Băieţaşii din gaşca lui Băsescu încearcă să se bage în seamă cu orice preţ

La rândul său, scriitorul şi academicianul Augustin Buzura, un apropiat al lui Nicolae Breban, mută întreaga vină în tabăra „băieţilor deştepţi din gaşca lui Băsescu”, pe care îi acuză de demagogie ieftină. „Părerea mea este că aceiaşi băieţaşi din gaşca lui Băsescu încearcă să se bage în seamă cu orice preţ după ce şi-au pierdut privilegiile pe care le aveau la ICR. Nu cred că un intelectual ca Patapievici, care a scris cum a scris despre poporul român şi Eminescu şi care, pe vremea când era şef la ICR, deci în slujba poporului român, a venit în plină campanie electorală să spună că ştie din surse sigure că există o casetă în care apare Mircea Geoană (contracandidatul lui Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009 – n.r.) în timp ce i se face sex oral. Ce moralitate are un astfel de personaj şi de ce trebuie să ne dea lecţii unul ca el?, a declarat Augustin Buzura, în exclusivitate pentru Q Magazine.

Mihai Şora: Execuțiile publice, fie și retorice, mă indispun

Un punct de vedere echilibrat a avut şi filosoful şi academicianul Mihai Şora, care, în ciuda vârstei sale înaintate (99 de ani!), continuă să fie o prezenţă activă în peisajul socio-cultural autohton: „Ultima dată când l-am întâlnit pe Nicolae Breban, în urmă cu cinci-șase ani, avea aerul unui scriitor normal (cam afectat, după gustul meu, dar NORMAL). Recunosc, nu am călcat decât o singură dată pragul distinsei instituții numite Academia Română (la premiera unui film în care se întâmpla să «joc»). Nu am asistat nici măcar la ceremonia în care mi s-a atribuit, în mod oficial, titlul de membru al înaltului for cultural… cu legitimație, regulament, costum și tot dichisul. Din lipsă de timp, nu pentru că aș avea vreun motiv temeinic să nu merg pe acolo. Dar execuțiile publice – fie și retorice, ca ale lui Nicolae Breban – mă indispun. După cum mă indispun și cei care îl «lichidează» astăzi pe Breban, după ce, odinioară, îi sărutau mâna și-i ciuguleau firmituri din palmă (sau cerșeau o votcă la masa la care se așezase el).”