Greșitul Trump

Joia trecută, în 73 sau 74 de minute, magistralul răspuns de rămas bun al lui Donald J. Trump, a scos la iveală toate motivele pentru care el, candidat din partea Partidului Republican, este total nepotrivit pentru președinție.

Poate că ar fi trebuit să urmeze calea fiicei sale, Ivanka, cea care l-a introdus. În vârstă de 34 de ani, d-na Trump, cunoscută și ca  doamna Jared Kushner, combină atat de bine intelectul  cu echilibrul și cu farmecul,  încât, dacă ar fi avut treizeci și cinci de ani și ar fi fost eligibilă pentru președinție, ar fi putut obține votul meu.

A doua zi, destul de predictibil, discursul lui Trump, a ținut primele pagini ale ziarelor de top din SUA.

Titlul ziarului The Washington Post  era „Trump ilustrează o imagine amenințătoare”.

In The New York Times: „Tonul său întunecat …” Și într-adevăr așa a fost.

Comparându-l cu discursul lui Ronald Reagan, discursul lui Trump ar fi putut fi intitulat „coșmarul american”.

Trump a pictat un tablou sumbru al stării de nesiguranță a americanilor, invocând în mod eronat un deznodământ al crimelor și a criminalității domestice atât împotriva civililor nevinovați și ofițerilor de aplicare a legii.

Cireașa de pe tort a fost când l-a acuzat pe Obama că refuză să asocieze islamului radical cu violența.

Aceleași puncte de vedere întunecate au fost de asemenea asociate unei națiuni în care clasa de mijloc s-a evaporat.

Cauza acestei boli economice interne este un sistem  „de mânării”, spune el. Spre deosebire de soția lui, Melania, al cărei discurs anterior a fost ciuruit din cauza unei teme folosită de Michelle Obama cu opt ani mai devreme, atunci când soțul ei a fost nominalizat, Trump l-a menționat Bernie Sanders, al cărui mesaj a fost „aranjat”.

Trump a încercat, în mod evident și cu stângăcie, să-i curteze pe  democrați și pe suporterii lui Sanders cu același mesaj de sistem trucat, admițând faptul  că nimeni nu știa „mai bine decât mine  cum a funcționat această fraudare”.

Pe cât de rea e viața în America, Trump a fost chiar și mai negativist  în evaluarea situației internaționale.

Declarând ca va distruge Statul Islamic (IS) „rapid” și făcând și alte promisiuni de a preveni crima, de a repara economia și de a rezolva toate problemele presante, soluțiile și planurile lipsesc cu desăvârșire.

Într-adevar, soluțiile lui  împotriva ISIS, de de a avea cel mai bun serviciu de intelligence, stopându-i astfel în construirea unei națiuni și ideea lui de a opri migrația din regiunile marcate de  violență până la o verificare corespunzătoare, sunt mai mult decât superficiale. Sunt absurde.

Imaginea a fost aceea de Regele Canute cu părul blond portocaliu, care ordonă oceanelor să se retragă, fără a ști că numai efectele gravitaționale ale Lunii ar putea realiza acest fapt.

Trump a încercat să se spele pe dinți cu pasta  NATO pe care mai devreme o pusese la loc în tub, asta după ce anterior declara că ar putea să facă abstracție de garanțiile Tratatului la articolul 5,  (D’Artagnan – toți pentru unul și unul pentru toți), conform cărora „un atac împotriva unui singur membru semnifică un atac împotriva tuturor”, recunoscând faptul că alianța a luat măsuri împotriva terorii. Dar stridentele proteste ale țărilor membre NATO, susține el, au fost doar niște focuri de armă, trase aiurea în jurul  lumii.

E-mailurile mele s-au umplut cu reacții de neîncredere din partea foștilor miniștri și înalți oficiali din Europa, care consideră că Trump ar putea fi rupt de realitate  și ar putea  desconsidera aliații reali.

Comparați Convenția republicană de astăzi cu convențiile din 1968, 1972 și 1976. Pentru prima, doi membri ai familiei Kennedy au fost asasinați, iar SUA au purtat un război deplorabil în Vietnam, națiunea fiind distrusă de revoltele împotriva acestei lupte sortită eșecului.

La fel în 1972, când candidatul democrat George McGovern a trebuit să-și elibereze din funcție coechipierul, Thomas Eagleton, dupa ce s-a descoperit  faptul că acesta ar fi primit un tratament cu șocuri electrice pentru boli mintale.

În anul 1976, națiunea a suferit pierderea în Vietnam; demisia vice-președintelui  din cauza luării de mită și a președintelui în scandalul Watergate; criza energetică și confruntarările cu  Uniunea Sovietică în ceea ce privește războiul arabo-israelian octombrie 1973 și o economie care a fost făcută zdrențe.

Este astăzi mai rău sau mai periculos? Răspunsul este, desigur, nu. Oamenii trebuie să înțeleagă asta.

Dacă democrații  ar fi avut un candidat care să nu suscite atâta neîncredere , alegerea ar fi  fost clară (adică ar fi avut votul garantat) și ar fi însemnat cea mai mare lovitură din anul 1964, când LBJ l-a pus la pământ pe Barry Goldwater.

În schimb, irealizabilul (Trump) candidează  împotriva inacceptabilului (Clinton). Să ne fie rușine!