Sorin Grindeanu Q Magazine
Actual

Grindeanu: Demiterea lui Iordache, amânată. Când va fi decisă soarta ministrului Justiției

Soarta ministrului Justiției, Florin Iordache, va fi decisă peste două zile, timp în care se discută Bugetul și moțiunea de cenzură, a afirmat luni prim-ministrul Sorin Grindeanu. 

„În următoarele două zile nu există varianta înlocuirii ministrului, dar după aceea s-ar putea să fie înlocuit tot Guvernul dacă trece moțiunea de cenzură. Este normal ca Iordache să rămână la dezbaterea moțiunii, urmând ca joi să iau decizia. Mi se pare normal ca lucrând la Buget, Iordache să stea inclusiv mâine pentru vot. Mi se pare normal să stea inclusiv la moțiunea de cenzură, fiind unul dintre actorii ultimilor săptămâni”, a declarat Grindeanu, potrivit Realitatea.net.

La ministerul Justiției este o situatie aparte, a subliniat premierul, întrucât posturile de secretar de stat sunt libere,  dacă ministrul ar pleca din funcție, s-ar vacanta aproape toate funcțiile de conducere din minister .

„Duminică am avut două puncte pe ordinea de zi. OUG prin care s-a abrogat OUG 13 și s-a ajuns la starea inițială, ca și când acea OUG n-a fost, chiar dacă unele articole erau neconstituționale. Am cerut Ministerului Justiției să dea drumul unei dezbateri.

Se creează distorsiuni în sistemul judiciar. În 45 de zile de la o decizie CCR ea trebuie pusă în practică. Pe tot ceea ce înseamnă modificările pe articole date de CCR trebuie demarate discuțiile cât mai repede, pentru a respecta legea. Că o face Ministerul Justiției, Parlamentul sau altcineva eu cred că e normal să se înceapă a se discuta. Nu pe altceva. E ceea ce au a cerut în ședința de Guvern”, a mai precizat Sorin Grindeanu.

Moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Grindeanu, prezentată în Parlament

Opoziţia a prezentat luni în plenul Parlamentului prima moţiune de cenzură care vizează Cabinetul Sorin Grindeanu. Guvernul nu are niciun motiv să plece, o spune răspicat liderul PSD, Liviu Dragnea, potrivit Digi24.ro.

„Sa înțeleagă toată lumea că guvernul a fost ales legitim și că trebuie să guverneze în continuare. Crește nervozitatea în rândul membrilor. După ce OUG a fost abrogată și protestele continuă înseamnă că asistăm la altceva, de fapt un protest politic”, afirmă Liviu Dragnea.

Copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu crede că măsurile din ordonanţă trebuie adoptate prin proiect de lege după consultarea celor implicaţi.

„În calitate de președinte al Senatului voi invita presedintele Magistraturii, procurorul general, asociațiile profesionale ale magistraţilor. E necesar făcută nu numai corecția articolelor semnalate de Curtea Constituţională”, spune Călin Popescu Tăriceanu.

Opoziţia cere ca toţi cei vinovaţi de promovarea ordonanţei care a declanşat proteste de amploare trebuie să plece din funcţii.

„Acest guvern a greşit în mod capital. Firesc ar fi fost ca în secunda doi să își dea demisia. Firesc ar fi fost ca și Grindenau, și Iordache , Dragnea să își fi dat demisia ptr ca au lovit in poporul roman”, spune Raluca Turcan.

Prima moţiune de cenzură împotriva Guvernului Grideanu este susţinută de PNL, USR şi PMP şi va fi dezbătută şi votată miercuri.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top